miercuri, 13 iulie 2011

Convulsii

Poemul
către tine își îndreaptă pașii.
Iar eu,
tremurând
îmi aștern zâmbetul pe pieptul tău.
Întoarcerea spre trecut ar trebui să fie ușoară,
capul meu de plumb cade încet
părul mi se întinde în fire mici
lipite de picăturile fierbinţi
ce-şi aşteaptă frenetice sărutul
şi lupta noastră se şterge încet
şi mirifică, plăcerea îşi găseşte ieşirea
Și trupurile noastre se strâng
în convulsii;
durerea vieţii
ne omoară fugar pe-amandoi.

Niciun comentariu:

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers