duminică, 3 iulie 2011

Și timp, și oase, și oameni!

Ceara se topește încet, iar lumina împrăștiată se răsfrânge în lumea ștearsă. Trecutul vine acid reluându-şi drepturile. Vântul se năpustește asupra focului mocnit și lasă în urmă doar un fum răsfirat.
Pe epitaful tocit de timp cade o picătura de ceară. O ceară roșie, o ceară asemănată cu un sânge închegat. Când se răcește cade sacadat și numără crescendo timpul rămas. Impactul e aproape, dar lumea e prinsă într-un ticăit macabru al indiferenței. Lacrimile lor au secat demult și nimic nu-i mai poate schimba acum.
Timpul trece și nemurirea se lasă așteptată. Focul arde iar ceara înțeapă fiecare bucată de puritate rămasă. Nimic nu se termină, viitorul e incert, tremurul e infinit și durerea eternă.
Timpul trece, timpul vine.

Enjoy the fiction, miku`

Niciun comentariu:

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers