miercuri, 13 noiembrie 2013

azi m-am împăcat cu Doamna Bovary

M-am certat cu domna Bovary cel mai probabil anul trecut pe vremea asta. În clasa a 12-a am avut o profesoară de Literatură universală care se credea o scriitoare neînțeleasă și se purta în consecință. Ce-i drept, ăștia din clasa mea își băteau joc de "moș crăciun" (își făcea moț în vârful capului și se îmbrăca mai mereu în roșu și era și cam dolofană, ce-i drept), iar "moș crăciun" se pierdea cu firea și vorbea uneori fără să mai facă acordul între predicat și subiect, trecea de la o idee la altă fără se termine propozițiile. Practic, este (pentru că cel mai probabil încă profesează) un eșec profesional care ar trebui închis într-o ipotetică închisoare a profesorilor.
Ei bine, la orele "magice" de Literatură universală am făcut și romanul lui Flaubert, Doamna Bovary. În acele zile eu am avut o ceartă de toată groaza cu madam' Bovary. Eu am văzut-o ca pe o cucoană trecută de 40 de ani, bădărană și nesatisfăcută, o vedeam, în fapt, de parcă ar fi fost identică cu profesoara mea. Prin urmare, eu și madam' Bovary nu ne-am suferit deloc.
M-am reîntâlnit cu ea și anul acesta, la cursul de "Tehnici de lectură". Am decis să-i mai dau o șansă, nu de alta, dar de data asta trebuie să ne prefacem amândouă că suntem prietene bune, că altfel niciuna dintre noi nu va trece examenul.
Așa că de data asta m-am apucat pe bune să citesc cartea – anul trecut citisem vreo 5 pagini și o aruncasem cât colo (impropriu, impropriu, pentru că am cartea pe Kindle). Și am citit aproape un sfert de carte. Eiiii, madam' Bovary asta (nr. 2, că domnul Bovary a mai fost căsătorit înainte) este tânără, sub 20 de ani (trebuie să recitesc petru detalii) și frumoasă, numai că este plictisită. Foarte plictisită, așa, cam ca mine. Am dezvoltat o ușoară stimă pentru Doamna Bovary, în primul rând pentru că e avidă de lux și cunoaștere. Mă regăsesc în personajul ei, în tipul ei de femeie. Soțul ei se poartă exemplar cu ea, lucru pe care nu l-a făcut cu cealaltă soție. Cred că domnul Bovary (cel puțin în primul sfert al cărții – nu am citit mai mult) este cel mai bun soț pe care ea l-ar putea avea și totuși ea este cu atât mai mult nefericită. Tânjește după petrecerile date de marchizi, de conți, tânjește după o viață dinamică.
Prin urmare, se pare că eu și Doamna Bovary ne-am schimbat părerile: dușmanul nostru comun – examenul – ne-a adus împreună. Asta și plăcerea pentru lux.

M.

2 comentarii:

Roxana Ştiubei spunea...

ahaha cum nu ne-am gândit şi noi să-i spunem "moş crăciun" :))))

p.s. bă e groaznică rău.

am citit şi eu Bovary cam printr-a şasea, că mi-a zis tatăl lui Mihai de care eram îndrăgostită, dacă-ţi mai aminteşti. sunt de partea soţului :)

Myuuki spunea...

:)) inca mai e acolo, nu-i asa? inca mai chinuie mediul inconjurator:))

imi amintesc :) nu stiu, sa o citesc si eu pe toata. intr-adevar, la un moment dat ma enervase si pe mine, adica el era asa dragut, sarutand-o toata ziua buna-ziua, incercand sa danseze cu ea etc si ea...

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers