sâmbătă, 7 septembrie 2013

o altă întrebare

Din experiența mea de copil anti-social, am învățat că mama avea niște idei fixe în legătură cu moda - societatea, pe care mi le impunea și mie. De exemplu, aveam 14 ani. Voiam să port brățări cu ținte, dar mama zicea că i se par sataniste și că arăt ca o vagabondă purtându-le. Apoi mi-am făcut breton, din nou, i se părea că arăt ca o vagabondă. Apoi am început să port blugi skinny, tocuri, rochii scurte. Ce credeți? Vagabondă. Apoi mi-am cumpărat (îmi auto-manageriam alocația mizeră de la stat) din ce în ce mai multe brățări cu ținte, haine negre, bocanci. Ce am devenit? Satanistă.
În mare parte a timpului nu o băgam în seamă, dar atunci când cineva te bate la cap zi de zi cu aceeași frază enervantă, nu poți să nu răbufnești. Chestia asta ne-a îndepărtat – nu că am fi fost noi prea apropiate. Eu am fost o fire mai liberă, mi-am spus opinia și am pierdut sau am schimbat ce nu-mi plăcea în realitatea mea, dar unii nu sunt așa. Unii copii se lasă influențați de părinți și ajung să aibă peste 40 de ani și să se întrebe ce s-a întâmplat cu viața lor, când au ajuns acolo și cum de nu și-au dat seama.
Părinții nu vor să înțeleagă adesea că micul lor copil, care nu contează dacă are 5, 13 sau 17, trece prin anumite etape care îl modelează. Eu am avut multe perioade. Dacă e să vorbim de haine, perioada în care mă îmbrăcam colorat – An cafe –, perioada albastră – Hatsune Miku –, perioada emo, perioada mov (asta nu mai știu de unde mi-a venit), perioada dark, perioada office, perioada crepusculară, în care s-au îmbinat toate și am realizat că îmi place ca azi să mă îmbrac în negru, iar peste două zile în cămașă și fustă office și că depinde de starea mea și de locul în care merg. Depinde mai ales de vârstă.
Desigur, unii merg pe un anumit stil de mici: sunt rockeri de la început până la final. Aceștia sunt însă foarte, foarte puțini. Cei mai mulți copii(mă refer aici la toți, de la copilul de 2 ani, până la tânărul de 20) trec prin etape, experimentează, caută, vor sa descopere ce le place lor, care este chemarea lor. Totuși, copiii își imită părinți. Învață de la ei, chiar dacă nu învață lucruri bune.
Sunt multe lucruri cu care m-am obișnuit, dar pe care vreau să le schimb. În primul rând, gândirea radicală. Trebuie să fii deschis. Poate că acum 30 de ani era în regulă să ai o viziune dreaptă, fără curburi, dar acest lucru era evident posibil și din cauza regimului în care se trăia în România. Nu aveai de ales, era o singură direcție în viață, iar cenzura era uriașă.
Acum nu mai poți să fii așa. Nu mai poți să fii doar într-un anume fel. Mult timp am încercat să-mi dau seama cum sunt eu: îmi place culoarea X, stilul meu de îmbrăcăminte este Y, îmi place să ies cu oamenii Z etc. De la întrebări simple precum "Care e culoarea mea preferată?", până la "Ce vreau eu să fac cu viața pe care o trăiesc?". Nu există răspuns pentru că sunt mult prea multe opțiuni. Din moment ce eu mă învârt între mai multe culori preferate - purpuriu, turcoaz și (non-culoarea) negru -, cum aș putea spune ce vreau să fac în viață (un singur lucru)? Sau cum aș putea spune că aleg ca și culoare preferată doar turcoaz sau doar purpuriu, pe ce mă bazez?, ce mă determină? Sunt mult prea multe elemente care creează o posibilă finalitate, iar acea posibilă finalitate își schimbă elementele în fiecare moment, când noi nici nu conștientizăm. Dacă azi vreau să merg în Paris, mâine, când voi fi văzut deja Parisul, unde voi vrea să merg? Dar dacă nu voi fi văzut Parisul, mâine unde voi vrea să fiu?

Mi se spune des cât de mult m-am schimbat. Mi se spune și mai des că arăt ca un copil. Păi, care-i finalitatea? M-am schimbat sau am rămas un copil?
Din privința mea, răspunsul ultimei întrebări e simplu: m-am schimbat. Probabil cel mai simplu răspuns la cea mai simplă întrebare. Totul se schimbă. Nici măcar Pământul nu stă în loc, cum putem noi pretinde să fim aceiași în fiecare zi, sa alegem aceleași lucruri la nesfârșit?

– M.

4 comentarii:

Roxana Ştiubei spunea...

Parcă vorbeşti ca Izi :))

Roxana Ştiubei spunea...

Parcă vorbeşti ca Izzi :))

Myuuki spunea...

Sunt lucruri pe care le înveți în anumite momente. Profa vorbea din experiență, eu vorbesc din non-experiență.

Laura Pt spunea...

same situation here...

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers