joi, 7 mai 2015

'copiii din ziua de azi'

Mi se pare din ce în ce mai nepotrivită expresia aceasta: 'copiii din ziua de azi sunt mai ***' (*** = de obicei un adjectiv cu scop peiorativ) pe care o auzi atât la cei bătrâni, cât și la cei tineri.
Copiii din ziua de azi au telefoane fițoase, copiii din ziua de azi nu mai învață, copiii din ziua de azi blahblahblah.

Dar copiii din ziua de ieri ce făceau?

Nu e vina copiilor din ziua de azi că din anii '80-'90 până acum au apărut niște schimbări uriașe. Nu e vina lor că tehnologia a fost adusă până și într-un W.C. (vezi Japonia) și relativ ușor de obținut și folosit (să nu ne gândim, totuși, la Africa). Nu e vina copiilor din ziua de azi că televiziunea încearcă să vândă și se folosește de orice scop (față de perioada '90-2000 când televiziunea păstra o oarecare limită, fiind vorba de tranziția între comunism-cenzură a presei și democrație-libertate a presei). Nu e vina copiilor de azi că nu mai sunt obligați (a se înțelege bătuți) să memoreze zeci de pagini pentru cel puțin 10 materii pe dinafară de dragul megalomaniei.

De fapt, copiii din ziua de azi învață mai ușor. Învață, nu memorează. Având acces la informație atât de simplu, e normal să poată învăța mai repede. Sunt liberi să călătorească, să se implice și astfel să învețe prin experiențe directe. Singura problemă a copiilor din ziua de azi e, de fapt, aceeași cu a noastră, cei din ziua de ieri: lenea.
Iar fițe am avut și noi, cu "marile" noastre descoperiri. Cu Nokia-ul nostru cărămidă [îmi aduc aminte că erai cel mai tare dacă în clasa a 3-a (2004) aveai Nokia cu ecran în culori, dacă în clasa a 6-a (2007) aveai mp3-player și calculator cu ecran plat].
Nu e nici măcar o diferență între generații, cu excepția noutăților din zona tehnologiei care aduc diverse îmbunătăți în toate domeniile. Să ne aducem aminte că în anii '80 erai tare dacă aveai televizor color (deci noi cei din '90 se presupune că eram, pe lângă ei, mult mai fițoși?).
Firea umană e aceeași, trecem prin aceleași schimbări, aceleași crize adolescentine, cu mici diferențe de mediu și clasă socială. Interiorul nostru e același. Tot egoiști suntem. Fiecare în parte își dorește să fie el cel mai bun. Tot sentimentali suntem, oricât de inimă-de-piatră ne-am da. Tot oameni suntem, nu?

Singura explicație a acestei uri împotriva noilor generații mi-ar părea să provină din faptul că noi nu am avut (și poate nu avem nici acum) ceea ce au ei (cumva încă din burta mamei). De ce să nu ne vedem de viața noastră, de evoluția noastră și eventual de încurajarea către lucruri benefice a copiilor din ziua de azi, în loc să-i criticăm atâta? Au și eu demonii lor, vorba 'ceea, ca și noi.
Plus că or să se schimbe toți. E vorba de etape. Or să se sature și de machiaj și de tabletă și de țigări etc. Și e vorba și de fiecare om în parte, de ceea ce vrea el să devină. Cei mai mulți or să rămână mediocri, dar vor fi, ca și cei din generația noastră și alții de dinaintea noastră, și copii care să devină oameni cu cap.
Vorba lui Antoine Lavoisier, nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă, devenită în timp legea conservării materiei, pe care noi, extrapolând-o, o putem aduce și la ideea de lege a conservării sufletului. Copiii de azi suntem tot noi, cei de ieri, iar noi, cei de ieri, suntem cei de dinaintea noastră și tot așa adaptându-ne la mediu iar mediul adaptându-se nouă. (Un rău este înlocuit de un alt rău, iar un bine de către un alt bine.)

Sau, dacă e s-o luăm puțin altfel, mai putem cita și din Schopenhauer: "E rău azi și în fiecare zi va fi mai rău, până când se va întâmpla tot ce poate fi mai rău."

Niciun comentariu:

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers