joi, 26 mai 2016

cartea începu bine

cu un astfel de cer, george orwel nici nu putea să sune mai bine;

"U Po Kyin, judecător sub-departamental în Kyauktada, Birmania Superioară, stătea pe veranda casei sale. Abia trecuse de opt și jumătate, dar cum era deja aprilie, în aer se simțea o anume zăpușeală, amenințare a lungilor ceasuri sufocante ale amiezii. Din când în când, slabe adieri de vânt care, prin contrast, păreau răcoroase, legănau orhideele proaspăt stropite ce atârnau de streașină. Dincolo de orhidee se zărea trunchiul încovoiat, împrăfoșat, al unui palmier și apoi cerul luminos, ultramarin. În înalt, aproape de zenit, atât de sus încât orbeai uitându-te la ei, câțiva vulturi se roteau cu aripile nemișcate."

cu câteva minute înainte de a deschide cartea stăteam pe balcon și priveam cerul; ploua cumva, mărunt, imperceptibil, câteva păsări mici se roteau în cercuri zigzagiate, printre altele mai mari, care pluteau lin, cu mișcări încete, calculate cu mult timp înainte, de acum intrate în reflex;

s-a nimerit bine. numai bine

* "Zile Birmaneze", George Orwell, Editura Univers, București, 1997, p.5

Niciun comentariu:

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers