miercuri, 23 ianuarie 2013

niște prostii

Credeam că până astă seară o să le treacă, mama lor de comuniști. E vorba de ai mei care "au descoperit" (bine, erau în bibliotecă, la vedere) cărțile despre care am scris zilele trecute. Evident, titlul "Sânge satanic" nu   i-a spus prea mare lucru tatălui meu care se pare că noaptea trecută n-avea somn, ci a fost atras de "Ani cu alcool și sex". Nici nu m-am trezit bine azi dimineață (nici nu mă dădusem jos din pat, așteptam să treacă timpul și să nu mă duc la prima oră) că a venit val vârtej în camera mea croncănind despre ce cărți mai citesc eu (S. zicea la școală că maică-sa ar pupao numai s-o vadă că citește, nici nu i-ar păsa că e ziar sau carte, asta ca o paranteză). Apoi, evident, m-a întrebat de unde am "asemenea cărți" și "cine ar putea numai să se gândească la așa ceva" iar eu i-am zis că orice om normal ar putea să se gândească la asta, cei mai mulți o au în cap, dar sunt prea slabi ca s-o spună (cu excepția drogurilor, sunt sigură că și nici ai mei n-au fost chiar îngeri în tinerețe).
I-am lăsat baltă, am plecat de acasă (a nu se înțelege greșit, doar m-am dus la obișnuita școală fomatoare de retarzi), când m-am întors taicămeo citea cartea, m-am culcat, m-am trezit, taicămeo încă citea cartea și m-am luat de el, că de ce comentează atât dacă e și el prins de subiect. Evident, n-o să accepte cartea în vecii vecilor (frate, e o carte!!!), da` văd că pe deasupra mai e și ipocrit iar acu` începe iar să facă ca un --- (nu știu cum să-i zic:-??). Printre altele, chestia care m-a dat pe spate a fost replica: nu te mai duci la București. Ba mă duc, am spus eu (seducătoare=))). Mă întreb dacă și-au dat seama că nu au nicio șansă în fața mea; ce-i drept, în ultimul timp am căutat să-i nu-i mai contrazic, mă plictisisem să aud every day aceleasi rahaturi conservatoare, așa că am făcut ce m-a dus capu` în paralel cu credința lor că eu sunt așa-așa-și-așa.
Cred că lu` mamaie i-ar plăcea cartea, pe de altă parte. Ea a fost mai mereu deschisă spre lumea asta diferită. Era și ea o divă pe vremuri. :))
Răspunsul la: de ce citești cartea dacă nu-ți place a fost: citesc și eu pe la final. Aha, sigur. Și te mai dai mare cititor. Probabil a zis asta pentru că i-am zis eu azi dimineață că vorbește fără ca măcar să știe despre ce, că finalul e definitoriu. Mâine îi dau și Sânge satanic, dacă și acolo comentează, am eșuat în convingerea că aceste cărți nu sunt doar cuvinte goale, ci cuvinte cu sens. Mă rog.

2 comentarii:

Ramona spunea...

Spune-mi ca nu stie ca le ai de la mine :-s
Oh, doamne, parintii pot fi atat de...nesuferiti uneori.:(
Mama vroia sa citeasca Sange satanic, dar i-am zis "ia laba de pe ea" in gandul meu, ca nu e pt tine :))

Myuuki spunea...

:))eh, ba stie, trebuia sa le zic:-l
dar nu-i problema, pana in toamna uita:))
mda, nu e pentru ei....

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers