vineri, 23 noiembrie 2012

Bing bing bing. Sună a nimic.

E atâââââât de frustrant să treci de la o stare de bine la o amestecătură de greață, teamă, ură pentru sine, dezgust, care provin din faptul că deși totul merge bine, de fapt nu e așa cum ți-ai dori să fie. Mă, sunt fericită, n-am ce să zic, dar parcă tu (și aici nu știu ce să zic, adică cine ești tu cu adevărat, "tu" e de fapt și el o amestecare a persoanelor cunoscute, dar mai ales a uneia la care nu m-aș fi așteptat, pentru că atunci când te aștepti, nu e așa frustrant, dar când totul vine pe nepregătite, e parcă prea prea, cu toate că te bucuri și te întristezi în aceeași măsură) nu erai așa. Nu știu, ce-i drept, e vina mea în parte, dar nu numai a mea, iar eu pot să zic că sunt scutită, că eu nu știam. Dar acum știu și tocmai pentru că știu parcă îmi vine și mai tare să regret, cu toate că nici nu știu ce regret mai mult. E atât de ușor să afișez masca asta zâmbitoare când nu mă simt în largul meu. E atât de ușor să mint, e parte din mine, parcă m-ar fi născut Minciuna, nu Adevărul. De fapt, cine știe, poate sunt masochistă; pe de o parte chiar îmi place tipul ăsta de fericire-depresie pe care mi-l insufli. Oricine ar zice că m-am țicnit și nu contrazic nici eu, cu toate că n-am fost niciodată în toate mințile. Dar parcă acum e prea de tot; o fi pe bune, să fie adevărat, să fie real, să mă fi transformat atât de tare? Că de schimbat m-am schimbat, nu-i niciun dubiu. Dar să fi ajuns cu schimbarea și într-un astfel de punct? E prea de tot, parcă nu-mi vine să mă cred. Oare nu e cumva la mijloc doar sentimentul de a fi pus pe plan secundar , sau chiar... :\

Niciun comentariu:

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers