vineri, 9 martie 2012

Cu moartea la un ceai

Cu moartea la un ceai
 Șoptind, ea-și lasă capul pe umărul meu,
Și trage din a sa țigare ponosită,
Iar fumul ce-l expiră-mi intră în plămâni, flămând,
Tocându-mi mațele ca-ntr-un travaliu sfânt.

Ea, moartea, soarbe-ncet din ceaiul său medicinal,
Își trage sufletul un timp, și-apoi,
Ca într-un chin romantic ea se-ntoarce iar la mine,
Privindu-mă cu ochii goi.

`miku

Niciun comentariu:

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers