sâmbătă, 16 februarie 2013

în două lumi diferite

M-am tot gândit pe parcursul ultimilor doi ani la faptul că eu am perceput viața complet diferit față de cum era ea. De când am publicat Atracție parcă a început să se desfășoare totul mai clar, dar mai urât și mai sumbru.
Ani la rând, încă de când eram foarte, foarte mică, am crezut că viața e așa: copiii sunt copii, părinții părinți, creștem, devenim și noi părinți. Și aveam o convingere uriașă cum că trăim în viata asta pentru a face greșeli, că viața asta este premergătoare vieții viitoare care va fi marcată numai de lucruri bune, că acum învățăm cum să ne purtăm pentru viața cea bună care urmează. Vă asigur, nu are nici-o legătură nu religia. Pur și simplu eu așa credeam, era concepția mea despre viață așa cum știm toți că fără apă murim.
Nu am nici-o idee de unde mi-a venit în minte, dar cred că aveam vreo 7 ani și eu susțineam tare și clar că trebuie să facem acum greșelile pentru a nu le mai face după. Și mai credeam și că oamenii după 30 de ani nu mai trăiesc.
Și mă gândeam la asta și mi-am dat seama că am fost așa de prinsă în lumea asta încât m-am pierdut de credința mea, de ceea ce aveam eu bine stabilit. Nu mai pot să cred că va exista o viață viitoare bună, cel puțin nu una așa cum mi-o imaginam eu. De fapt, îmi imaginam exact această lume, dar fără părțile rele.
Trebuie să fie oarecum plictisitor, nu? Cred că nu.

Și de când cu cartea am început să văd mai bine lumea. Am luat contact cu diverse persoane, am trecut prin milioane de emoții și am descoperit cum poți să fii și iubit și urât. Și am descoperit, la urma urmelor, indiferența.
Și cu indiferența înainte am ajuns să fiu o umbră.
Dar umbrele sunt frumoase. Creează o realitate deformată, imaginativă.

Vreau să cred într-o lume perfectă, dar e imposibil. doar 10% din creier, nu-i așa? nici imaginația nu poate merge prea departe...


Miku.

Niciun comentariu:

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers