Într-o zi m-am întrebat ce se întâmplă atunci când oamenii nu se înțeleg între ei. Am coborât scările blocului și am mers pe stradă, fără o destinație anume. Nu știu dacă natura are un limbaj al ei, dar dacă are, atunci este unul plin de conștinciozitate.
Pentru că nu am văzut niciodată o nedreptate. Toți copacii cresc, orice gen, în orice fel, oricând. Dacă nu ar exista omul, sau dacă omul ar respecta niște reguli conștiente, atunci totul ar fi perfect.M-am așezat pe o bancă și pentru că era tare devreme, circulația nu era densă. Un autobuz a trecut pe lângă mine încet, lăsându-mă să-l privesc, deși privirea mea trecea pe lângă el. Privirea îmi era ațintită pe stația anterioară, care se vedea foarte bine, pentru că eu eram pe un fel de deal, deci mult mai sus față de ea.
Aveam în minte tot traseul autobuzului, îmi imaginam fiecare stație în parte.
Și atunci m-am gândit că așa se întâmplă și cu noi. Noi stăm într-o stație. Autobuzul ghinionului sau norocului va veni la noi, indiferent de stație; adică putem fi mai în față sau mai în spate, cândva tot va ajunge la noi.
Deci, trebuie să-l așteptăm, în cazul în care e norocul. Pentru că va ajunge și la noi. Nu cred că putem rămâne definitive între stații, cumva mergem înainte.
Sau trebuie să găsim o străduță mică în care să ne ascundem. Și dacă ne prinde pe drum, asta e. Trebuie să ne gândim că va veni stația unde trebuie să coborâm și astfel nu vom mai fi închiși, vom reveni la starea noastră de libertate.
Deci, trebuie să privim întotdeauna în viitor.
Succes!
Enjoy my hypnotic reaction,
`miku
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu