luni, 27 octombrie 2014

zis verde, zis vomă, zis unde-ai-fost-aseară

din viața banală (de parcă ar exista pe bune momente high):

l-am privit pe taică-meo și i-am atras atenția de zeci de ori să nu mai desfacă pungile cu susul în jos, pentru ca azi să fac eu asta și să râd singură de anti-estetica pungii cu grisine. parcă așa, cât să fie mai mult, mai mult, am stat toată ziua în pat, am vegetat, am citit, am ațipit, am mâncat, am citit din nou și toate astea s-au repetat, iar cartea nu se mai termină, burta nu mi se umple, ba pornesc încălzirea, ba deschid geamul și mă lăfăi în frig. am impresia că e duminică, dar e luni, aș bea niște lichior, dar zic să o aștept pe M., H. bea prea rar, îmi e dor de red, de role, de vară, ar trebui să spăl rufele, dar nu, nu, e sărbătoare și ținem la astea.
cred că aș merge la operă, la o piesă de teatru liric, undeva unde să stau jos la căldură, vreau să fie sonorul tare, clar, aș sta chiar aici, în casă. mai bine dorm, mai bine nu fac nimic, hei, nu știam că până și vodka are un termen, sau poate chestia asta, scuipatul ăsta, e apă cu ceva amintiri din cine știe ce amnezeli.
suflu, suflu, sunt aburi sub plapumă.
nu sunt nici eu, nu e nimeni aici.



m.



Niciun comentariu:

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers