sâmbătă, 25 aprilie 2015

Întoarcere în preistoric: jurnalul și ce înțelegi când îl recitești

În vacanță mi-am recitit jurnalele. ayeayeaye.
Diferența, dac-ar fi să o luăm așa, nu e foarte mare. Mi-am dat seama că trăsăturile de la 11 ani se amplifică, indiferent de ce decizii iau eu. Cred că asta nu face altceva decât să demonstreze că deși lucrăm pentru a ne schimba, trăsăturile noastre de bază rămân aceleași. Adică răul nu poate fi îndepărtat, iar binele rămâne în cantitățile de la început tot restul vieții. Practic e un cerc mai mare, fiecare dintre noi reprezintă un un cerc mai mic care se învârte pe axa cercului mare și, deși avem impresia că schimbăm drumul, ne întoarcem de unde am plecat.
Iată despre ce vorbesc:


23.05.2005 (11 ani)
Plec în tabără.
Nu prea vreau să merg, dar ceva îmi spune că o să-mi placă.

15. 03. 2006 (12 ani)
Sunt o persoană schimbătoare. Mă răzgândesc foarte des în legătură cu orice. Am perioade în care, dacă-mi propun ceva, nimic nu mă poate face să mă răzgândesc. Îmi plac lucrurile noi.
[...]
Uneori mă gândesc ce s-ar întâmpla dacă totul s-ar schimba, dacă ar fi toți oamenii mai buni. Nimic nu se schimbă, totuși, iar România n-o să o țară la fel de civilizată ca celelalte.
[...]
Deși știu că unele vise nu pot deveni realitate, cred că într-o zi totul va fi așa cum mi-am imaginat.
[...]
Deși încerc să fiu optimistă, nu reușesc mereu.

9.01.2011 (16 ani)
Nu-mi place că exteriorul nu îmi reflectă interiorul.
[...]
Am decis ca planurile de viitor să includă literatura.

4.4.2012 (17 ani)
Zilele mele trec într-o combinație de rapiditate și lentoare. Dimineața privesc ziua cu groază, dar seara, când mă uit înapoi, mi se pare că ziua a trecut mult prea repede.
[...]
Știu mai bine și aflu mai ușor ce vreau.

7.12.2013 (18 ani)
[22:00] I wonder what I want.

19.05.2014 (19 ani)
Atunci mi-am dat seama că unii oameni au mai multe suflete pereche; pentru mine, tu ești unul dintre ele. E ciudat că iubim atât de intens persoane atât de diferite.
[...]
Lumea pare că s-a întors invers. Încotro merg acum? Nu am nimic: nu am nicio dorință, nimic palpabil de care să mă leg, cu care să continui.
[...]
Azi sunt confuză. Ce vrei? Ce vreau? Ce urmează?

Scenariu post-apocaliptic: Brahms pe fundal
Cineva lucrează afară. Cineva sparge asfaltul. Cineva vopsește un bloc.
Camera e plină de fum de țigară. Draperiile sunt trase.

01.07.2014 (20 ani)
Ideea e că îmi place să fiu în control. Și am observat asta abia când am fost pe punctul de a pierde ceva. Pentru că da, până acum (îmi pare că) am obținut tot ce am vrut. (Iluzii.)

03.04.2015
Odată ce începi să cunoști lumea, îți dai seama că viața nu este altceva decât o înșiruire de dezamăgiri (până și bucuriile nu sunt altceva decât fumul care precedă explozia vulcanului) care duc spre cea mai seducătoare dintre ele: moartea.
Cert este că tot acest șir de dezamăgiri este format din bucurii inconstante. Partea frumoasă a vieții, bucuria – fie ea și cea mai neînsemnată, schimbă totul. Ar fi atât de bine să ne putem concentra doar pe bucurii. (Sau facem asta și de-aici atâta tristețe.)
Și-apoi ce-i cu toată indiferența asta care apare așa, dintr-o dată, și nu-ți dorești altceva decât să rămâi tu cu tine? Dar cu care tine? Care eu?

2 comentarii:

roxx spunea...

waaa.
eu nu mai am jurnal din clasa a cincea cred, când n-am mai vrut să-l citească ai mei şi să-mi ştie secretele.
oricum, e o performanţă să reuşeşti să ţii un jurnal. sună ca şi cum ai avea literatură de sertar.

Myuuki Miku spunea...

Mă mir și eu că e ceva de care m-am ținut. N-am scris constant, dar de vreo câteva ori pe an tot am scris. Ideea jurnalelor mele a apărut când n-aveam blog și lipeam poze din reviste și scriam tot felul de prostii de parc-ar fi fost postări pe blog.

E chiar amuzant să revăd astea după aproape 10 ani de când m-am apucat de ele.

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers