joi, 2 aprilie 2015

führe mich


stând de 40 de minute în fața laptopului gândindu-te la bătrânul senil care nu găsea –.
știind că în nebunia lui mai avea ceva de spus, știind că privirea lui din momentul în care i-ai dat noul/vechiul testament înapoi ți-a adus aminte de ceva, dar ce ce ce nu-ți dai seama. o să te gândești la asta mult timp. nici măcar nu poți scrie despre asta. așa că (pentru prima oară!) te apuci să înveți. pentru că a învăța e acum mai simplu decât să deslușești mintea unui nebun. dar ochii ăia. ochii ăia de culoarea cafelei elvețiene (un căprui murdar, spălăcit, dar cu o aromă ciudată, cu cât pui mai multă, cu atât mai bună) aveau ceva inuman.

și-apoi bucătăria se umple de fum. 

Niciun comentariu:

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers