Am vazut ieri pe MTV melodia de mai sus si mi-a placut enorm coafura fetei. Am zis: ar trebui sa ma tund si eu asa!
In orice caz, parul ei arata superb!
Iar povestea videoului este superba. =))
`miku
luni, 11 iunie 2012
duminică, 10 iunie 2012
Fleurs de Nuit
Nu va luati de mine, nici eu nu stiu ce-s creaturile alea doua...ar fi trebuit sa fie nori, dar apoi am decis ca seamana mai mult cu niste aripi, asa ca...
`miku
Sabina Babayeva - When The Music Dies
Vedeti, si muzica poate sa moara, nu numai oamenii. [eu, eu, eu]
Still I try to keep us alive
But you’re cold, cold, cold
When the music dies
`miku
P.S. nu-i asa ca cea care canta e superba? imi aduce aminte de cineva, dar nu reusesc chiar acum sa realizez; e o figura publica, in orice caz
Moartea vine pe banda de magnetofon
Okey, asta e titlul unui roman detectiv, dar ideea e ca eu era sa mooor azi.
Deja cuvantul moarte devine prea patetic, avand in vedere cat de des il folosesc. Nu-i asa? Adica nici macar eu, care scriu si incerc sa ma obisnuiesc cu moartea, nu reusesc sa scap de teama care vine odata cu constientizarea ei.
E cunoscut faptul ca nu traversez prea atenta. Dar si mai cunoscut e faptul ca cei mai multi care au o masina care poate se cred prea tari pentru a realiza ca li se poate intampla si lor.
Ideea e ca azi aproape am fost facuta una cu asflatul. Era 9 dimineata, ce pot sa spun...eram adormita. Dar m-am asigurat, masina era departe. Doua deja imi dadusera prioritate, si na, eram pe trecerea de pietoni, deci nu ar fi trebuit sa-mi fac prea mari probleme.
Dar hopaaa, vine o masina, sincer, nu stiu ce marca era, ocilez intre BMW si Mercedes. Oricum, era o masina buna, poate chiar noua, neagra [superba!] si la volan era un baietel de vreo 19 ani. Adica, serios, nu stiu cum, dar in secundele alea de teama l-am mai si admirat. Si pe el si pe masina. :))
Singurul lucru bun ar fi fost ca muream calcata de o masina misto, nu de o rabla. Sau, si mai penibil, de o ambulanta.
In orice caz, inca resimt efectul socului. Atunci, in primele minute, nici macar nu am realizat. Ma rog, eu n-am patit nimic. Nu stiu cum s-a intamplat, dar am dat un pas inapoi. Daca nu-l dadeam, erati cu totii la inmormantearea mea. [daca se intampla sa mor, sa va imbracati in alb si negru, ca sa arate si tristetea si eliberarea]
Cum spuneam, inca resimt efectul socului. Desi la 3 secunde m-a bufnit rasul, dupa vreo 5 minute am inceput sa tremur. Daca ma gandesc, n-a fost asa mare lucru. [noooo, doar era sa mor, ce mare branza?!] Dar, dar, dar, serios, mai mai ca o dadusem in plans. Nu de teama, de...soc. Adica ma gandeam; wow, daca as putea pune asta in povestea 10 zile catre rai. N-ar fi genial? E o senzatie care nu se compara cu nimic...stai doar si privesti, sau, actionezi fara sa-ti dai seama. Mai ramane doar instinctul.
Va spun eu, in acele momente de tensiune maxima creierul dispare. Parca vine o ceata in minte si nu mai stii ce sa faci. Parca ai fi complet deconectat. Si doar stai si privesti.
Din moment ce eu am facut pasul ala inapoi [si nu e un pas mare, ca eu am talpa piciorului mica:))] adica vreo 20 cm...cineva sus trebuie ca ma iubeste.
Chiar ziceam eu ieri: nimeni nu s-a intors din moarte ca sa spuna cum e...
Dar nu vreau sa fiu eu cea care se intoarce. Ce sper eu? Sa nu existe nimic rau dupa moarte. Ma rog, sa disparem pur si simplu...
Trecand peste socul meu, daca as fi avut vreo super-power, as fi alergat dupa tampitul cu masina si l-as fi omorat [nu inainte de-al tortura>:)]. Pe bune, a accelerat in loc sa incetineasca. Idiot cretin tampit handicapat fara minte; cine i-a dat carnetu?!?! Mamaie?
`miku
Deja cuvantul moarte devine prea patetic, avand in vedere cat de des il folosesc. Nu-i asa? Adica nici macar eu, care scriu si incerc sa ma obisnuiesc cu moartea, nu reusesc sa scap de teama care vine odata cu constientizarea ei.
E cunoscut faptul ca nu traversez prea atenta. Dar si mai cunoscut e faptul ca cei mai multi care au o masina care poate se cred prea tari pentru a realiza ca li se poate intampla si lor.
Ideea e ca azi aproape am fost facuta una cu asflatul. Era 9 dimineata, ce pot sa spun...eram adormita. Dar m-am asigurat, masina era departe. Doua deja imi dadusera prioritate, si na, eram pe trecerea de pietoni, deci nu ar fi trebuit sa-mi fac prea mari probleme.
Dar hopaaa, vine o masina, sincer, nu stiu ce marca era, ocilez intre BMW si Mercedes. Oricum, era o masina buna, poate chiar noua, neagra [superba!] si la volan era un baietel de vreo 19 ani. Adica, serios, nu stiu cum, dar in secundele alea de teama l-am mai si admirat. Si pe el si pe masina. :))
Singurul lucru bun ar fi fost ca muream calcata de o masina misto, nu de o rabla. Sau, si mai penibil, de o ambulanta.
In orice caz, inca resimt efectul socului. Atunci, in primele minute, nici macar nu am realizat. Ma rog, eu n-am patit nimic. Nu stiu cum s-a intamplat, dar am dat un pas inapoi. Daca nu-l dadeam, erati cu totii la inmormantearea mea. [daca se intampla sa mor, sa va imbracati in alb si negru, ca sa arate si tristetea si eliberarea]
Cum spuneam, inca resimt efectul socului. Desi la 3 secunde m-a bufnit rasul, dupa vreo 5 minute am inceput sa tremur. Daca ma gandesc, n-a fost asa mare lucru. [noooo, doar era sa mor, ce mare branza?!] Dar, dar, dar, serios, mai mai ca o dadusem in plans. Nu de teama, de...soc. Adica ma gandeam; wow, daca as putea pune asta in povestea 10 zile catre rai. N-ar fi genial? E o senzatie care nu se compara cu nimic...stai doar si privesti, sau, actionezi fara sa-ti dai seama. Mai ramane doar instinctul.
Va spun eu, in acele momente de tensiune maxima creierul dispare. Parca vine o ceata in minte si nu mai stii ce sa faci. Parca ai fi complet deconectat. Si doar stai si privesti.
Din moment ce eu am facut pasul ala inapoi [si nu e un pas mare, ca eu am talpa piciorului mica:))] adica vreo 20 cm...cineva sus trebuie ca ma iubeste.
Chiar ziceam eu ieri: nimeni nu s-a intors din moarte ca sa spuna cum e...
Dar nu vreau sa fiu eu cea care se intoarce. Ce sper eu? Sa nu existe nimic rau dupa moarte. Ma rog, sa disparem pur si simplu...
Trecand peste socul meu, daca as fi avut vreo super-power, as fi alergat dupa tampitul cu masina si l-as fi omorat [nu inainte de-al tortura>:)]. Pe bune, a accelerat in loc sa incetineasca. Idiot cretin tampit handicapat fara minte; cine i-a dat carnetu?!?! Mamaie?
`miku
Reddish Sunset
Imi place apusul. Pur si simplu are ceva diferit in el, e ca intrezarirea unei alte lumi. Cu toate astea, ma credeti sau nu, nu am stat niciodata sa admir un apus de soare. L-am privit in treacat, am spus wow, ce nuante misto are cerul, dar niciodata n-am stat sa il admir.
Chiar si asa, de ce sa nu-l pictez?
Cu toate ca apusul meu e varza, ideea conteaza, asa ca....va prezint noua mea pictura, Reddish sunset. :)
Chiar si asa, de ce sa nu-l pictez?
Cu toate ca apusul meu e varza, ideea conteaza, asa ca....va prezint noua mea pictura, Reddish sunset. :)
`miku
vineri, 8 iunie 2012
joi, 7 iunie 2012
Poezia terifianta a copilariei mele
Am detestat subiectul aceastei poezii de cand am auzit-o prima oara. Mi-a ramas in minte glasul plangacios si tremurat al invatatoarei si chiar si acum ma face sa-mi doresc sa n-o fi auzit niciodata.
Nu-mi plac lucrurile triste. Adica astea cu o incarcatura emotionala puternic dezvoltata in latura negativa. Iar poezia de mai jos...
Nu-mi plac lucrurile triste. Adica astea cu o incarcatura emotionala puternic dezvoltata in latura negativa. Iar poezia de mai jos...
« – De ce m-ai prins in pumnul tau,
Copil frumos, tu nu stii oare
Ca-s mic si eu si ca ma doare
De ce ma strangi asa de rau?
Copil ca tine sunt si eu,
Si-mi place sa ma joc si mie,
Si mila trebuie sa-ti fie
De spaima si de plansul meu!
De ce sa vrei sa ma omori?
Ca am si eu parinti ca tine,
Si-ar plange mama dupa mine,
Si-ar plange bietele surori,
Si-ar plange tata mult de tot
Caci am trait abia trei zile,
Indura-te de ei, copile,
Si lasa-ma, ca nu mai pot!...
Asa plangea un gandacel
In pumnul ce-l strangea sa-l rupa
Si l-a deschis copilul dupa
Ce n-a mai fost nimic din el!
A incercat sa-l mai invie
Suflandu-i aripile-n vant,
Dar a cazut in tarna frant
Si-ntepenit pentru vecie!...
Scarbit de fapta ta cea rea
Degeaba plangi, acum, copile,
Ci du-te-n casa-acum si zi-le
Parintilor isprava ta.
Si zi-le ca de-acum ai vrea
Sa ocrotesti cu bunatate,
In cale-ti, orice vietate,
Oricat de far-de-nsemnatate
Si-oricat de mica ar fi ea! »
de Elena Farago
Poezia este superba. Dar e atat de trista ca-mi dau lacrimile si parca vazand atata ura si durere in realitate, nu vreau sa mai vad asta si in literatura...
`miku
Lovely Naoko
Pufosenia mea a stat cateva secunde in doua pozitii dragute doar cat sa-i fac 2 poze.
 |
| "Ai niste seminte?" |
 |
| "De ce ma urmareeeeesti? Nu-mi place blitzul!" |
`miku
filme
Filmele te fac sa pari ceea ce nu esti. Ce poate fi mai frumos de atat? Nimeni nu va stii niciodata care dintre cele 100 de personaje interpretate se aseamana cu tine, sau daca macar au ceva in comun cu tine.
E jobul divin.
`miku
E jobul divin.
`miku
Campanie de publicare a seriei "Magii" de Ramona Badea
O poveste urban fantasy, o adolescentă care își caută drumul în lume, o lume plină de magie. Prietenii, iubiri, dezamăgiri și o intriga foarte puternica.Seria Magii are pana in prezent doua volume: Demonul de rubin si Magia e putere.
Publicată inițial pe Ramona Fiction și mai apoi pe Wattpad povestea a devenit repede cunoscută și plăcută publicului datorită exprimării libere, fluente, a acțiunii condensate și a replicilor pline de viață.
Primul volum al seriei, "Demonul de Rubin", o descrie pe Ana ca fiind fatã normalã. Tristã, cam banalã, dar absolut normalã. Sau, cel puţin, aşa credea ea. Dar când porneşte în cãlãtoria de cãutare a propriului eu, realizeazã cã lucrurile nu sunt aşa simple cum par. Sentimentele amestecate nu o ajutã sã diferenţieze prietenii de duşmani şi iubirea de urã, iar în jur se întâmplã tot felul de lucruri neobişnuite. Se pare cã neobişnuit e cuvântul zilei şi cu cât vrea mai mult sã fugã de necazuri, necazurile dau mereu de ea. Şi încã nu a aflat cel mai mare secret despre viaţa ei…
În cel de-al doilea volum al seriei, "Magia e putere", Ana a aflat cã e vrãjitoare. S-a luptat cu însuşi Rãul în persoanã şi a reuşit sã câştige, cu toate cã a pierdut ceva de preţ. Acum, se pare cã un pericol pândeşte comunitatea vrãjitoreascã din Vama Veche. Sora mai mica a Carlei a dispãrut, iar toate indiciile duc la concuzlia cã a fost rãpitã de un alt vrãjitor. Ana, Damian şi Ema se duc în Vamã încercând sã afle adevãrul, fãrã sã aibe habar cã o altã figurã maleficã îşi va face apariţia chiar în faţa lor.
Daca doriti ca aceasta carte sa fie publicata, intrati aici si lasati-va parerea intr-un comentariu. Sustineti campania! Sustineti Romania si viitorul roman!
În cel de-al doilea volum al seriei, "Magia e putere", Ana a aflat cã e vrãjitoare. S-a luptat cu însuşi Rãul în persoanã şi a reuşit sã câştige, cu toate cã a pierdut ceva de preţ. Acum, se pare cã un pericol pândeşte comunitatea vrãjitoreascã din Vama Veche. Sora mai mica a Carlei a dispãrut, iar toate indiciile duc la concuzlia cã a fost rãpitã de un alt vrãjitor. Ana, Damian şi Ema se duc în Vamã încercând sã afle adevãrul, fãrã sã aibe habar cã o altã figurã maleficã îşi va face apariţia chiar în faţa lor.
Daca doriti ca aceasta carte sa fie publicata, intrati aici si lasati-va parerea intr-un comentariu. Sustineti campania! Sustineti Romania si viitorul roman!
Enjoy the fiction,
`miku
miercuri, 6 iunie 2012
Concurs "The Way We Fall" pe Altfel-De-Carti
Megan Crewe ne-a trimis semne de carte pentru a organiza un concurs in cadrul campaniei de publicare a cartii The Way We Fall.
Daca doriti, puteti participa accesand butonul acesta.
China. Elementul suprem
China, se stie, este un mecanism sincronizat cu puterea universului. Mai jos este un filmulet care demonstreaza asta. Iar fetele din filmulet sunt surdo-mute...
Enjoy the exuberance,
`miku
Abonați-vă la:
Postări (Atom)