miercuri, 12 februarie 2014

ce cred eu

Dacă nu pot să dorm, măcar să delirez. Prevăd nopți albe și reveniri în forță cu poezie și proză. Cred că trebuia să fiu adusă în realitate mai curând, prea am pierdut timpul de pomană cu dubioșenii zis siropoase.
Buuuun. Ia citiți și voi poezia lu' prietenu' Nichita (Stănescu), care se numește Emoție de toamnă.


"A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Ma tem ca n-am sa te mai vad, uneori,
ca or sa-mi creasca aripi ascutite pan' la nori,
ca ai sa te ascunzi intr-un ochi strain ,
si el o sa se-nchida cu-o frunza de pelin

Si-atunci ma apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec in mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
ïntr-o dragoste mare."


Ce vă inspiră vouă poezia asta? Pe mine, de prin clasa a 7-a sau a 9-a, nu mai știu sigur când am "studiat-o" la școală, m-a dus cu gândul la un bărbat dezbrăcat care-și flutura ștoiul (parcă ăsta era termenul lui Henry Miller în Sexus) printr-o cameră goală, în timp ce iubita lui scrie ceva la o mașină de scris. Cert e că Nichita Stănescu a spus atât de bine totul în câteva versuri, că mai să zic că Eminescu a făcut din Luceafărul ceva mult și prost. Adică numa' uită-te și tu la cât de direct e Stănescu și cât de multe zice și cum se joacă el cu niște termeni, de parcă, așa cum ziceam, se plimbă prin cameră și așteaptă...

NEXT
m.

Un comentariu:

Roxana Ştiubei spunea...

nu vreau sa fiu nesimtita/scarboasa, dar pari disperata cu postul asta. sau nefututa.

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers