i-n.f.e.r.n

îmi îngheață oasele
încolăcite -- topite pe crestele munților
și se strâng piese diforme din strigăte încrustate în aerul rece
când privesc în jos
lumea are mersul ei
                                      eu  –

transparentă, o silfidă se plimbă dintr-o parte în alta a bețelor umane care aluuuuuunecă
a-lu-ne-e-e-e-că
le este sete de moarte și
                                      ceva în mine se rupe din nou și din nou și –

gheața se strânge în vârfurile despicate ale firelor de păr formând mici palate de e-r-i-b-u-i
ușoare plutesc ele spre infernul atât de atât de și atât deee