
Pentru că tehnologia a evoluat în nenumărate direcții, avem nevoie
să fim într-un permanent contact cu cei din jurul nostru, fie că ne sunt
colegi de școală, serviciu, prieteni sau familie. Tocmai datorită evenimentelor ce
le înfăptuim în suntem nevoiți să luăm legătura cu oricine, oricând.
Imaginați-vă că nu ar exista telefoanele mobile. Ce am putea face?
Tocmai faptul că aceste telefoane ne sunt atât de folositoare le dă o
importanță vitală. Dacă e pe termen lung? Bineînțeles. Cred că întotdeauna vom
avea telefoane mobile la îndemână, cu ajutorul lor putem acum practic să facem
tot: să trimitem mesaje scrise, vocale, să vorbim și chiar să vedem o anumită persoană.
Cum a schimbat lumea invenția telefonului mobil? În 1973 Dr. Martin
Cooper de la Motorola creează Motorola DynaTAC, iar 7 ani mai târziu apar
rețelele de telefonie mobilă care facilitează convorbirea, producând astfel o
explozie la nivel global.
Astăzi, miliarde de utilizatori uzează de telefonia mobilă, ușurându-și astfel convorbirile la distanță, chiar și internațional, totul fiind un pas
înainte pentru omenire, un mare pas pentru secolul vitezei.
Pe de altă parte, tehnologia nu a avansat doar în cadrul telefoniei
mobile, ci și în industria automobilelor, creându-se elemente care mai de care
mai eficiente și mai facile, toate urmărind să îmbunătățească viața omului și
să atenueze distrugerea mediului înconjurător.
Spre exemplu, Toyota Prius utilizează tehnologia Hybrid Synergy Drive
pentru optimizarea consumului de combustibil, iar în timpul staționării,
motorul pe benzină se oprește. (Știați că Prius a fost lasat în 1997 și a fost
prima mașină hybrid prudosă în serie?)

Voi ce ați alege?
Acest articol este scris in cadrul concursului SuperBlog2012.
Prima fotografie este preluata de pe wikipedia.ro
Cea de-a doua fotografie este preluata de pe site-ul Toyota.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu