luni, 19 mai 2014

goi

ideile stau spânzurate de bec,
se scurg una câte una, se usucă din zbor.
fac lumânarea în cadă, îmi cad picioarele peste cap, pe spate
lanțul de la gât îmi cade pe nas
mă arde
apa
vocea din capul meu care-mi spune că
suntem pahare de cristal sparte pe marmură ieftină
uite
cântă cucul la pian
cu gheare lungi
smulge-mi sânii într-o îmbrățișare
lasă timpul să calce prin trupurile noastre
să-i simt armura căzându-mi în vene
să îmi aduc aminte de –

Niciun comentariu:

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers