spumă de mare

în timp ce privește luminile orașului

ochii i se înconvoaie sub bronobițe de lacrimi

și frigul o înțeapă 

și își subțiază degetele făcând cercuri pe mașini

în aburul friguros

și fiecare respirație i se pierde în înălțimea înghețată

nu ninge, nu ninge, nu ninge

în depărtare se văd munți de lumină

să fie artificii, să fie lumini de crăciun, să fie avioane căzând?

e liniște
 și cerul e mai spumos decât marea