marți, 14 mai 2013

Oare ce a fost în capul meu când am renunțat la psihologie? Ăsta e unul dintre momentele alea din viață când realizezi că "păcatele tinereții" or să te bântuie până la adânci bătrâneți. Idiot me. Stupid me.

Miku

7 comentarii:

roxx spunea...

uneori, psihologia nu e atât de mişto pe cât pare.

Ramona spunea...

Zici? psihologia e data naibii, si in sens bun, si in sens rau.

MikuMyuuki spunea...

@Roxana Mno, este. A fost iubirea mea, dar am zis sa incerc ceva nou. Si m-am fraierit. :))

@Ramona Dar merita, nu-i asa?:X Tu stii cel mai bine:):X

roxx spunea...

[antroposofia e şi mai şi]
tocmai de-asta o să dau bacu la psihologie şi o să merg şi la facultate la psihologie.

voiam să zic că prin enorme şi supersavanate studii psihologice poţi ajunge la aceleaşi concluzii pe care le observi şi cu ochiul liber şi asta e cam frustrant. se întâmplă rar, dar e destul de naşpa. cel puţin eu m-aş simţi naşpa.

MikuMyuuki spunea...

N-ah. Eu vreau sa fiu psiholog, nu doctor in psihologie. Vreau doar sa vorbesc cu oamenii, atat.

Ramona spunea...

Nu pot sa iti spun daca merita, pot sa iti spun doar daca a meritat pentru mine.Si da, a meritat. Sunt unii care trec prin facultatea de psiho ca gasca prin apa, e trist, dar adevarat. Partea buna e ca nu ajung psihologi terapeuti, partea rea e ca nu pot schimba nimic la ei. Sa ai atatea instrumente la indemana si sa nu le folosesti...sa poti afla atatea si sa intorci capul in partea cealalta...
Ma rog, pana la urma, fiecare decide ce crede ca e mai bine pentru el. Daca vrei psihologia pentru tine, poti sa mergi la dezvoltare personala.

MikuMyuuki spunea...

Anul asta nu. Poate pe viitor...

Faceți căutări pe acest blog