marți, 9 octombrie 2012

Un gand in seara

Replica tatalui meu cand i-am dat sa citeasca toate poeziile mele coerente, 32 la numar:
Astea sunt poezii, ma? Citeste si tu Eminescu, sa vezi acolo poezie.
Replica mea: Citeste si tu Macedonski, Bacovia, sa vezi acolo funebru.

Dar eu nu sunt nici Eminescu, nici Macedonski si mai ales, nici Bacovia. Eu sunt eu, cu poeziile mele lugubre. Toate poeziile mele sunt scrise intr-un anumit moment al zilei si sunt inspirate de un anume lucru. Nu pot sa scriu o poezie daca nu o simt. Pur si simplu versurile nu le inventez eu. Nu am stat niciodata sa ma gandesc concret la versurile unei poezii. Le scriu de parca diavolul mi le-ar dicta.

Nu ma descuranjeaza atitudinea celor din jur fata de creatiile mele. Trebuie sa ai o anumita stare ca sa intelegi o poezie macabra. Trebuie sa fi tu insuti trist si gata de moarte. O poezie macabra are insasi cheia mortii. Moartea este elementul central al vietii, antiteza si acel ceva care o completeaza. In plus, am o placere sadica de a-i face pe ceilalti sa ma creada nebuna. Habar n-am de ce. E placerea mea, asa cum unora le place sa fie Miss Popularitate sau orice altceva.

M.

Niciun comentariu:

Faceți căutări pe acest blog