Noul meu roman: "Nirvana"

Dupa cum stiti, Nirvana inseamna, in religia budista si conform dexului, starea de fericire realizata prin eliberarea de grijile vietii, de suferinte, un fel de fericire, placere suprema.

Pentru ca Aimee, personajul principal al romanului vrea sa plece intr-o calatorie de regasire, o calatorie prin care sa descopere si sa invete lucruri noi, prin care sa uite si sa fuga de trecut, m-am decis sa numesc romanul Nirvana. Desi, probabil mi se va pune mie pata si-l voi schimba, in momentul de fata imi place.

Desi, am o dilema: supranatural sau nu in poveste? M-ar cam tenta, avand in vedere ca nu am mai scris nimic de un an, mai ales un roman paranormal...

Ei bine, eu as vrea sa va cer o parere. Sincer, chiar am nevoie de niste pareri, pentru ca intotdeauna am scris asa; intotdeauna mi s-a spus daca nu a fost ceva bine, asa ca as vrea ca si acum sa fie la fel.
Deci daca aveti 5 minute, va rog sa-mi lasati o parere in comformitate cu fragmentele urmatoare:

"Prefață

De undeva departe se auzea o melodie lentă. Într-o baie uriașă, un clipocit făcu aburul să se cutremure, apoi corpul suplu ai unei fete ieșii încet din apă. Inspirând adânc, ea se privi în oglinda ce acoperea tot peretele din partea de vest a băii. Se înfășură într-un prosop verde, lung, și se apropie de oglindă, mâzgălind câteva cuvinte.

Zâmbi, apoi se încruntă, își umezi vârful degetului arătător în gură și se semnă: Aimée. Prosopul îi căzu de pe corp exact în clipa în care ieși din baie. Îl lăsă în urmă, gândindu-se încă o dată cât de fericită era singură acasă. Nimic nu se putea compara cu senzația de siguranță ce i-o crea distanța de orice autoritate parintească, sau orice membru al familiei. Mergând spre dulapul uriaș din dormitorul ei trasă pe peretele de lângă ea linii și cerculețe imaginare, simțind încă efectul linistitor al băii fierbinți din care tocmai ieșise.

Deschise ușa din stânga și începu să analizeze rochiile de vară ce le avea. Trecându-și mâna peste o rochie de șifon roșu aprins, decise să o poarte. Se îndreptă spre o altă parte a dulapului, unde în câteva sertare stăteau câteva seturi de pantofi noi.

 Îi privi câteva secunde, apoi luă o pereche neagră, strălucitoare și o probă. După ce sertarele cu lenjerie fură răscolite, trase și rochia pe ea.

Părul aproape i se uscase și nu făcu altceva decât să-l finiseze cu o spumă. Onduleurile erau gata, iar ea se admira în oglindă mândră.

Se întinse pe spate în patul cu baldachin ce trona în mijlocul camerei, așteptând. Închise ochii, gândindu-se la ceea ce voia de fapt să facă. Pe buzele ei apăru din nou un zâmbet, când în minte îi apăru imaginea iubitului ei. Davon, băiatul cu ochii teribil de negrii și părul blond, atât de blond că uneori părea să fie alb. Reflexele aurii îi dădeau un aer angelic, conturându-i nuanța deschisă a pielii.

Când soneria ușii se auzii, ea sării din pat, simțind cum inima începe să o ia la goană. Se privi în oglinda măsuței de machiaj și-și reaplică rujul la fel de roșu ca rochia.

Coborâ în câteva secunde scările ce duceau spre ieșire. Inspirând adânc, deschide ușa. În fața ei stătea surferul australian cu ochii de un negru identic cu cel al penelor ciorii. În întunericul nopții, el părea un prădător al nopții. O rafală subțire de vânt trecu printre ei, și o făcu să tremure.

El se aplecă spre ea și o îmbrățișă, insuflându-i căldura trupului său. Parfumul lui o făcu să tremure și mai tare.

Aimée se gândi că avea mare noroc cu vântul de afară, el nu-și dăduse încă seama ce ușor o emoționa. Obrajii ei nepudrați erau rozalii. El se desprinse încet de ea, ținându-o ușor de umerii goi, ca pe o vază scumpă de porțelan.

Ea îi privii ochii pentru o clipă apoi își lăsă privirea în jos. El o luă de mână și se îndrptară spre mașina lui.

Aimée nu știa sigur unde aveau să meargă, dar avea o încrede oarbă în el. Ca prinsă într-o vrajă, îl urma întotdeauna, fară să spună prea multe.

Pe drum ea își sprijini capul de geam. Se știa o persoană vorbăreață și puțin cam impulsivă, dar cu el era altfel. Pur si simplu ar prefera să stea și să-i audă respirația decât. Într-o noapte, când adormise la ea, Aimée se trezise pentru că-i fusese sete. Dar rămăsese cu ochii pironiți pe bustul lui gol și bine făcut. Apoi, își îndreptase privirea spre fața lui, pală, dar frumos conturată de sprancenele blonde, asemeni părului.

Când era cu el păreau sa fie una și aceeași persoană. Nu putea niciodată sa-l contrazică, iar dacă ea spunea că vrea un anumit lucru, el i-l oferea întocmai.

Aimée își  ridică mâna stângă și porni radiolul. O melodie veche izbucni în urale de vioară și pian. Închise ochii și se gândi la ceea ce voia ea să facă.

Nu aceasta era viața pe care o voia. Nu voia ceva stabil, nu voia ceva subtil. Voia ca întotdeauna să fugă, voia să călătorească, își  voia propria viață. Îi fuseseră oferite atâtea aici, pe Coasta de Azur, că nu voia decât să fugă. Era conștientă că oricine ar fi vrut să fie în locul ei, dar tocmai asta era problema: nu acela era locul ei. Și, deși simțea ceva atât de nebunesc pentru băiatul din stânga ei – Daven știa că nu poate rămâne acum cu el. Dar simțea că viitorul o va aduce din nou lângă el. Dar până atunci ea va trebui să-și indeplinească destinul, până atunci ea va trebui sa se lase pradă săruturilor vieții, nu ale lui.

Îl privi din nou, pentru prima oară furioasă.

Își spuse că era prea devreme. Nu putea să rămână cu el, aici, pe Coasta de Azur. Dacă ar rămâne cu el, ce s-ar întâmpla cu visurile ei? Ce s-ar întâmpla cu muzica ei?

Oftă adânc și îi zise încet:

– Daven, vreau să oprești. Respiratia lui se auzi sacadată, ca la un foc.

Oprii în primul loc liber unde putea parca mașina și așteptă ca ea să vorbească. Nu avea de gând să-i destăinuie nimic din cele ce mintea sa le știa deja, avea să o lase să-și vadă singură viitorul. Se întoarse spre ea, așteptând.

Aimeé își auzii vocea vorbind fără ea. Nu era ea. Sau era?

– Eu nu sunt așa, Daven.                                   

Inspiră adânc. Dacă nu l-ar fi iubit atât de tare, ar fi plecat chiar în acel moment. Ar fi fugit, s-ar fi lăsat îmbrățișată si străpusă de ghiarele asculțite ale pasiunii de nou. Dar el era acolo, lângă ea, pentru prima oară altfel decât prieteni.

Și tot pentru prima oară își  dorea să fugă.

– Vrei să pleci, așa cum ai zis.

Aimée strânse ochii într-o linie subțire, pentru a oprii lacrimile ce voiau cu orice preț să dea năvală afară.

– Nu încă, șopti ea strâgând colțul rochiei în pumn. Se auzi oftatul lui, apoi ea își ridică fața și îi susținu privirea cu privirea ei. Nu o să plec acum, repetă ea, dar o să plec în curând. Și mă voi muta.

El continuă să o privească în ochi, abia abținându-se să nu  ia în brațe.

– Și nu va fi nimic sfârșit între noi, pentru că mă voi întoarce, cândva.

Era evident, o afirmatie proastă. Dar ea credea în ea. Ea știa că e adevărată, nu știa cum, dar avea certitudinea că se vor întâlni, și când se vor întâlni, acela va fi sfârșitul călătoriei ei.

– Unde vrei să mergem? El își drese vocea și porni motorul mașinii.

– Hai să mergem undeva departe, spuse ea zâmbind. Îi veniră în minte rochiile pompoase ale balurilor venețiene și își dorii să aibă cazia să participe la unul. Am putea merge spre Italia, ne-am putea oprii în Monaco...

– Nu putem merge acolo...

– Sau Saint-Tropez, îl intrerupse ea parcă nebăgând de seamă încercarea lui de a-i rupe avântul. Sau ne-am putea cnsidera niște nobili ruși, cazându-ne într-un hotel din Nisa.

– Aimée, mâine am un examen, iar tu trebuie să te muți, nu putem merge acolo. De fapt, nu putem merge decât până la cel mai apropiat restaurant care există în Cannes.

Ea își lăsă capul pe spate, sprijinit se spătarul scaunului.

– Haide, sunt doar 50 kilometrii pâna la Nisa. Am fost de atâtea ori.

– Aimée, scumpo, nu o să mergem în seara asta acolo. Uite, suntem aproape de...

– Vreau să văd Parisul, spuse ea privindu-l încruntată. În noaptea asta. Și dacă nu mergi cu mine, voi merge singură.

El râse ușor, apoi o luă de mână.

– Nu vrei un wiskey, acasă? Ar fi mult mai liniștitor. Putem vedea Titanic, chiar dacă pentru a o suta oară. Facem ce vrei tu, dar nu ieșim din oraș. O sa ai toate ocaziile sa vezi Parisul când pleci în călătoria ta.

Călătoria despre care vorbeau amândoi era visul ei de când se știa. Voia să plece în lume, să viziteze orice punct  atrăgea, orice țară de care auzise vreodată. Iar mama ei i-ar fi putut da oricâți bani ar fi vrut. Nu avea nici-o restricție, așa cum nu avusese niciodată. Se gândea că va fi oarecum un Phileas Fogg modern, gata să facă ocolul pământului. Numai că ea nu va face ocolul pământului în 80 de zile, ea-l va face în atâta timp cât îi va plăcea, va sta oricât va vrea, va vizita, va face mii de poze, va cunoaște oameni și civilizații noi și...
[...]"

"Capitolul 1

Era o seară târzie de iunie. Îmi savuram ultima picătură din cafeaua tare, când telefonul a început să sune. M-am ridicat încet, pentru că pe jos erau înșirate mai multe poze de când eram micuță, poze pe care le admirasem toată ziua și când am ajuns în dormitorul meu, am răspuns. Davon vorbea încet și clar. Vocea lui îmi dădea fiori uneori, mai ales când șoptea. Nu am fost atentă la primele lui cuvinte, dar am auzit finalul, care suna cam așa: pe blocul tău, în 10 minute.

Pe blocul meu? M-am întrebat dacă avea de gând să facem bungee-jumping, deși ar fi fost cam urât de pe blocul acesta. Nu era prea înalt, avea doar douăzeci de etaje. Iar eu stăteam la douăzeci.

Așa că i-am spus că o să merg și m-am îndreptat spre dulap. Am luat o rochiță albă, subțire și niște balerini negrii și m-am privit în oglindă, trecându-mi mâna prin păr. Blondul meu, identic cu cel al mamei mele, arăta superb. Și totul era natural, nici măcar un gram de machiaj pe fața mea în seara aceea.

Am urcat repede scările ce duceau la platforma acoperișului și când am deschis ușa am fost invadată de luminițe mici, frumoase, arajate ca într-un drum subțire spre partea opusă, de după un zid, unde nu se vedea nimic.

Dar se auzea o melodie. Probabil un vals, ceva. Am zâmbit, am inspirat adânc, mi-am aranjat rochia, am verificat mirosul gurii și am pornit pe drumul lumânărilor roșii.

Orașul se vedea strălucitor, dar nu m-am apropiat de margine datorită fricii mele de înălțime."