duminică, 20 mai 2012

Salon lugubru



Mișcând încoace și încolo
se-ntoarce cu un zâmbet figurant
și-și șterge sângele.
Curge apă. Ochii îi sunt plini de fiere,
de miere, nu-i e gura înnecată.
Dar sufletul. Ce-i sufletul?
I se perindă rând pe rând,
Pe streșinile încărcate,
cu rigips vechi și amorțind
se culcă pe o parte, amuțind,
într-un salon lugubru.

Miku

Niciun comentariu:

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers