duminică, 15 martie 2015

de ce să fie moartea o încercare?

spun oamenii, la înmormântări, sper să treci cu bine peste această încercare

pe lângă faptul că moartea e un fapt, un fel de capăt de drum, o stradă închisă peste care (în anul 2015) nu ai cum să treci, lucru la fel de imposibil de imaginat precum zborul cu avionul pentru un om de acum 2 milenii, mi se pare o desacralizare urâtă a morții

mortul nu mai spune nimic, dar cei care rămân în urma lui simt lipsa respectivei persoane, prin urmare, în funcție de cât de apropiată le-a fost și un anumit grad de durere. însă moartea, pentru cei care rămân în urmă, nu-mi pare o încercare. e un fapt. persoana X nu mai este. nu e ca și cum ai avea un examen pe care trebuie să-l iei. nu e o bârfă peste care să treci. e moarte, finito, ceva care nu se schimbă. nu ești cameleon, să treci peste pierderea cozii. trebuie să ai conștiința morții, a unui fapt cert, a ceva natural. desigur că doare. dar de ce să consideri moartea cuiva o încercare?  mai degrabă ar fi o încercare pentru cel care moare, nu? că doar el e cel care nu știe încotro merge și ce devine.


la fel și cu babele bocitoare [URLĂTOARE]. ce sens?!

M.

Niciun comentariu:

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers