luni, 16 ianuarie 2017

"The strange library" - Haruki Murakami



Povestioara aceasta a lui Murakami este, probabil, cea mai scurtă povestioară ciudată scrisă de el (argument susținut în limita a doar 19 cărți citite de mine de la Murakami), însă este atât de frumoasă că am recitit-o de două ori în ziua în care am cumpărat-o.

Unui băiețel care se întoarce de la școală îi trece prin minte următoarea întrebare: "As in, I wonder, how did the Ottomans collected taxes?" (p.7) . Mânat de curiozitate și de vorbele mamei sale (care, spune el, îi amintea mereu ca atunci când nu știe ceva, să meargă și să citească la bibliotecă despre acel subiect), acesta intră în biblioteca ce se afla pe drumul spre casă și în care mai fusese de multe ori înainte. Oferă cărțile împrumutate înapoi bibliotecarei, după care spune că dorește să mai împrumute ceva. Aceasta îi spune să meargă în camera 107.
În camea 107 vede un bătrân scund, cu creștetul capului lucind de chelie, iar pe laterale câteva fire aspre, rătăcite. Îi spune că ar vrea să știe daă există vreo carte despre Imperiul Otoman și despre plata taxelor în Imperiu, iar bătrânelul dispare în spatele unei uși mici. Peste ceva timp, bătrânul se întoarce și îi oferă cărțile, dar îi spune că sub nici o formă nu poate să citească aceste cărți în afara sălii de lectură din bibliotecă.
Gândindu-se că mama sa îl așteaptă acasă cu cina pregătită, băiatul încearcă să se eschiveze, dar replicile bătrânului ("«Don't trifle with me», the old man snapped. «We posssess a number of volumes that deal with tax collection in the Ottoman Empire. Did you come here with the intention of having sport with this library? Was that you aim?»", p.7) îl obligă cumva să fie de acord să meargă și să citească.
Căzând de acord să stea doar pentru 30 de minute, acesta îl urmează pe bătrân spre sala de lectură printr-un imens labirint subteran, urmat de o imensă scară-labirint ce cobora adânc sub bibliotecă.

Și de aici începe o aventură ciudată cu bătrânul care dorește să obțină înțelepciunea absolută, dar încearcă să și-o însușească prin niște căi complet aberante, cu Omul Oaie care pregătește niște gogoși delicioase și cu o fată incredibil de frumoasă, dar mută, a cărei prezență putea fi observată doar într-un fel de alt univers.

Impactul poveștii este cu atât mai mare cu cât cartea este complet ilustrată și fiecare eveniment are câte un desen (sau mai multe) ce îl ilustrează vivid (exemplu în pozele de mai jos).

Interesante cărțile ilustrate, dau o complet nouă aură asupra cărții.

În final, povestioara, cartea, își merită toți bănuții. Murakami descoperă o lume impecabilă fără ca măcar să dea nume personajelor. Poate că prezența Omului Oaie, singurul care are un fel de nume, ar putea fi interpretată ca veșnicia existenței lui (detaliu înțeles doar prin citirea următoarelor:), pentru că acest Om Oaie apare și în "În căutarea oii fantastice" și în "Dans, dans, dans...".


Niciun comentariu:

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers