joi, 22 decembrie 2011

Winter`s death kiss


Winter`s death kiss 

Câteva raze frivole se răsturnau peste nămeții murdari de zăpadă ce erau strânși în grămezi îndesate pe marginea străzii. Frigul de afară nu putea fi compensat nici măcat cu o ciocolată fierbinte. Aerul cald ce îi ieșea treptat din gură, sau pe nas, aburii parbrizul mașinii în așa fel încât nu mai reușii să vadă nimic.
– Alo? spuse ea punând telefonul la ureche.
– Ema?
– Nu pornește.
– Iar? Vin chiar acum.
Își sprijini capul de spătarul Volvoului din â94 și așteptă ca el să apară. În jurul ei se auzea doar un zumzet înfundat, care venea de departe, al mașinilor de pe strada principală. Din când în când câte o alarmă a ambulanței sau vreun claxon nebun.
– Ce fac azi? se întrebă ea cu o voce șoptită.
O atingere de ghiață o făcu să-și deschidă ochii brusc. Nu era nimic în jurul ei, Mattew nu venise încă. Pe obrazul drept simțea încă o pată rece. Privind în oglinda din stânga ei reuși să distingă o pată ușor verzuie. Își puse mâna pe obraz, trasând cu degetul arătător o dungă ușoară, apoi îl privi. Era un fel de zăpadă străvezie, dar părea mult mai rece. Pentru o clipă ghiața păru să o străpungă asemeni acelor, dar durerea nici nu apucă să strângă din ochi că dispăru.
O bătaie puternică în geam o trezi din reverie. Deschise portiera din dreapta și băiatul se strecură în mașină zgribulit.
– E oribil afară, dar aici e și mai rău. Nici încălzirea nu mai merge?
Ea clătină din cap.
– Ema? Ce naiba? întrebă el privind-o cu ochii mari.
Ea își privi mâna, care începuse să o furnice de parcă ar fi stat ore într-o poziție incomodă.
– Sânge!
– Ce ai făcut aici? Ești plină de sânge!
– Nimic...șopti ea aproape leșinată la vedea lichidului roșu.
E doar sânge, doar puțin sânge. Ema continuă să-și repete în minte că era doar sânge.
– Imposibil, urlă Matthew.
Ea-și aținti privirea asupra lui.
 – Nu e nici-o rană...explică el.
Evident că nu e nici-o rană, în primul rând, nu m-am tăiat, realiză ea. Pentru un moment se simți puternică, apoi își aduse aminte de zăpadă. Sau soluție, sau orice ar fi fost acea ciudățenie verde, care, totuși, de unde apăruse?
– Mai bine am ieși de aici, spuse ea în timp ce deja deschisese portiera din dreptul ei. Cu o rapiditate uimitoare ajunge în partea lui și-l trase afară. Inima începuse să-i bată tare.
El se ridică mecanic, iar ea îl trase repede la o distanță considerabilă de mașină.
– Privește.
Ea îi făcu semn să se uite în mașină, iar el văzu în parbriz reflexia deformată a unei persoane. Apoi mașina explodă.
Ei rămaseră în tăcere câteva secunde, apoi el începu să râdă. Ema îl privi cu stupoare.
– Ai înnebunit?
– E un vis, nu? râse el sarcastic.
– Nu.
Apoi fugi. Fugi de parcă ar fi fost foc în spatele ei, își strânse ochii într-o linie mică și pumnii și alergă cât de repede putu. Trecu pe lângă  dar nu schiță nici-un gest. Tot corpul îi era încordat în fuga pentru supraviețuire. Știa că că dacă se va opri va exploda chiar ea. Avea în minte fiecare părticică a corpului ei împrăștiată în aerul de iarnă. Vedea sânge, și carne, și oase, toate aruncate exact ca resturile mașinii vechi pe care o condusese.
O izbitură mentală o făcu să ezite un pas și-și simți tot corpul umplându-se de furnicături. Carnea părea să se miște sub piele.
Vru să țipe dar știa că irosise și așa destulă energie.
Moarte. Moarte. Moarte. Conștiința, sau o altă creatură scrijelită în interiorul ei, țipa fără încetare.
Și se opri. Timpul nu fu ecesar pentru a delimita moartea. Pentru că resturile ei deja zăceau pe asfaltul îmbibat în mocirlă.

O poveste care se voia a fi scrisa pentru Craciun. Nu m-am putut abtine. Nu am mai scris asa ceva de peste un an. Cred ca e cea mai buna scriere a mea in ultimul an. Nu am fost in stare sa scriu mai mult de 5 pagini.
Enjoy....
`miku

Niciun comentariu:

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers