luni, 19 mai 2014

nostalgie și o târfă masculină

Mă. Mă oameni buni, există vreo pastilă care ajută la îndepărtarea nostalgiei? Există? Sau un sirop, sau niște acupunctură, sau ceva, orice, că nostalgia m-a acaparat zilele astea mai mult ca oricând. Am avut (și am) până și poftă de Martini, iar Martiniul l-am băut foooarte rar, pentru că nu știu, are gustul ăla de momente speciale, ca atunci când am chiulit cu S. într-a 9-a, sau când celălalt S. striga de pe bloc, într-o noapte: "ușeee", pentru că eram prea mici și ne amețiserămm de la 2 beri.
Vă zic eu, nostalgia e o boală. Una gravă. Din aia cu frisoane, cu aberații, viziuni tâmpite și priviri goale. Începe cu viziunile, apoi îți tremură mâinile, apoi tot corpul, apoi realizezi că ești patetic și îți mai revii. Apoi simți că ai nevoie de ceva care să îți domolească tremurul (pentru că tremurul nu se va duce orice ai face) și te gândești la băutura ta specială și realizezi că ai uitat-o în congelator, pentru că cu o oră în urmă ți se făcuse poftă și voiai să se răcească repede. Și n-ai ce face decât să tremuri în continuare, în timp ce în cameră sunt 25 de grade.
Și apoi începi să recitești blogul. Și dai peste postări și mai cretine și începi să tremuri și mai tare, iar la un moment dat, după ce băutura se poate bea, iei paharul în mână, dar verși totul, pentru că, știi doar, tremuri.
Apoi expiri. Ești un grown up, astea nu mai au sens acum. Tremurul dispare brusc. Rațiunea învinge. Visele dispar. Vezi ce e în jurul tău. A trecut demult miezul nopții, e cazul să înveți sau să dormi. Pentru că ai responsabilități. Pentru că trecutul e trecut și ai face bine să ai grijă de prezent, dacă nu vrei să treci peste 5 ani prin aceleași simptome. Oricum ar fi, nostalgia e iremediabilă. Oricât de bun ar fi prezentul, trecutul va fi întotdeauna mai bun. Pentru că denaturăm totul. Pentru că e doar în mintea noastră. Sau poate pentru că a fost și el bun.
Oricum ar fi, am găsit acea târfă masculină pe care am scris-o la început. Începutul blogului.


« Îți dedic toate insuccesele mele, ție. Îmi dedic viața pentru a crea posibilitatea unei lumi paralele, și sper să apari lângă mine exact ca un Martini însângerat. Elixirul liniștii îmi călăuzează pașii spre creație și își face efectul încet, inducându-mă în acea stare specifică nouă.
Dar cum poți spune tu că nu simți acea înțepătură rece? Târfă, nu uita că eu te-am creat, eu ți-am dat suflul ce-l ai acum și în favoarea mea ai jucat întotdeauna.
Uită-ți trecutul, dar nu-ți uita creatorul. Privește-mă și privește și băutura ce se scurge încet în trupurile noastre aseamănate cu niște sloiuri amărui.
Lasă-mă să-ți privesc trecutul, lasă-mă să-ți amintesc viitorul. Nu mă privi așa, târfă masculină! »


miku
P.S. ora 3 noaptea e nașpa. revelatorie într-un sens puțin cam sadic. ca atunci când te trezești și ești mahmur. n-ai chef de nimic. la 3 noaptea începe lumea liniară.

Niciun comentariu:

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers