Anul trecut, fiind la lansarea volumului "Poezii" al lui Cărtărescu de la Humanitas Cișmigiu, l-am ascultat citind poemul său iarna cu tine. Îmi suna cunoscut numele Annabell Lee (recitați cuvântul în minte, anabeli, cu accent pe i – [ana, belle]), citisem poemul lui Poe, dar nu și parcă nu, nu, trebuie să fi fost din altă parte, ca dintr-un basm de pe vremea când nici nu știam că acele cuvinte înșirate somptuos de tatăl meu înainte de somn erau basme. În mintea mea aveam niște conexiuni neclare cu vreun cine știe ce univers paralel, viață anterioară etc și acum, recitind poemul lui Poe, Annabel Lee.
– a.n.a.b.e.l.(l.)i.l.e.e.
Annabel Lee
de E. A. Poe
traducere Nicu Porsenna
De mult, de demult, pe-ai Timpului paşi,
Într-un ţinut de miază-zi,
O fată trăia, c-un nume gingaş:
Cu numele Annabel Lee.
Şi ea trăia c-un gând, un singur gând:
Să-mi fie dragă şi drag să-i pot fi.
Eram un copil şi ea o copilă,
În cel ţinut de miază-zi:
Dar ne iubeam cu-o iubire mai mult ca iubirea -
Eu şi cu-a mea Annabel Lee;
Iubire pe care cheruvii din ceruri
Nu-ncetau a ne-o jindui.
Şi iată dar tâlcul pentru care de mult,
În cel ţinut de miază-zi,
Un vânt suflă rece din nori, şi răci
Pe dulcea mea Annabel Lee.
Un nobil domn sosi din depărtări,
Şi trist, fără cuvinte, mi-o răpi,
Şi-o-nchise-ntr-un mormânt, pe veci de vecii,
Pe draga mea Annabel Lee.
Dar îngerii însişi din cer ne priveau
Cu-aprinsele lor gelozii;
De-aceea /temeiul e prea cunoscut
În ăst ţinut din miază-zi/
Ţâşni vântul rece-ntr-o noapte din nori
Ucigând şi-ngheţând pe-a mea Annabel Lee.
Dar dragostea noastră fu dragoste tare:
Nici alţii mai vârstnici ca noi -
Nici cei mai cuminţi decât noi -
Nici îngerii-n nalta cerească-nstelare,
Nici demonii din miază-zi,
Deşi ea e moartă, nu pot să despartă
Un suflet de-alt suflet:
Pe mine de Annabel Lee.
Căci nici luna nu luce fără-n vis a mă duce
La frumoasa mea Annabel Lee;
De răsar dalbe stele, ochii-i văd dragei mele,
Ai frumoasei Annabel Lee;
Cât e noaptea de grea, eu stau singur cu ea,
Cu draga-mi, cu draga logodnica mea,
La micu-i mormânt din pustiu miază-zi -
Mormântul lui Annabel Lee!
– a.n.a.b.e.l.(l.)i.l.e.e.
Annabel Lee
de E. A. Poe
traducere Nicu Porsenna
De mult, de demult, pe-ai Timpului paşi,
Într-un ţinut de miază-zi,
O fată trăia, c-un nume gingaş:
Cu numele Annabel Lee.
Şi ea trăia c-un gând, un singur gând:
Să-mi fie dragă şi drag să-i pot fi.
Eram un copil şi ea o copilă,
În cel ţinut de miază-zi:
Dar ne iubeam cu-o iubire mai mult ca iubirea -
Eu şi cu-a mea Annabel Lee;
Iubire pe care cheruvii din ceruri
Nu-ncetau a ne-o jindui.
Şi iată dar tâlcul pentru care de mult,
În cel ţinut de miază-zi,
Un vânt suflă rece din nori, şi răci
Pe dulcea mea Annabel Lee.
Un nobil domn sosi din depărtări,
Şi trist, fără cuvinte, mi-o răpi,
Şi-o-nchise-ntr-un mormânt, pe veci de vecii,
Pe draga mea Annabel Lee.
Dar îngerii însişi din cer ne priveau
Cu-aprinsele lor gelozii;
De-aceea /temeiul e prea cunoscut
În ăst ţinut din miază-zi/
Ţâşni vântul rece-ntr-o noapte din nori
Ucigând şi-ngheţând pe-a mea Annabel Lee.
Dar dragostea noastră fu dragoste tare:
Nici alţii mai vârstnici ca noi -
Nici cei mai cuminţi decât noi -
Nici îngerii-n nalta cerească-nstelare,
Nici demonii din miază-zi,
Deşi ea e moartă, nu pot să despartă
Un suflet de-alt suflet:
Pe mine de Annabel Lee.
Căci nici luna nu luce fără-n vis a mă duce
La frumoasa mea Annabel Lee;
De răsar dalbe stele, ochii-i văd dragei mele,
Ai frumoasei Annabel Lee;
Cât e noaptea de grea, eu stau singur cu ea,
Cu draga-mi, cu draga logodnica mea,
La micu-i mormânt din pustiu miază-zi -
Mormântul lui Annabel Lee!
Iarna cu tine
M. Cărtărescu
iarna cu tine… tii tu minte, annabell lee,
era in noiembrie si la ingeri le cazuse scheletili
cu milioanele, pe capote de dacii
iar noi citeam in statia lui 31 oriana fallaci
“daca soarele moare”
si fulguia peste eva si lumea tragea-n sus de fermoare…
iarna cu tine… pe schitu magureanu, annabell lee
cind dupa hectare de cismegiu te duruse picioarili
si te fofilai, jucai teatru
si n-ai vrut sa urci cu mine o clipa la amfiteatru
ca sa vorbesc un moment cu buduca
(pretextind ca-i tirziu si te cearta mamuca…)
ah, femeie, iarna cu tine
navigind la brat printre sclipiri de fulgi si vitrine
si cotind apoi, pe ghetusurile anei ipatescu
si tu strigind necunoscutilor: “asta-i poetu’ mircea cartarescu!”
“stie sapte limbi si-englezeste!”
si ma stringeai cu manusa de deste.
da, pe vremea aia umblam ca naucii holbindu-ne la farduri si intrind in
magazinele incalzite,
tu tragind rochiile aranjate pe cercuri de fier si strimbindu-te
sau mirosind sampoanele de banane sau de molid
pe mine ma atrageau nu stiu de ce virtrinele de papetarii
cu toate cariocele si rotringurile si trusele “richter” de compasuri si
compasulete,
riglele gradate, cutiile de tempera…
apoi imi alegeai camasi pe care sigur ca nu mi le cumparai,
sau, fii atenta, tii minte cum zaboveam cite douazeci de minute in fata
vitrinei cu articole de schi
pe cind se-ntuneca si mirosea extraordinar a zapada?
tii minte cum pe la noua seara o luam spre casa ta mergind pe batistei
si apoi pe linga compania aeriana a israelului cred, si apoi a bulgariei
si in jos pe linga friedrich schiller?
ah, parca eram eroi dintr-un thriller
caci eu sufeream, iar tu de un an
erai deja cu serban…
dar iarna, iarna cu tine… tii tu minte, annabell lee,
cum noptile peste noi rasarea stelili ?
cum stateam in parcul circului pe o banca in frig
si ne pupam in mirosul de tipirig
de la menajerie
si urlau hienele si gemeau acrobatele in remorci de hirtie.
ma simteam atunci asemeni cu zeii,
fiindca-ti vedeam prin paltonul de geam spilhozeii
si iti vedeam prin canadiana
omoplatii de indiana…
ah, iarna cu tine… o tin si acum minte, cu toate ca pe tine te-am uitat
nu-mi pare rau, a fost foarte frumos.
a fost foarte educativ.
ah annabel, annabel lee,
n-am sa reviu,
n-ai sa revii.
(desi ne doare inimili).
