joi, 13 iunie 2013

Paranoia chimică


Paranoia chimică
Se așeză în fotoliul din fața ferestrei care dădea spre Times Square și își închise ochii. Nu se aștepta ca Tommy să vină cu un răspuns atât de repede, atât de ușor, atât de repezit. Fusese atât de credul, se lăsase prostit atât de ușor de copilul acela, copilul pe care îl iubea atât de mult. Zgomotul sirenelor de afară răzbătea prin geamul deschis larg. Ville își trecu mâinile prin părul ondulat care îi cădea ușor spre umeri. În ochi i se formară brobonițe de lacrimi, pe care și le șterse încă dinainte de a apuca să curgă. Se deschise ușa și o roșcată tânără, îmbrăcată într-o rochie neagră, de care atârnau lanțuri argintii de diverse mărimi, intră în cameră cu pași ușori. Ville îi analiză ștrampii rupți și o privi în ochi. Întotdeauna îi plăcuseră ochii ei verzi. Verzi ca merele necoapte, care contrastau atât de bine cu părul ei drept și roșu. Se ridică brusc și o luă în brațe, mușcând-o de buza de jos. Ea zâmbi în sărut și-l împinse brutal înapoi în fotoliu. Se așeză în brațele lui și își lăsă mâna încet spre șlițul lui Ville. Îl deschise repede, apoi îi trase blugii în jos. În timp ce ea își dădea rochia jos, el își aruncă boxerii ceva mai departe și o așteptă.
Când îi simți buzele pe membru, se gândi la Tommy. Își închise ochii și își puse mâinile la ceafă. Tommy îi zbură din minte la fel cum venise și începu să își amintească de problemele firmei. Acțiunile sale la bursă scăzuseră în ultimul timp, pentru ca în dimineața aceea să dea lovitura. Își plătise angajații, luase micul dejun la Starbucks (pentru că Mia iubea Starbucks) și se reîntorsese în biroul său. Tommy îl aștepta chiar în fotoliul acela, complet dezbrăcat. Zâmbise văzându-l și, adunându-i hainele, i le pusese în brațe și-l trimisese acasă.
Simți cum presiunea sângelui crește și deschise ochii. Roșcata se întinse pe jos la un minut după, ștergându-se la gură. Îi plăcea de ea. O iubea pe roșcată. La naiba, îi iubea corpul, îi iubea țâțele mari și pielea  albă, îi iubea sfârcurile întârite. Se aplecă și se întinse lângă ea.
– Ultima oară, zise el.
Ea nu îi răspunse. Stătea cu ochii goi și privea tavanul, mișcând din când în când degetele de la mâna dreaptă într-un joc minimalist. El o luă în brațe și nu îi mai spuse nimic. Stăteau pentru a mia oară întinși în biroul lui spațios, așteptând ca ceva să se întâmple. Aștepau ca cineva să îi îndrume. Dar tot pentru a mia oară nimeni nu veni să le dea instrucțiuni. Viața nu vine niciodată cu un manual de folosire.
– Ultima oară, repetă el, mai încet.
Se auziră bătăi în ușă, iar el se ridică și-și puse hainele pe el. Își trecu mâinile din nou prin păr și se duse să deschidă. Jenna, secretara, îi întinse niște hârtii și o cafea.
– Astea au venit azi, spuse, zâmbindu-i cu tot șarmul ei. Jenna nu era o femeie cu trăsături extraordinare, dar ținuta office o făcea să arate cumva bine îi ochii lui Ville, așa încât îi făcu cu ochiul înainte de a-i închise ușa în nas. Nu mai putea risca să afle toată compania că Mia era un fel de târfă personală a lui. Dar, la urma urmei, cu toții bănuiau ceva. Erau însă atâtea bârfe, mai ales despre el și Tommy, că nici nu se mai obosea să o întrebe pe Jenna ce mai e nou. Aceasta se oferea oricum să-i povestească totul la one night stand-urile din călătoriile lor. Lui Ville nu-i plăcea sexul cu ea, pentru că mereu vorbea, dar îi plăcea s-o satisfacă, pentru că asta însemna un moment de tăcere. La urma urmei, orgoliul său în asta consta: seduce, fii adorat, încheie prin a lăsa drumurile deschise.
Se întoarse mergând încet, privind cu un ochi la hârtii și cu unul la Mia, care încerca să-și închidă fermoarul rochiei.
– Vino aici, îi spuse el în timp ce o lua în brațe și-o săruta încet pe gât.
– Mereu spui asta, șopti ea încet.
– Ce spun, iubire?
Vocea lui era la fel de înceată, la fel de excitată ca a ei.
– Ultima oară.
– Și nu-i așa?
Ea se întoarse cu fața la el și deveni brusc serioasă.
– Te părăsesc.
El își puse o mână pe umărul ei.
– N-ai decât.
Ea oftă, îi dădu mâna la o parte, apoi își luă geanta. În timp ce ieșea pe ușă, ceva căzu jos zdrăngănind, dar ea nu se întoarse. El se aplecă și ridică în palmă un breloc micuț, în formă de pisică. Înțelese că se va întoarce, ca întotdeauna.
– Ca întotdeauna, repetă el cu voce tare.


Nu mi s-a mai întâmplat de ani de zile să scriu fără să realizez ce și că scriu. M-am pus în fața laptopului și mă gândeam la o melodie, când m-am trezit scriind asta. Poate e ora de vină. Cred că o să o continui...

Miku

2 comentarii:

Ramona spunea...

Dragut,imi place. I love Ville :x

Myuuki spunea...

Dadadada:x Ville e the best:X
Initial nu voiam sa fie el, de fapt ii dadusem numele David, dar Ville era atat de potrivit...

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers