Mi se par extrem de amuzanți și penibili acei scriitori care își spun: azi trebuie să scriu 500 de cuvinte. Sau: azi ar trebui să mai scriu o poezie. Ia să vedem. Uite o floare. Ce îmi inspiră floarea asta? Nu prea știu, dar trebuie să scriu ceva azi.
Cea mai bună dovadă că nu ești pe drumul cel bun este următoarea frază: vreau să scriu, dar cu servici și toate cele, nu prea am timp. Cum de mai ai timp și de scris?! Dacă îți spui asta, ești fals. Înseamnă că nu scrii pentru că simți nevoia asta, ci din diverse alte motive, gen faimă-ego-etc.
Desigur că te poți numi scriitor, dar actul tău este fals, exact ca mimarea orgasmului. Adică tu ai vrea să fie ceva special, dar de fapt e o sforțare grețoasă.
Scriitura bună nu e tehnică, nu are principii, nu își propune ceva în primă instanță. Ea pur și simplu există și inundă mintea celui care scrie. A fi un scriitor bun nu e o meserie. Scriitorii buni scriu obligați de interiorul lor și nu scriu constant. Ei nu își propun să scrie, ei scriu ca și cum ar respira. Totul e natural și el, ca scriitor, nu stau să numere sau să analizeze ce a scris (în timpul primei scrieri, bineînțeles).
De aceea atelierele de scris sunt cumva exagerate, iar persoanele care scriu după un anumit model sunt false. Dacă stai să analizezi chiar din prima fază, pierzi esența. Și scriitura forțată e ușor simțită de cititor, pentru că nu e fluidă.
Scrisul bun vine de la sine, e el cel care îți umple mintea, nu ești tu cel care îl caută. Nu trebuie să-ți cauți cuvintele, pentru că ele te vor ataca singure și nu te vor lăsa până ce n-ai să le dai afară.
Dacă nu simți asta azi, atunci nu scrie.
Citește.
Atunci când mintea ți se va umple, vei știi asta și nu vei mai putea face nimic altceva decât să scrii.
-m.
P.S. mă refer exclusiv la literatura artistică, nu la cea de specialitate
Cea mai bună dovadă că nu ești pe drumul cel bun este următoarea frază: vreau să scriu, dar cu servici și toate cele, nu prea am timp. Cum de mai ai timp și de scris?! Dacă îți spui asta, ești fals. Înseamnă că nu scrii pentru că simți nevoia asta, ci din diverse alte motive, gen faimă-ego-etc.
Desigur că te poți numi scriitor, dar actul tău este fals, exact ca mimarea orgasmului. Adică tu ai vrea să fie ceva special, dar de fapt e o sforțare grețoasă.
Scriitura bună nu e tehnică, nu are principii, nu își propune ceva în primă instanță. Ea pur și simplu există și inundă mintea celui care scrie. A fi un scriitor bun nu e o meserie. Scriitorii buni scriu obligați de interiorul lor și nu scriu constant. Ei nu își propun să scrie, ei scriu ca și cum ar respira. Totul e natural și el, ca scriitor, nu stau să numere sau să analizeze ce a scris (în timpul primei scrieri, bineînțeles).
De aceea atelierele de scris sunt cumva exagerate, iar persoanele care scriu după un anumit model sunt false. Dacă stai să analizezi chiar din prima fază, pierzi esența. Și scriitura forțată e ușor simțită de cititor, pentru că nu e fluidă.
Scrisul bun vine de la sine, e el cel care îți umple mintea, nu ești tu cel care îl caută. Nu trebuie să-ți cauți cuvintele, pentru că ele te vor ataca singure și nu te vor lăsa până ce n-ai să le dai afară.
Dacă nu simți asta azi, atunci nu scrie.
Citește.
Atunci când mintea ți se va umple, vei știi asta și nu vei mai putea face nimic altceva decât să scrii.
-m.
P.S. mă refer exclusiv la literatura artistică, nu la cea de specialitate
Un comentariu:
Poate ca dorinta de a scrie vine natural, la fel si ideile, dar daca nu ai timp sa le scrii, fie o sa iti inunde mintea pana la obsesie, si atunci faci nopti albe, fie se dizolva si le pierzi.
Trimiteți un comentariu