miercuri, 3 octombrie 2012

Etapa 2. real,-: stilul care ti se potriveste, oriunde, oricand


Haina îl face pe om,
Iar omul își alege haina.

   Stilul meu, indiferent de unde aș merge, în marea majoritate a timpului, este definit printr-o fustă sau rochie, balerini sau pantofi cu toc și ceva ușor pe deasupra, în caz că se face frig. De iarna până vara și de toamna până primăvara numai așa m-aș îmbrăca. Cu toate astea, prefer ca pentru lungile ore de școală să port o pereche de pantaloni, jeanși de obicei, așa cum sunt cei de la pagina 2 din catalogul real,- toamnă-iarnă 2012, o bluză precum cea de la pagina 4 și balerini sau ghete, depinzând de vreme, precum cei de la pagina 2.
   În schimb, pentru timpul liber, ador, cum am spus mai sus, să port rochii și fuste. Îmi place enorm rochia roșie de la pagina 8, și aș purta-o cu exact același tip de sacou, alături de un dress și balerini negrii. Nu sunt foarte înaltă, de aceea evit să port fuste foarte scurte, care m-ar face nu numai foarte scundă, dar ar da și impresia ca sunt cumva îndesată, idee care mă îngrozește.
Un lucru pe care am vrut să-l spun încă de la început este acela că hainele produse și vândute de magazinele real,- sunt foarte calitative. Am un tricou pe care l-am cumpărat acum cinci ani și încă îl mai port. La fel și o pijama, care încă păstrează puful din interior și moliciunea materialului.
Oriunde, oricând, să fim comozi, curați și bine-aranjați!

Produsele real,- sunt din marca proprie, Designers.
Acest articol este scris pentru concursul SuperBlog2012.

Niciun comentariu:

Faceți căutări pe acest blog