Eram în Auchan. Clasic. Cumpărături pentru Crăciun. Clasic. Mă întrebam ce cadou să-mi cumpăr. Penibil.Dacă vă întrebați de ce am făcut atâta caz din cadoul de Crăciun, ei bine, e pentru că soră-mea a venit acasă și are 2 copii mici, cărora le trebuie menținută ideea asta cu Moș Crăciun, deci trebuie ca fiecare membru al familiei să primească ceva.
Știu, știu, am zis că o să "primesc" telefonul cel nou de Crăciun, dar nu am rezistat. Imediat ce am ajuns acasă i l-am cerut maicămii.
Așa că m-am tot gândit zilele astea ce aș putea să-mi iau. Și am avut un moment de inspirație. Acel moment divin în care ți se aprinde un beculeț, ieși din întuneric și vezi lucrurile clar. O carte. Carte. O carte, ce naiba! Normal că o carte! În orice moment din anii trecuți, dacă ar fi fost să aleg un cadou, mi-aș fi luat o carte. De când cu facultatea și cu acei munți de monstruozități cretine de citit nici n-am mai simțit plăcearea cititului. Ba chiar începuse să mă dezguste cititul la un moment dat și eram gata gata să zic că renunț la tot tot tot.
Dar...
Și pentru că eram cu Red, am zis: dă-mi ceva japonez (nu ajungeam la raftul de sus:]]).
Adevărul e că n-am mai citit o carte scrisă de un japonez de muuuuult timp și îmi lipsea asta. Mi-am luat "Vechiul oraș imperial" de Yasunari Kawabata. Toată ziua am fiert la foc mic pentru că nu m-am putut uita peste carte, dar acum... acum e numai a mea. :))
Miku
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu