luni, 25 februarie 2013

Am mers și am căutat



Mi-am tras eșarfa neagră mai sus, ploaia îmi udase părul și se scurgea apă din el, întinzându-mi dermatograful. Mergeam repede. Sigur, mergeam foarte repede, dar nici măcar nu aveam o destinație. Te-ai întors vreodată într-un loc ce odată reprezenta ceva frumos, plin, călduros pentru tine? Un loc unde obișnuiai să pierzi vremea cu niște persoane la fel de amețite ca și tine? Te-ai întors vreodată singur, ai văzut vreodată răceala și gheața care au cuprins locul tău și al lor... ai simțit teama și singurătatea, dispariția celor mai mari bucăți ale sentimentului de siguranță, de bine?
Mă uitam în jur cu ochii mici, căci picăturile de apă se tot scurgeau de pe frunte pe ochi, de pe ochi pe nas, pe buze, pe gât. Până și hainele se udaseră. Apa trecuse prin tot și strânsese materialul pe corpul meu. Și nu puteam să mă uit în spate sau în față, nici măcar în sus. Cu privirea număram pașii pe care îi făceam pe asfalt. Ploaia era torențială, o ploaie de vară, rece și revigorantă. Aș fi putut să dansez în ploaie.
M-am așezat jos, lângă un zid aplecat. 
Acum mă gândesc că, așa în paragină cum era, cu bucăți scoase din el, cu urme șterse de grafitti, un zid în mijlocul nicăieriului ar fi putut să mă strivească mai ușor ca o bătaie din palme. Nu trebuia decât să fi bătut puțin mai tare vântul, ba chiar și eu l-aș fi putut doborî doar printr-o atingere.
Dar n-a căzut și n-a căzut și n-a căzut și n-a vrut să mă strivească. Mă întinsesem pe jos, lângă zid, și stăteam cu fața în sus, fără să pot deschide ochii. Îi țineam strânși și încercam să separ picăturile de ploaie, să număr înțepăturile, furnicăturile care mă atingeau din ce în ce mai indecent.
Ploua. Ploua. Ploua.
La un moment dat m-au trecut fiorii, m-a luat cu frig, am început să tremur, m-am strâns covrig, ca un câine, și am strâns și mai tare din ochi.
M-am trezit când s-a oprit ploaia și am luat-o iarăși din loc. Eram udă, murdară, plină de noroi și cu toate astea, ploaia fusese o baie spumantă a realitații. Îmi aruncase în față cu vârf și îndesat. Și nu aveam să mor.
Așa că, ridicându-mă, am continuat să-mi târșâi pașii spre... 

Niciun comentariu:

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers