luni, 15 iulie 2013

[citate] Corigent la limba română – Ion Minulescu

Pe scurt, cartea " Corigent la limba română" de Ion Minulescu mi s-a părut la început o versiune a secolului XX a cărților de duzină ale secolului XXI. Finalul (să zicem, ultimele 20 de pagini) mi s-a părut însă foarte bun. Pur și simplu, din toată cartea, mi-a plăcut doar finalul, pentru că sunt scrise detalii care m-au fascinat în ultimii doi ani: existența reală a scriitorilor în secolul anterior (existența boemă a lor...). Începutul nu mi-a plăcut deloc și mă mir și eu că am citit cartea. Probabil lipsa oricărei alte cărți (cu toate că am în jur de 800 de Kindle, mai rar găsesc vreuna care să mă atragă 100%) m-a făcut să o duc până la capăt. Ce-i drept, mi-a și luat o săptămână să citesc toată cartea (dar citeam numai seara, înainte de culcare).
În carte e vorba despre Bucu (cel care urma să fie scriitorul Ion Minulescu) care trece prin mai multe etape ale vieții. Pe de o parte, cartea are o mulțime scene amuzante, pe de altă parte, scene tragice. Dacă vreți să citiți rezumatul integral intrați aici.
Mă gândesc acum că asta trebuie să fi fost o carte picantă cu ani în urmă. =) Nu zic, are tente... Oricum, ca roman autobiograf, e frumos.
Totuși, cred că-i singura carte din care am putut scoate atâtea citate care să-mi placă, citate care să fie pe gustul meu. Prin urmare:

" Grozav mai știu să scrie și franțujii ăștia... Pe noi, dacă am scrie așa ceva, ne-ar da afară din școală... Subiectele telemelor noastre la limba română sunt aproape imposibil de tratat. Ni se dau numai teme cu subiecte de care habar n-avem. Ni se cere să scriem despre lucruri abstracte: primăvară, toamnă, ploaie, vânt, adevăr, frumos și așa mai departe... Numai despre femeie nu ni se dă să scriem niciodată. Și totuși, femeia e singurul subiect pe care majoritatea colegilor mei de clasă sunt sigur că l-ar putea trata mai bine care oricare alt anotimp, element al naturii sau sentiment uman... "

" Școala îți dă posibilitatea să-ți trăiești viața complet. Viața unui analfabet este o simplă existență, și atâta tot – un fel de petiție pe care o pui la dosar după ce ai luat act de ea. "

" Am fost să văd și eu Cișmigiul. Numai lume proastă. Servitoare, soldați, covrigari și bragagii. "

" Nu zic să nu te distrezi și dumneata ca orice băiat tânăr... Dar cum? Mai există, slavă Dumnului, și alte distracții... Uite, dacă vrei, vino mai târziu pe la mine, că nu e nimeni la pension... Să mă crezi că și mie mi-e urât să stau singură închisă la subsol... Bem o cafeluță cu caimac și facem un écarté în doi. "

" Caut s-o conving pe mama că eu nu mai pot învăța carte în țară. Vreau să mă duc la Paris. Nu știu exact ce aveam să fac acolo. În orice caz, însă, la Paris, orice-aș fi încercat, era să fie mai bine ca la București. Parisul era marea în care fluviul  năzuințelor mele trebuia să se verse odată. Azi, mâine, n-avea nici o importanță. Mai curând, însă, ar fi fost mai bine. Mai târziu, fluviul s-ar fi revărsat peste maluri și ar fi distrus poate ogoarele din vecinătatea lui. De data asta simțeam că în albia sufeltului meu curge apă destulă, să pot să fiu un fluviu adevărat. "

" Familia e ca un cuib de cioară. Îți este de folos atât timp numai cât nu poți zbura. Dar după ce-ți cresc aripile, adio!... "

" Iubita mea... Iubita mea!... Unde ești tu, oare, iubita mea, si cine ești tu?... "

" Amândoi plângem pentru cineva... pentru ceva... Și fiecare din noi nu ne plângem decât pe noi înșine. "

" Nu l-am dat (n.r. examenul) pentru că nu-l preparasem. În loc să fi citit, am petrecut. Am petrecut, însă, în mod inteligent. Eu, la Paris, mă cultiv... Și adevărata cultură nu ți-o poate face decât femeia, care orice s-ar spune, e cu mult mai fină decât bărbatul. "

" Dragostea pentru o femeie nu este un viciu. Este o fatalitate – o simplă chestie de înclinație sufletească sau un fel de protocol social impus de o anume educație sentimentală. Un om de rând nu trebuie să iubească, fiindcă nu știe cum. Și omul nu face, poate, decât ce știe. "

" De aceea, poate, majoritatea studenților români de la Paris studiază dreptul. Românul, din firea lui, este "șmecher". Excelează în așa-zisele "variațiuni pe o singură coardă", chiar când nu este muzicant. Tema n-arenici-o importanță. Totul constă în dexteritatea cu care prezintă variatele aspecte ale unei melodii de multe ori inexistente chiar. Procesele mari, de altfel, nu le câștigă oamenii de drept, ci numai avocații mari... "

" De obicei, florile și poeziile sunt vestmintele de gală ale minciunii. "

"  Și totuși, cuvântul "om" nu este decât o firmă – firma unui magazin de lux în interiorul căruia, însă, de cele mai multe ori se găsește cu totul altceva decât ce este scris afară. Vreau să spun că în viața de toate zilele nu orice om dovedește existența ființei pe care Dumnezeu a voit s-o facă după chipul și asemănarea sa. "

" Traducerile, mai ales, oricât de exacte ar fi câteodată, nu pot avea nici măcar valoarea unor fotografii mediocre. "

" Voi începe, așadar, să mă construiesc eu singur. Îmi voi clădi, însă, existența nu după sfaturile celor care pretind că există mai de mult, ci după formula nebuloasă a celor care nu și-au putut încă dovedi existența. Nu-mi plac clădirile prea mari. "Mare" nu înseamnă numaidecât "Monumental". Monumentele nu se fac cu material mult. Creierul omului este cu mult mai ușor decât restul corpului. Nu-mi voi face, deci, prea multe etaje suprapuse, fiindcă până la cer nu te poți ridica decât cu mintea, nu cu trupul. Și nu-mi trebuie nici ferestre prea multe, fiidcă o singură fereastră ți-e de ajuns ca să poți vedea tot ce există dincolo de tine. Nu știu dacă voi găsi în mine artistul care să mă înțeleagă ce vreau. [...] Eu, însă, voi încerca să construiesc, nu să clădesc. "

" La Paris, românii intelectuali se aduna la cafeneaua Vachette. La București, se adună la cafeneaua "Kubler". În genere, intelectualii sunt oameni care nu se ocupă cu nimic. Discută numai ce au făcut alții, și atâta tot. De obicei, discuțiile astea țin de dimineața până seara, se întind ca pecinginea de la o masă la alta și câteodată continuă chiar zile întregi, fără niciun rezultat propriu-zis. Verdictul judecății lor este mai totdeauna negativ. Intelectualii nu admit niciodată nimic din ce se face în afară de cafenea. Intelectualii români, mai ales, sunt foarte exigenți. La Paris, ca și la București, de îndată ce se strâng la doi-trei în jurul unei mese, se și costituie într-un fel de curte supremă, care condamnă fără milă aproape întreaga activitate omenească. Noroc, însă, că omnipotența lor nu merge decât pănă la pedeapsa cu moarte. Altminteri, populația planeteinoastre ar fi diminuată în mod simțitor. N-ar mai rămâne pe lume decât intelectualii de la cafenea. "

" La cafeneaua "Kubler", intelectualii sunt împărțiți în două tabere: tradiționaliști și moderniști. Tradiționaliștii sunt siniștrii. Moderniștii sunt caraghioși. Fiecare tabără își are mesele ei, unde se discută tot așa de zgomotos și se consumă tot așa de timid. Discuțiile și consumațiile lor, însă, au un punct comun. Pictisesc deopotrivă – discuțiile pe clienții serioși, iar consumațiile pe chelnerii zeloși. Majoritatea intelectualilor de la Kubler sunt boemi. "

" Mai târziu, însă, tabăra tradiționaliștilor s-a împărțit în două. Una a rămas cu istoricul, iar alta numai cu poetul. "

" Bucuriile adevărate, însă, trebuiesc trăite în doi. "

Niciun comentariu:

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers