duminică, 13 martie 2016

frumoasă

eu nu mi-o amintesc pe mama tânără așa cum nu îmi amintesc felul în care mă vedeam în oglindă la șaptesprezece ani
sora mea s-a căsătorit când mama avea 48 de ani, iar eu 8
când mă gândesc la mama, îmi vine în minte imaginea ei de acum, de la 56 de ani, părul negru, ușor sclipind de câteva fire albe, câteva riduri pe frunte și corpul ceva mai plin
privind alandala peste fotografiile de nuntă ale soră-mii, mi-a sărit în ochi o fotografie în care mama se vedea foarte bine, un fel de close-up; am întrebat-o pe soră-mea dacă ea e mama și mi-a spus că da și am rămas așa, privind-o și analizându-i pielea atât de clară la patruzeci și opt de ani, fața complet întinsă, de parcă ar fi făcut nu știu câte operații estetice (dar mama e prea bisericoasă chiar i pentru a folos un ruj), fără nici măcar un rid, cu corpul suplu, stând dreaptă, zâmbind, cu ochii puțin strânși în bătaia soarelui
am douăzeci și unu de ani și câteva riduri în colțurile ochilor, pe frunte încep să văd linii din ce în ce mai proeminente
de ceva timp sunt conștientă de inutilitatea tuturor faptelor mele
mai ales când se dezvăluie decizii luate corect, greșite
și cu cât mă afund în cunoaștere, cunosc din ce în ce mai puțin, așa că cel mai bun lucru de făcut e să închid ochii și să las timpul să curgă în imbecilitatea întunericului lor
și așa ne întoarcem la platon

2 comentarii:

roxx spunea...

bă nu mai fi aşa negativistă
viaţa e mişto
curaj

Mihaela Pojogu spunea...

Si mama era bisericoasa insa la evenimente avea ruj pe buze. Ah, si isi facea parul permanent. :)
Ridurile, parul alb, mai multe kilograme... sunt inevitabile, deschide ochii si bucura-te de ceea ce iti place, totul e efemer. Asta imi spun si mie caci cad mai mereu in butoiul cu melancolie.

xoxo

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers