marți, 23 iunie 2015

"hello, I live here"

când eram foarte mică, adică atunci când eram 5-ani-de-mică, aveam o obsesie: îl întrebam pe tăică-meu ce vârstă voi avea în anul X, în anul Z, Y și tot așa. am avut o perioadă destul de lungă cu obsesia vârstei. apoi am scos toate cărțile din bibliotecă și, înșirându-le pe masă, m-am postat alături de ele și m-am autoproclamat bibliotecară. au stat cărțile înșirate destul de mult timp, dar ei le "cumpărau" o dată la câteva zile, ceea ce era fooooarte rar în mintea unui copil de 5 ani, cam cum ar fi acum să aștept 10 ani să-mi iau o rochie, așa că am trecut mai departe de la bibliotecară la roller. bine, asta pe la vreo 7 ani. între timp nu-mi aduc aminte foarte clar ce s-a întâmplat.

ideea de la care a pornit postarea asta e următoarea: obsesiile există în om (cel puțin) de la naștere. dacă stau să analizez ce îmi plăcea când eram mică, găsesc mereu un corespondent în ceea ce-mi place acum. focul. vârsta. copacii. sau ce uram când eram mică, dar în același timp îmi doream: singurătatea. (îmi aduc aminte și acum de prima oară când am rămas singură. aveam aproape 8 ani și soră-mea mi-a zis că trebuie să coboare până în fața blocului să ia niște cursuri de la cineva. am vorbit noi două foarte frumos, mi-a promis că vine repede. nici nu coborâse soră-mea 2 etaje, că m-am și pus pe urlat.) ah, da. și acum îmi place să țip. să nu scoateți asta din context. luați drept exemplu titlul blogului, scream and go, pe care l-am ales când eram la țară și alergam pe lângă o pădure. mi-a rămas imaginea asta în cap și iau țipătul drept eliberare și exprimare a opiniei. drept eu.

și au trecut atâția ani de la întâmplările de mai sus și mă gândesc că acum aproape că nu mai cred în ideea asta a reîncarnării pe care o aveam tot când eram mică (nu știu de unde îmi veneau astea, poate de la televizor, god knows), mă gândesc că îmbătrânim așa ușor și suntem atât de ușor de omorât și e penibil.

așa că mai bine închei cu versuri de-ale lui michelangelo și mai vedem după de realitatea noastră:
De-a pururi eu voi semăna cu luna,
căci ochii noştri-i văd doar strălucirea
pe care soarele i-o împrumută.

SURSA: http://stefandincescu-octavianvoicu.blogspot.ro/2013/08/michelangelo-buonarroti-poezii.html

Niciun comentariu:

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers