Mă uitam la mine, la faptul că nu sunt perfect slabă. Am un fel de început de burtă, iar asta m-a cam obsedat în ultimul timp și am zis că măcar să mănânc sănătos, dacă sport tot nu fac. (bine, dacă excludem mersul pe tocuri și ocazional rolele)
Apoi mă uitam pe site-ul the flapper girl chronicle al Iuliei Albu și mă gândeam că arată superb cu tenul ei palid, stilul anilor '50 și o nuanță a părului perfectă, apoi am realizat că are și un fel de greutate perfectă. Și am realizat că pentru a arăta așa trebuie să renunți la cam tot ce presupune băutură și grăsimi.
Acum, nu sunt eu o persoană care să aibă probleme cu greutatea, dar mi-ar plăcea să fiu înaltă și slabă (as a matter of fact, I always did; asta se vede și în Emma din Atracție: înaltă, constituție osoasă).
Mă mai uit din când în când pe fashion tv și chiar vorbeam cu maică-mea despre acele fotomodele care sunt atât de slabe că par să se rupă în orice moment. (Bine, maică-mea zice că sunt manechine teleghidate - manechine cu sensul manechinelor de plastic din magazine.) Și toate fetele astea se înfometează sau vomită ce au mâncat, în timp ce au destui bani cât să mănânce zeci de oameni, iar într-o altă parte a lumii, Africa de exemplu, există persoane chiar mai slabe decât ele, pentru că acele persoane nu au ce să mănânce, pentru că sunt atât de sărace încât de multe ori le lipsește și apa.
În același timp e senzația aia... Senzația aia că vrei să arăți în anume fel și nu contează că te înfometezi sau că renunți la prăjituri, la carne etc. E un fel de lanț al evoluției, cu cât ai mai mult, cu atât tinzi spre mai mult, nu te poți opri.
E monstruos să compar faptul că cei din Africa tind spre apă, iar noi tindem spre înfometare ca să arătăm bine, dar e real.
Suntem ipocriți, iar ce e rău e că ne place să fim așa și nu vrem să ne schimbăm. Prin urmare, singura posibilitate e să oferim celor săraci din Africa mâncare, în timp ce noi ne înfometăm să arătăm bine. De ce să irosim banii? Măcar cineva să poată mânca toate lucrurile bune care se gătesc all around the world.
-m.
Apoi mă uitam pe site-ul the flapper girl chronicle al Iuliei Albu și mă gândeam că arată superb cu tenul ei palid, stilul anilor '50 și o nuanță a părului perfectă, apoi am realizat că are și un fel de greutate perfectă. Și am realizat că pentru a arăta așa trebuie să renunți la cam tot ce presupune băutură și grăsimi.
Acum, nu sunt eu o persoană care să aibă probleme cu greutatea, dar mi-ar plăcea să fiu înaltă și slabă (as a matter of fact, I always did; asta se vede și în Emma din Atracție: înaltă, constituție osoasă).
Mă mai uit din când în când pe fashion tv și chiar vorbeam cu maică-mea despre acele fotomodele care sunt atât de slabe că par să se rupă în orice moment. (Bine, maică-mea zice că sunt manechine teleghidate - manechine cu sensul manechinelor de plastic din magazine.) Și toate fetele astea se înfometează sau vomită ce au mâncat, în timp ce au destui bani cât să mănânce zeci de oameni, iar într-o altă parte a lumii, Africa de exemplu, există persoane chiar mai slabe decât ele, pentru că acele persoane nu au ce să mănânce, pentru că sunt atât de sărace încât de multe ori le lipsește și apa.
În același timp e senzația aia... Senzația aia că vrei să arăți în anume fel și nu contează că te înfometezi sau că renunți la prăjituri, la carne etc. E un fel de lanț al evoluției, cu cât ai mai mult, cu atât tinzi spre mai mult, nu te poți opri.
E monstruos să compar faptul că cei din Africa tind spre apă, iar noi tindem spre înfometare ca să arătăm bine, dar e real.
Suntem ipocriți, iar ce e rău e că ne place să fim așa și nu vrem să ne schimbăm. Prin urmare, singura posibilitate e să oferim celor săraci din Africa mâncare, în timp ce noi ne înfometăm să arătăm bine. De ce să irosim banii? Măcar cineva să poată mânca toate lucrurile bune care se gătesc all around the world.
-m.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu