joi, 16 mai 2013

un vis cât o poveste

Știți visele alea care se repetă până când le bagi în seamă? Ei bine, am visat un vis de două ori (visul ăsta, că altele se repetă de enșpe mii de ori de-a lungul anilor). Prima oară acum câteva luni, a doua oară noaptea trecută. Prima oară l-am uitat imediat ce m-am trezit, dar de data asta n-a mai apărut nici-un obstacol care să mă facă să-l uit. Impactul lui fusese atât de mare că-mi bătea inima groaznic de rapid când m-am trezit, așa că m-am decis să-l scriu. Am luat un caiet și-am scris 5 pagini (!!!) în care am detaliat povestea. Scriind, am realizat că ar fi un roman distopic chiar bun. Are absolut toate elementele necesare și de data asta, spre deosebire de alte vise, mi-am amintit totul, de la început la sfârșit.
Și-o să mă pun pe treabă. La cât de tare și-a lăsat amprenta, de data asta sigur o să scriu mai mult de 10 pagini. Hihi, je suis entusiasme. :)

Miku

Niciun comentariu:

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers