luni, 1 mai 2017

le ceasornicar & le om prost

# cumva, cu toți anii care au trecut și experiența care a fost dobândită, cu toate clarificările de genul exist pentru că și mi-am găsit vocația (dar de fapt, stai așa, că) și lasă, fac asta că așa simt (mă descurc eu după), nu am găsit acel smoc de certitudine care este necesar unei vieți cursive.

# O.K., mi-am impus un raționament clar, are deviații dese, dar există, e acolo, iar balansul cu ce este în mine este bun, dar cumva, cumva, parcă ar fi mai multe rotițe înauntru care se învârt anapoda, care se încurcă una pe alta

# pentru fiecare ceas obișnuia să existe un ceasornicar, mai mult sau mai puțin profesionist. în ultimii ani, însă, necesitatea ceasornicarului a fost înlocuită de multitudinea ofertei de ceasuri. de ce să repari un ceas, oricât de bun ar fi fost, oricât de mult ai fi ținut la el, când poți să cumperi altul, nou nou nou, și să îl porți până ce se va fi stricat și acesta? pentru ca după să treci la alt ceas și tot așa. e mai simplu, bineînțeles, dar primul tău ceas va rămâne undeva, va continua să însemne ceva, poate că într-o zi, pe nesimțite, va porni, și, auzindu-i ticăielile minuscule, îți vei aduce aminte de inima ta.

# vorbind despre oameni –

Niciun comentariu:

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers