 |
| yes gorgeous <(^.^)> |
marți, 30 aprilie 2013
secretare natural incompetente
Îmi e greață să scriu despre așa ceva, dar o s-o fac, că mă gândesc că mai sunt și alții/vor mai fii și altii în situația mea. Mi s-au întâmplat multe lucruri cretine în liceu, de la profe care să zică că mă cred nu-știu-cum până la secretare care să mă desconsidere complet. De altfel, nu sunt doar eu în situația asta.
Secretarele școlii sunt unele dintre cele mai leneșe angajate ale liceului.
Trebuie să-mi echivalez examenu' pe care l-am dat la engleză cu proba de la BAC la engleză și când m-am dus să întreb la secretariat, alea mi-au spus: citește metodologia, apoi vino la noi.
Ce căcat? Cum naiba să citesc metodologia? Ele ar fii trebuit s-o citească, pentru că ele sunt angajate pentru a face așa ceva, pentru a lucra pentru liceu și pentru a face ca toate actele să fie bine puse la punct.
Și m-am ales cu o carte de nu știu câte zeci de pagini, să citesc ce ar fii trebuit ele să citească. De ce? Pentru că le e greu să o facă, pentru că nu știu să lucreze. Al naibii liceu. Bă, ăștia din Craiova, nu vă duceți mă la liceu' Pedagogic. Nu numai din cauza asta, dar o să vi se închidă o mie de uși în nas, în plus, nici ca și învățătură nu se face mare lucru. Duce-ți-vă naibii în Buzești, dați bani, faceți tot posibilu' să intrați acolo pentru că profii de acolo vor să ajungă undeva și într-adevăr forțează elevii să ajungă cât mai sus. Și crede-ți-mă, decât să ieșiți din liceu mai proști decât ați intrat, mai bine vă spetiți 4 ani și obțineți tot felu' de diplome și chestiuțe care or să vă ajute dacă vreți să studiați în afară sau chiar și la o fac. din Ro.
Pentru că eu stau acum și citesc o nenorocită de metodologie, în loc să învăț pentru bac. Și naiba să nu vă dați într-o parte dacă niște cretine ca astea încearcă să vă refuze.
Îmi zice una de secretariat: mai bine dai bacu', să nu rămâi fără el, că poate nu îți vom trece rezultatul.
Adică cu ce drept? Cum naiba să zici așa ceva.
Mai presus de-atât, toate de-acolo încercau să mă ia peste picior când le-am zis că din moment ce pot să-mi echivalez bacul voi face asta ca să nu mai pierd timpul pe la școală, pentru că examenul de bac. la engleză e și așa valabil doar 6 luni.
M.
Secretarele școlii sunt unele dintre cele mai leneșe angajate ale liceului.
Trebuie să-mi echivalez examenu' pe care l-am dat la engleză cu proba de la BAC la engleză și când m-am dus să întreb la secretariat, alea mi-au spus: citește metodologia, apoi vino la noi.
Ce căcat? Cum naiba să citesc metodologia? Ele ar fii trebuit s-o citească, pentru că ele sunt angajate pentru a face așa ceva, pentru a lucra pentru liceu și pentru a face ca toate actele să fie bine puse la punct.
Și m-am ales cu o carte de nu știu câte zeci de pagini, să citesc ce ar fii trebuit ele să citească. De ce? Pentru că le e greu să o facă, pentru că nu știu să lucreze. Al naibii liceu. Bă, ăștia din Craiova, nu vă duceți mă la liceu' Pedagogic. Nu numai din cauza asta, dar o să vi se închidă o mie de uși în nas, în plus, nici ca și învățătură nu se face mare lucru. Duce-ți-vă naibii în Buzești, dați bani, faceți tot posibilu' să intrați acolo pentru că profii de acolo vor să ajungă undeva și într-adevăr forțează elevii să ajungă cât mai sus. Și crede-ți-mă, decât să ieșiți din liceu mai proști decât ați intrat, mai bine vă spetiți 4 ani și obțineți tot felu' de diplome și chestiuțe care or să vă ajute dacă vreți să studiați în afară sau chiar și la o fac. din Ro.
Pentru că eu stau acum și citesc o nenorocită de metodologie, în loc să învăț pentru bac. Și naiba să nu vă dați într-o parte dacă niște cretine ca astea încearcă să vă refuze.
Îmi zice una de secretariat: mai bine dai bacu', să nu rămâi fără el, că poate nu îți vom trece rezultatul.
Adică cu ce drept? Cum naiba să zici așa ceva.
Mai presus de-atât, toate de-acolo încercau să mă ia peste picior când le-am zis că din moment ce pot să-mi echivalez bacul voi face asta ca să nu mai pierd timpul pe la școală, pentru că examenul de bac. la engleză e și așa valabil doar 6 luni.
M.
luni, 29 aprilie 2013
Riscul [how to motivate yourself]
RISCUL
Razand,
Risti sa pari nebun.
Plangand,
Risti sa pari sentimental.
Intinzand o mana cuiva,
Risti sa te implici.
Aratandu-ti sentimentele,
Risti sa te arati pe tine insuti.
Vorbind in fata multimii despre ideile si visurile tale,
Risti sa pierzi…
Iubind,
Risti sa nu fii iubit la randul tau.
Traind,
Risti sa mori…
Sperand,
Risti sa disperi,
Incercand macar,
Risti sa dai gres…
Dar daca nu risti nimic,
Nu faci nimic,
Nu ai nimic,
Nu esti nimic…
Ai putea evita suferinta si durerea
Dar nu ai putea invata
Nu ai putea simti
Nu te-ai putea schimba
Nu ai putea evolua
Nu ai putea trai.
Inlantuit de obligatiile tale ai fi un sclav care si-a pierdut toata libertatea
Doar cel care risca este liber.
Pesimistul se plange din cauza vantului;
Optimistul se asteapta ca vantul sa inceteze;
Realistul isi indreapta panzele.
Poemul a fost inițial atribuit lui Rudyard Kipling apoi lui William Arthur Ward, dar nu se știe cu certitudine autorul concret.
sâmbătă, 27 aprilie 2013
Momentul în care te oprești după o fugă nebună cu rolele, după ce ai parcurs jumate din oraș în doar 10 minute, momentul în care pulsul îți bate în cap și ești mai beat ca după o noapte de beție, momentul în care fiecare por din corp s-a zbătut pentru a te feri de accidente în timp ce alergai pe stradă, momentul în care te oprești și ești ud din cap până în picioare. Momentul în care totul se termină cu bine. Momentul în care te gândești: bea un pahar cu apă și du-te înapoi.
între o doamnă și o paria
Nu înțeleg ceva: de ce oamenii trecuți de, sa zicem, 60 de ani, sunt ATÂT de irascibili?
Ieșisem ieri pe la 7 cu A cu rolele și făceam niște sărituri de pe niște borduri în fața unui bloc. După vreo 4 minute iese pe geam o femeie de la parter și începe să ne înjure și ne zică să plecăm, că "ce am venit noi niște proaste să-i spargem ei cimentul din fața blocului", că ea e bolnavă și nu vrea să ne mai audă, vorbe presărate cu multe multe înjurături de toate chestiile existente pe lume.
Inițial nu am reacționat. Fața plină de riduri a femeii care părea să aibă undeva peste 70 de ani și tonul ei de vrăjitoare nebună m-au șocat. O priveam fără să spun nimic și mă gândeam cum naiba poa' să afirme că e bolnavă și să înjure atât de aprig.
Când a văzut că nu plecăm a ieșit în fugă din bloc după noi cu un mop.
Asta îmi aduce aminte de o grămadă de astfel de evenimente de când eram mai mici și făceam același lucru. Se pare că oamenii nu s-au schimbat și au aceeași minte închisă.
Mă întreb: de ce nu a putut să spună frumos: fetelor, sunt bătrână și mă deranjați, nu puteți să mergeți în altă parte?
De ce a început să urle pur și simplu și mai ales, să înjure? E înjuratul o formă atât de frumoasă de a te exprima? Te calmează atât de tare să le spui celorlalți lucruri urâte?
Și să mai fii și femeie bătrână, să te gândești că poa' să mori în orice moment și totuși să continui să faci rău celor din jurul tău.
La polul opus a stat o altă doamnă în vârstă, câteva ore mai târziu. Stăteam undeva pe o bancă în apropoere de McDonald's și ne gândeam dacă să mergem la Mc sau la KFC, iar eu stăteam întinsă pe toată banca. Respectiva doamnă s-a oprit și mi-a cerut să îi fac puțin loc, pentru că este obosită. I-am zâmbit și m-am pus frumos în fund. Peste câteva minute, doamna aceea s-a ridicat și când să plece, ne-a spus zâmbitoare "la revedere". I-am răspuns și noi la fel și am rămas vorbind despre diferențele între oamenii civilizați și cei necivilizați.
Și am înțeles că educația face totul în lumea asta. Dacă nu ai educație ești un nimic, un paria al societății, pe care toți îl vor urâ și-l vor ocoli.
Miku
Ieșisem ieri pe la 7 cu A cu rolele și făceam niște sărituri de pe niște borduri în fața unui bloc. După vreo 4 minute iese pe geam o femeie de la parter și începe să ne înjure și ne zică să plecăm, că "ce am venit noi niște proaste să-i spargem ei cimentul din fața blocului", că ea e bolnavă și nu vrea să ne mai audă, vorbe presărate cu multe multe înjurături de toate chestiile existente pe lume.
Inițial nu am reacționat. Fața plină de riduri a femeii care părea să aibă undeva peste 70 de ani și tonul ei de vrăjitoare nebună m-au șocat. O priveam fără să spun nimic și mă gândeam cum naiba poa' să afirme că e bolnavă și să înjure atât de aprig.
Când a văzut că nu plecăm a ieșit în fugă din bloc după noi cu un mop.
Asta îmi aduce aminte de o grămadă de astfel de evenimente de când eram mai mici și făceam același lucru. Se pare că oamenii nu s-au schimbat și au aceeași minte închisă.
Mă întreb: de ce nu a putut să spună frumos: fetelor, sunt bătrână și mă deranjați, nu puteți să mergeți în altă parte?
De ce a început să urle pur și simplu și mai ales, să înjure? E înjuratul o formă atât de frumoasă de a te exprima? Te calmează atât de tare să le spui celorlalți lucruri urâte?
Și să mai fii și femeie bătrână, să te gândești că poa' să mori în orice moment și totuși să continui să faci rău celor din jurul tău.
La polul opus a stat o altă doamnă în vârstă, câteva ore mai târziu. Stăteam undeva pe o bancă în apropoere de McDonald's și ne gândeam dacă să mergem la Mc sau la KFC, iar eu stăteam întinsă pe toată banca. Respectiva doamnă s-a oprit și mi-a cerut să îi fac puțin loc, pentru că este obosită. I-am zâmbit și m-am pus frumos în fund. Peste câteva minute, doamna aceea s-a ridicat și când să plece, ne-a spus zâmbitoare "la revedere". I-am răspuns și noi la fel și am rămas vorbind despre diferențele între oamenii civilizați și cei necivilizați.
Și am înțeles că educația face totul în lumea asta. Dacă nu ai educație ești un nimic, un paria al societății, pe care toți îl vor urâ și-l vor ocoli.
Miku
vineri, 26 aprilie 2013
Vama Veche-Nu ne mai trageti pe dreapta
Vama Veche e autentică. Am crescut pe melodiile lor iar Vama de azi îmi dă același sentiment de bine. E ca atunci când ești safe alături de big bro.
M.
joi, 25 aprilie 2013
lună plină
E lună plină în noaptea asta. Mi-a sărit în ochi chiar când ieșeam din mall. E dubios de mare și se vede dubios de clară. Și are o rază uriașă de lumină în jurul ei, exact ca în picturile mele eșuate, numai că pe cer arată extraordinar de bine. Și în drumul de 5 minute de la mall până acasă am admirat-o și m-am gândit la o grămadă de legături cu luna: în primul rând mi-a venit în minte serialul ăla H2O, pentru că pe vremea când apăruse îmi plăcea mult; apoi mi-am adus aminte de serile când eram la țară și stăteam cu ai mei admirând cerul; după m-am gândit la lirica eminesciană, că azi am comentat vreo 3 poezii la școală și începusem să-l detest pe Eminescu; apoi mi-am adus aminte de A și de momentele în care stăteam până târziu afară și ne holbam la lună și vorbeam despre marele nostru viitor de rahat; apoi m-am gândit pur și simplu că luna e frumoasă, dar că ea nu poate să trimită lumină singură, ci are în sptele ei soarele. Cu toții știm că luna e simbolul feminității, iar soarele al masculinului, iar de-a lungul timpului s-au povestit o mulțime de legende despre soare și lună sub forma unor îndrăgostiți blestemați să nu se întâlnească niciodată pe cer împreună; cu toate astea, luna luminează cu ajutorul lui, idee care mă duce cu gândul la faptul că luna nu e de sine stătătoare, iar ca simbol al feminității, mai poate sugera și neputința, incapacitatea de a trăi fără un bărbat alături, de unde ajung la concluzia că există discriminarea bărbat-femeie chiar și la nivelul universului. Desigur, dacă o luăm ștințific, toate acestea își pierd valoarea.
Miku
Miku
#horoscop
Să ne mai verificăm puțin astrele.
Horoscop: Predictii astrale pentru o viata
Gemeni (22.05-21.06)
Persoanele Gemeni sunt greu de inteles: in primul rand, toata lumea pleaca de la premisa ca au doua fete; in al doilea rand, toata lumea ii crede slabi. In realitate, Gemenii stiu exact ce vor, numai ca dorintele li se schimba destul de des.
Cat despre slabiciune, nici nu poate fi vorba. Sunt persoane inteligente, chiar daca pe plan sentimental fac uneori alegeri foarte neinspirate. Sunt prietenosi si generosi, comunicativi si toleranti, insa toate acestea au o limita, iar lucrurie nu se schimba nici in viata privata.
Cuvinte cheie: dualitate, intelegere, comunicativitate.
6. UNCHIUL
Perioada: 5 iunie-4 iulie
Element: apa
Simt: gust
Zi favorabila: Luni
Luni favorabile: iunie si octombrie
Organe sensibile: creierul
Unchiul este simbolul conducatorului absolut care stapaneste uneori prin tiranie. Nu tolereaza prea bine greselile celor din jur si se asteapta ca cerintele sa-i fie executate ca la armata, fara prea multe discutii. Stie totusi sa apreieze eforturile oamenilor si poate fi marinimos. Este distant si se implica greu in relatii insa atunci cand o face, se dedica trup si suflet, indiferent de natura relatiei.
In dragoste, vrea totul sau nimic. Pentru el nu exista jumatati de masura. Este un om senzual si dominant in pat dar intotdeauna atent si la nevoile partenerului. Cel mai bine se va simtit alaturi de cineva care are o sexualitate evidenta, fara prea multe subtilitati.
Despre persoanele nascute VARA
Vara este anotimpul in care soarele ne incalzeste trupurile, inimile si mintile, motiv pentru care persoanele nascute in iunie, iulie sau august sunt foarte impulsive pe plan sentimental: ar face orice pentru persoanele ce reusesc sa le intre in gratii.
De altfel, sunt persoane foarte generoase, atente la ceilalti si buni ascultatori. Insa pot fi si foarte geloase, posesive si se enerveaza destul de usor.
Din punct de vedere profesional, sunt persoane destul de comode si au nevoie de o provocare evidenta din partea cuiva antipatizat pentru a se motiva sa treaca la treaba si sa-si depaseasca conditia.
Cei nascuti la inceputul verii sunt mai sensibili, iar cei de la sfarsitul acestui anotimp tind sa fie mai analitici si sarcastici.
Horoscop: Predictii astrale pentru o viata
Gemeni (22.05-21.06)
Persoanele Gemeni sunt greu de inteles: in primul rand, toata lumea pleaca de la premisa ca au doua fete; in al doilea rand, toata lumea ii crede slabi. In realitate, Gemenii stiu exact ce vor, numai ca dorintele li se schimba destul de des.
Cat despre slabiciune, nici nu poate fi vorba. Sunt persoane inteligente, chiar daca pe plan sentimental fac uneori alegeri foarte neinspirate. Sunt prietenosi si generosi, comunicativi si toleranti, insa toate acestea au o limita, iar lucrurie nu se schimba nici in viata privata.
Cuvinte cheie: dualitate, intelegere, comunicativitate.
mai multe zodii AICI
Astrologie: DESTINUL zodiei tale in Horoscopul African
Perioada: 5 iunie-4 iulie
Element: apa
Simt: gust
Zi favorabila: Luni
Luni favorabile: iunie si octombrie
Organe sensibile: creierul
Unchiul este simbolul conducatorului absolut care stapaneste uneori prin tiranie. Nu tolereaza prea bine greselile celor din jur si se asteapta ca cerintele sa-i fie executate ca la armata, fara prea multe discutii. Stie totusi sa apreieze eforturile oamenilor si poate fi marinimos. Este distant si se implica greu in relatii insa atunci cand o face, se dedica trup si suflet, indiferent de natura relatiei.
In dragoste, vrea totul sau nimic. Pentru el nu exista jumatati de masura. Este un om senzual si dominant in pat dar intotdeauna atent si la nevoile partenerului. Cel mai bine se va simtit alaturi de cineva care are o sexualitate evidenta, fara prea multe subtilitati.
mai multe zodii AICI
Horoscop: Ce spune despre tine anotimpul in care te-ai nascut?
Vara este anotimpul in care soarele ne incalzeste trupurile, inimile si mintile, motiv pentru care persoanele nascute in iunie, iulie sau august sunt foarte impulsive pe plan sentimental: ar face orice pentru persoanele ce reusesc sa le intre in gratii.
De altfel, sunt persoane foarte generoase, atente la ceilalti si buni ascultatori. Insa pot fi si foarte geloase, posesive si se enerveaza destul de usor.
Din punct de vedere profesional, sunt persoane destul de comode si au nevoie de o provocare evidenta din partea cuiva antipatizat pentru a se motiva sa treaca la treaba si sa-si depaseasca conditia.
Cei nascuti la inceputul verii sunt mai sensibili, iar cei de la sfarsitul acestui anotimp tind sa fie mai analitici si sarcastici.
miercuri, 24 aprilie 2013
manual de istorie din perioada stalinistă
Acum vreo doi ani am cumpărat de la un om care vindea prin centru mai multe cărți vechi, printre care și Istoria R.P.R., manual pentru învățământul mediu, editat în 1952.
În 1952 România, declarată oficial Republica Populară România, era condusă de Gheorghiu Dej, conducătorul partidului comunist.
M-am uitat azi prin acest manual și am văzut o mulțime de pasaje în care erau citate vorbe de-ale lui Stalin.
Profa de istorie ne zicea din propria experiență că atunci când a fost să dea la facultate, trebuia să dea examen la filosofie și la începutul eseului pe care îl avea de scris trebuia neapărat să scrie din "filosofia" lui Ceaușescu, adică vorbele lui, pentru că altfel, chiar dacă scriai 20 de pagini, era egal cu 0 (iar asta se întâmpla undeva prin anii '85).
Am să las mai jos câteva fotografii din carte din care reiese cât de sub papuc a fost România în acele vremuri. Parcă nici nu-mi vine să cred că asta s-a întâmplat acum vreo 60 de ani.
În schimb, în Introducerea cărții, am găsit un citat despre cum ar trebui să predea profesorii și cum ar trebui să învețe elevii care m-a lăsat cu gura căscată. Dacă profesorii din ziua de azi ar proceda așa, am ieși toți de o mie de ori mai câștigați.
În 1952 România, declarată oficial Republica Populară România, era condusă de Gheorghiu Dej, conducătorul partidului comunist.
M-am uitat azi prin acest manual și am văzut o mulțime de pasaje în care erau citate vorbe de-ale lui Stalin.
Profa de istorie ne zicea din propria experiență că atunci când a fost să dea la facultate, trebuia să dea examen la filosofie și la începutul eseului pe care îl avea de scris trebuia neapărat să scrie din "filosofia" lui Ceaușescu, adică vorbele lui, pentru că altfel, chiar dacă scriai 20 de pagini, era egal cu 0 (iar asta se întâmpla undeva prin anii '85).
Am să las mai jos câteva fotografii din carte din care reiese cât de sub papuc a fost România în acele vremuri. Parcă nici nu-mi vine să cred că asta s-a întâmplat acum vreo 60 de ani.
În schimb, în Introducerea cărții, am găsit un citat despre cum ar trebui să predea profesorii și cum ar trebui să învețe elevii care m-a lăsat cu gura căscată. Dacă profesorii din ziua de azi ar proceda așa, am ieși toți de o mie de ori mai câștigați.
 |
| din cauza migrarii oamenilor muncii la orase, pentru a realiza creatie literara am ajuns sa avem acum esecuri inculte in societatea moderna |
quote
"Apoi am făcut așa, un fel de inventar a tot. M-am schimbat? Poate. Nu m-am schimbat? Într-un fel, nu. Nu conta așa mult. Niciodată nu aveam să nu mai fiu eu, niciodată nu aveam să mă pierd, niciodată nu aveam să fac compromisuri, să mă las călcat în picioare, să devin sclavul patetic al cuiva. Niciodată nu mă voi abține de la a spune ce gândesc, indiferent dacă asta rănește oameni. Niciodată nu voi înceta să simt, chiar dacă asta înseamnă suferință, pentru mine și pentru cei din jur. Dacă voi simți că trebuie să ucid, am să ucid. Lumea din jur poate să existe sau nu, poate să explodeze, poate să se ducă dracului sau, cum va fi cazul cel mai probabil, să se dezintegreze încet și să pută tot mai tare. Nimic nu va fi vreodată mai presus de mine, de tot ceea ce reprezint eu. Am înțeles atunci că asta mă făcea într-un fel nemuritor și, în plus, cea mai mișto ființă care exista pe lume. Singur eram liber. Dintotdeauna fusesem liber.
Apoi mi-am dat seama ce trebuie să faci. Care e singura cale. Trebuie să te retragi într-un loc închis, întunecos, îndepărtat. Să stai acolo și să te gândești la tine."
Apoi mi-am dat seama ce trebuie să faci. Care e singura cale. Trebuie să te retragi într-un loc închis, întunecos, îndepărtat. Să stai acolo și să te gândești la tine."
"Ani cu alcool si sex" de Cristina Nemerovschi
how to. - the end of the story
În primul rând, citiți horoscopul meu de azi:
Credeai ca vei avea parte de o zi anosta? Nicidecum! Ziua ta va fi infrumusetata de o provocare neasteptata. Stii ca nu ar trebui sa raspunzi acestei tentatii, insa o vei face oricum, pentru ca iti place adrenalina prea mult. Ai, totusi, grija! [sursa]
În al doilea rând, citiți mesajele din fotografiile de mai jos:
Credeai ca vei avea parte de o zi anosta? Nicidecum! Ziua ta va fi infrumusetata de o provocare neasteptata. Stii ca nu ar trebui sa raspunzi acestei tentatii, insa o vei face oricum, pentru ca iti place adrenalina prea mult. Ai, totusi, grija! [sursa]
În al doilea rând, citiți mesajele din fotografiile de mai jos:
AICI prima parte a întâmplării
AICI a doua parte a întâmplării
s-o considerăm pe aceasta ultima
Vă îngrozesc? Mie îmi provoacă greață, dezgust și scârbă. Și repet, nu credeam niciodată că la biserică ai putea să întâlnești asemenea oameni. Obsedat. Pedofil. Handicapat.
Toate mesajele astea sunt din ultimele 2 seri. Se pare că le trimitea numai la ore gen doișpe noaptea, unu, trei, patru noaptea. Nici nu vreau să mă gândesc ce făcea la ora aia de-mi și trimitea mie mesaje.
De menționat: eu nu i-am mai trimis nici-un mesaj.
Așa că am vorbit cu maicămea, care știa deja povestea. Maicămea, o fătucă incompetentă în astfel de situații, îi spusese deja lu' taicămeo, așa că am vorbit și eu cu el și imediat ce i-am pomenit de nenorocitu' de la biserică [!!!!!!] s-a enervat și a zis că se duce peste el.
Numai bine, îmi zic eu în gând, că și așa aveam chef de un scandal. Cum naiba să trimiți astfel de mesaje?! Cum să gândești așa ceva?!
Am vorbit cu taicămeo și urma să ne întâlnim în dimineața asta cu D în centru, care a fost cu mine în acea duminică, și să îl reclamăm pe individ.
Zis și făcut. Numai că între timp, aseară, individu' mai trimite un mesaj iar eu mă enervez atât de tare că nu mai pot să adorm. Mă rog, am adormit pe la 2 și m-am trezit azi pe la 7, tot din cauza idiotului. Mă freca pe mine chestia că trebuie să-i fac ceva rău, rău, rău.
Și azi dimineață am văzut pentru prima oară un părinte în acțiune. Taicămeo era așa croit pe individ că puțin a fost să nu-l ia la bătaie.
Și știți care a fost răspunsul tâmpitului?! Că cică: ea mi-a dat numărul.
Se pare că pedofilu' dădea vina pe mine. Și apoi cică: încercam s-o aduc pe calea ce-a dreaptă.
Nu vă sună și vouă puțin a cazul Tanacu?
După am vorbit cu un preot de-acolo, ne-a zis că a vorbit și el cu individu', că i-a zis să înceteze, că nu se poate căsători dacă procedează așa.
Eu si D eram ceva gen: căsătoriiiiiiiii?!?!?!?!?! O_O Creepy mother fuker! O_O
Apoi tata l-a sunat pe cel mai mare de-acolo, adică preotul șef [cum ar veni:-?] [unde eu și D eram gen: hopaaa, îl sunăm pe boss]. Și i-a spus de toată prostia asta, apoi șeful a zis că o să analizeze situația.
Am un presentiment că nu va analiza nimic. Dacă are destul creier în cap, îl va da afară, dacă nu, îl va lăsa să lucreze în continuare acolo, iar eu sunt sigură că va mai face asemenea lucruri și cu alte fete. Nu de alta, dar chiar el mi-a spus că a mai făcut-o. Săracele proaste care au căzut în capcana lui!
Adică atunci când am mers prima oară să îi zic să-mi spună în față ce naiba are cu mine, a rămas cu gura căscată și mi-a zis că nu credea că voi putea să-i vorbesc în față.
A, nu? Ia mai ieși fraiere din biserică și observă realitatea. Fetele/femeile din ziua de azi își folosesc gura și capul, nu sunt închise ca pe vremuri. De fapt, nu toate sunt așa. Pentru c-am mai văzut eu d-ăștea la biserică ce n-ar zice nimic de rău nimănui, care se lasă călcate în picioare ca ultima cârpă.
Sunt absolut sigură că nu se aștepta să vin cu cineva și să facă scandal. Chiar puteți vedea într-unul din mesajele de mai sus că mă provoacă (sau îmi poruncește=))) ) să vin cu mama (de ce cu mama?!) după simulare (de unde naiba știa că am simulare?!?!)
Ei bine, eu m-am dus cu tata, chiar înainte de simulare și dacă mai îndrăznește să-mi trimită un singur mesaj merg direct la poliție.
În altă ordine de idei, poate vă întrebați ce-i cu horoscopul de sus. Păi, în horoscop scrie că nu o să am o zi anostă, că o să am parte de-o provocare. Ei bine, nici mai mult nici mai puțin. Am savurat victoria ca pe o Cola rece pe plajă și m-am și îmbrăcat în așa fel încât să vadă că a greșit judecându-mă după înfățișare. Până acum nu am mers machiată la biserică, dar azi mi-am dat cu o grămadă de creion negru. Mi-am luat un tricou negru cu niște "sânge pe el", pantaloni negrii, bocanci negrii, unghii negre, inele gen methal și multe brățări țintate.
Și a și funcționat, pentru că imediat ce m-a văzut a făcut ochii mari și a încercat să se apropie de mine. No way. I-am întors spatele și m-am dus direct la preot.
Sigur, mai toată biserica se uita la mine ca la o satanistă [băi frate, oamenii ar trebui culturalizați cu forța] dar ador privirile astea. Am o înclinație malefică uriașă de a-i speria pe oameni în unele zile iar asta a fost o altă zi terminată cu succes.
Mă gândesc acum că am obiceiul să ajung mereu în situații din astea. Păi, un lucru îl știu: îmi place să fac rău celor care încearcă să-mi facă rău. Și savurez răul final cu o plăcere îngrozitor de mare...
Love,
Miku
luni, 22 aprilie 2013
#instantanee
În timp ce D îi face ochi dulci paznicului drăguț de la New Yorker, M încearcă să scape de gândurile care îi tot vin în minte. Ceva mai târziu, M și D stau la KFC și visează cu ochii deschiși la perioada de după BAC. M îi zâmbește lui D în timp ce se gândește cât de dor îi e de A, cu toate că și-au petrecut seara precedentă împreună. D bea lent din Pepsi-ul aproape cald și apoi își aruncă din ce în ce mai mulți cartofi sărați în gură. M nu-i poate spune lui D despre S pentru că a renunțat la el cu 3 ani în urmă (iar D pariase deja că M se va întoarce cândva la S), dar dictonul "ochii care nu se văd se uită" nu funcționează pe distanțe atât de mari dacă respectvii ochi se reîntâlnesc. M își aduce aminte de turcoazul ochilor lui S și continuă să dea afirmativ din cap la glumele lui D. S a fost o persoană importantă și M nu vrea să-l readucă în acel plan. M visează cu ochii deschiși prea mult.
D îi propune să meargă la mare chiar pe 8 iulie, după ce află rezultatele pentru BAC iar M se arată entuziasmată.
Și totuși, dacă S ...
D îi propune să meargă la mare chiar pe 8 iulie, după ce află rezultatele pentru BAC iar M se arată entuziasmată.
Și totuși, dacă S ...
duminică, 21 aprilie 2013
Simple Plan - Welcome To My Life
Deci. In ultimii 4 ani am tot incercat sa-mi dau seama care era cealalta formatie pe care o ascultam eu in clasa a 6-a mereu, alaturi de McFly, dar pur si simplu nu-mi puteam aduce aminte. Tot fredonam franturi de versuri, dar nu-mi venea deloc in minte numele melodiei/formatiei. Iar azi am dat peste melodia asta.
Erau cei de la Simple Plan. Fuck. Fuck. Fuck.
God. I loved that like... like everything.
Si e asa frustrant. Fuck memories.
Adica serios, era perioada aceea emo, numai ca noi nu eram emo gen: hey, let's cut our veins!
Pur si simplu aveam haine colorate si paru' pe-o parte si conversi si... pozitia aceea specifica a picioarelor.
Si ascultam muzica continuu, si pana si scoala parea in regula, pentru ca imi placea de un anume L. si am fost mult mult mult mult mult mult prea introvertita pentru a iesi pe bune cu el.
 |
| pe vremea mea:)) |
Bai, ce vremuri... adica totul era asa inocent pe vremea aia. Pai in 2013 astia de 13 ani deja sunt gata sa se si culce, nu ca noi...
M.
sâmbătă, 20 aprilie 2013
După ce am lucrat o zi întreagă numai la logică, am realizat în sfârșit că nu e așa grea. Apoi am făcut pilates cât și pentru ieri, iar când am vrut să mă ridic de jos, n-am mai putut. Nu-mi mai simțeam picioarele. Așa că am stat vreo 10 minute să mi se destindă mușchii, apoi am mers să fac o baie lungă.
Și-apoi îmi trimite Ramona filmulețul ăsta și eu mă emoționez atât de tare că încep să plâng. M-am transformat într-o smiorcăită, trebuie să schimb lucrul ăsta. Dar serios, lucrurile astea care se duc direct în partea aceea sensibilă a inimii mă termină. La mulți ani, chiar dacă cu câteva zile mai devreme, R. Sper ca în timp să rămână ce-am scris eu pe una dintre foile cărții aceleia și să recitești asta, chiar dacă vom fii departe una de alta. Impossible to forget. Abia aștept să termin cu bac-ul. Imediat zbor către București. >:D<
Miku
Și-apoi îmi trimite Ramona filmulețul ăsta și eu mă emoționez atât de tare că încep să plâng. M-am transformat într-o smiorcăită, trebuie să schimb lucrul ăsta. Dar serios, lucrurile astea care se duc direct în partea aceea sensibilă a inimii mă termină. La mulți ani, chiar dacă cu câteva zile mai devreme, R. Sper ca în timp să rămână ce-am scris eu pe una dintre foile cărții aceleia și să recitești asta, chiar dacă vom fii departe una de alta. Impossible to forget. Abia aștept să termin cu bac-ul. Imediat zbor către București. >:D<
Miku
The Cure - Pictures of You
M.
vineri, 19 aprilie 2013
Onew - In your eyes
Miku
joi, 18 aprilie 2013
Îngeri de aramă
Micuța își
întinse mâna, și tot corpul tremurându-i
I se strânse
în îmbrățisare. Apusul de soare,
Nemărginit în
unde aurii de greață și vomă,
Se stinse
odată cu suflul ei alegru.
Lumea nu i se
întinse la picioare, îngerii, nici ei,
Sărmanii,
nu-și aduseră aminte de copilul ce bătea la ușă.
Căzu în Iad
și se rupse din mamă de fier,
O mie de
sori îi cântară necazurile ce-i vor încreți fața albă,
Și nu-și luă
ochii de la Diavolul ce-i șoptea tandru,
Că și
îngerii mor, și Iadu-i adoră.
[EMMA] 10
10
EMMA
Andrei stătea întins
pe canapea, cu telecomanda într-o mână, privind fix tavanul. Televizorul era
dat pe mut și m-a auzit imediat ce am intrat. Nu s-a mișcat, ci doar mi-a făcut
semn din mâna liberă să vin lângă el.
M-am întins și eu,
m-am împins în el, iar în minte au început să-mi vină din nou evenimentele
nopții trecute. M-a strâns și mai tare lângă el și și-a lăsat capul pe părul
meu. Am stat îmbrățișați și am visat cu ochii deschiși fiecare la ale lui.
Andrei nu fusese
niciodată un bărbat previzibil. Îl cunoscusem în primul an de facultate și mă
atrăsese prin gesturile sale spontane, prin faptul că își schimba stilul atât
de ușor. Mi se păruse perfect, de fapt, credeam că eram făcuți unul pentru
celălalt, ca două picături de ploaie din același nor.
Dar timpul trecuse
și ușor ușor ajunsesem să fim legați doar de obișnuință. Ne mutaserăm împreună
într-o garsonieră după o lună de când ne întâlniserăm prima oară. Peste un an
ne-am căsătorit. Mai apoi am strâns bani, am cumpărat un apartament și o
mașină, apoi totul a început să stagneze. Eram amândoi plecați toată ziua, iar
seara ajungeam acasă obosiți și fără chef. Dar weekendurile zburam către mare
sau munte și retrăiam fiecare fior al iubirii care ne legase.
Totuși, Andrei nu
îmi fusese niciodată de ajuns. Ca atunci când mănânci din prăjitura preferată,
numai că mânânci mult prea multă și simți nevoia de apă și poate o pastilă de
greață. Și greața se extinsese din ce în ce mai mult, căci cu cât mănânci mai
multă prăjitură, cu atât începi să te saturi și să nu ți-o mai dorești. Iar
„pastila” se află atât de departe, de parcă nici nu ar exista. E cumva
interzisă, ascunsă într-un seif bine încuiat și niciodată nu va fi dată unui om
simplu, de rând.
Dar aveam nevoie de ea. Ea fusese lângă mine de
când nici nu-mi mai aduceam aminte. Ne cunoscuserăm undeva la grădiniță. Când
îi privesc ochii mari și negrii în fotografii plâng mereu, pentru că ea e mult
prea prețioasă, fata cu păr negru, lung, drept. Uneori îmi imaginez că suntem
încă mici, doar niște copii și doar inocența se știa între noi. Îmi aduc aminte
atingerile ei fine, degetele mereu reci, mângâindu-mi spatele cu o finețe
nemărginită.
Inocența se zbătea
cu atâta putere în jocurile noastre că mai târziu, când am crescut, am fost
curpinse de jenă. Dar jena a trecut și vorbele s-au răsfirat și tot ce am putut
să fac a fost să o ascult, să-i ascult vocea, să-i privesc sprâncenele
încruntate, să o țin de mână, să-i spun mereu că va fi totul așa cum își
dorește.
Andrei s-a foit
lângă mine.
– Ai adormit?
– Nu, i-am răspuns
încet. Nu eram sigură că mă aude, tocmai mă luase somnul și vorbele-mi ieșiseră
mârâite.
– De ce ești
îmbrăcată așa?
– Am fost la spital.
A pufnit. A râs. M-a
strâns în brațe.
– Mă înșeli.
Îl iau la rândul meu
în brațe.
– N-aș face-o așa,
pe față.
– Știu.
Îmi respiră în
ureche, îmi face pielea de găină. Îmi doresc să-l sărut ca atunci când aveam
nouășpe ani.
– Nici eu, a
continuat el.
Vorbele lui nu mi-au
provocat furnicături pe spate, nu m-au făcut să oftez, nu am reacționat și nici
nu cred ca el să fi observat că nu mai suntem aceiași. Am închis ochii și după
un timp am adormit.
cu o zi inainte
Dacă azi ar fi ieri pentru mâine, ce aș spune că aș fi putut schimba la ziua asta?
Dacă azi ar fi mâine și aș putea să vorbesc despre ieri (care e de fapt azi), aș zice că ar fi fost bine să nu-mi las lenea să mă adoarmă pentru că oricum o să-mi treacă și tot confortul somnului nu-mi va mai păsa următoarea dată când voi fi obosită.
Mi-aș zice să fac pilatesul ăla, să nu renunț, mai ales că merge. M-aș zice că ar fi fost bine să fac curat în cameră și să nu fi mâncat chipsurile alea, dar știu că nici dacă m-aș întoarce în timp, nu aș face asta.
Mi-aș zice să nu mai visez cu ochii deschiși și să las viața să se joace după bunul plac.
Băi, mă gândeam azi cât de schimbați suntem față de clasa a 9-a. Adică toți colegii mei s-au schimbat (ok, e o excepție - frățioare, băiatul ăla e identic; până și hainele sunt identice) și pe lângă faptul că ne-am tâmpit, parcă am devenit mai oameni. Într-a 9-a eram care încotro, fiecare cu ce iubea, se dezbinaseră prieteniile, trebuiau făcute altele. Iar acum că-i finalul parcă nici nu ne mai pasă. Abia dacă mai trecem pe la școală, nici de învățat nu învățăm, iar pe mine m-a apucat o nenorocită de nostalgie pe care nu mi-am dorit-o niciodată.
Și cred că și niște sentimente se întorc. fukfuk, as A. would say.
Și ca să vezi ce secretare leneșe (și se mai plâng de noi!) avem... azi am vorbit cu doamna D. despre echivalarea bacului și a spus că se interesează. S-a și întors la ora următoare cu răspunsul: ar fi mai bine să dau eu competențele, că cele de la secretariat au spus că e mai greu, că trebuie să caute un program anume, că trebuie să-mi facă mie o diplomă separat, că trebuie să caute date, că e posibil să îmi lase liber locul și să nu promovez.
Așa facem treabă, măi Vasile?!
Că le e lor greu, nu vor să-mi echivaleze bac-ul. Da' nici eu nu mă las. Fac nefăcutul și-mi echivalez bac-ul, fie ce-o fi, numai să le pun la treabă. Pai și așa nu m-am ales cu nimic de pe urma liceului ăstuia, măcar atâta lucru.
M.
Dacă azi ar fi mâine și aș putea să vorbesc despre ieri (care e de fapt azi), aș zice că ar fi fost bine să nu-mi las lenea să mă adoarmă pentru că oricum o să-mi treacă și tot confortul somnului nu-mi va mai păsa următoarea dată când voi fi obosită.
Mi-aș zice să fac pilatesul ăla, să nu renunț, mai ales că merge. M-aș zice că ar fi fost bine să fac curat în cameră și să nu fi mâncat chipsurile alea, dar știu că nici dacă m-aș întoarce în timp, nu aș face asta.
Mi-aș zice să nu mai visez cu ochii deschiși și să las viața să se joace după bunul plac.
Băi, mă gândeam azi cât de schimbați suntem față de clasa a 9-a. Adică toți colegii mei s-au schimbat (ok, e o excepție - frățioare, băiatul ăla e identic; până și hainele sunt identice) și pe lângă faptul că ne-am tâmpit, parcă am devenit mai oameni. Într-a 9-a eram care încotro, fiecare cu ce iubea, se dezbinaseră prieteniile, trebuiau făcute altele. Iar acum că-i finalul parcă nici nu ne mai pasă. Abia dacă mai trecem pe la școală, nici de învățat nu învățăm, iar pe mine m-a apucat o nenorocită de nostalgie pe care nu mi-am dorit-o niciodată.
Și cred că și niște sentimente se întorc. fukfuk, as A. would say.
Și ca să vezi ce secretare leneșe (și se mai plâng de noi!) avem... azi am vorbit cu doamna D. despre echivalarea bacului și a spus că se interesează. S-a și întors la ora următoare cu răspunsul: ar fi mai bine să dau eu competențele, că cele de la secretariat au spus că e mai greu, că trebuie să caute un program anume, că trebuie să-mi facă mie o diplomă separat, că trebuie să caute date, că e posibil să îmi lase liber locul și să nu promovez.
Așa facem treabă, măi Vasile?!
Că le e lor greu, nu vor să-mi echivaleze bac-ul. Da' nici eu nu mă las. Fac nefăcutul și-mi echivalez bac-ul, fie ce-o fi, numai să le pun la treabă. Pai și așa nu m-am ales cu nimic de pe urma liceului ăstuia, măcar atâta lucru.
M.
miercuri, 17 aprilie 2013
Pictures of You - leapșă
Am primit o leapșă frumușică de la Ramona și vă invit și pe voi să o preluați. Have fun dudzilor!:)
1. Hmm... nu cred că am o destinație ideală, însă îmi plac locurile călduroase și aș întinde-o spre Grecia. Cu toate astea, îmi plac și locurile răcoroase și aș merge spre Anglia și Japonia.
2. Tocmai am făcut un duș lung și relaxant, apoi mi-am făcut unghiile și o să ies afară. Numai lucruri pentru mine, sunt o egoistă. <(^.^)>
3. Acum 5 minute.
4. 30 cu bicicleta. Ador mersul cu bicicleta.
5. Nu știu... poate "În lenjerie intimă", poate "Zânele poartă bocanci".
6. Cred că The Cure - Friday I'm in Love.
7. Nu cred că am ceva anume. Sunt o grămadă de citate pe care le-am salvat pe undeva prin P.C., dar mi-a rămas unul în minte dintr-o carte pe care am citit-o de curând: Tată bogat, tată sărac" de Robert Kiyosaki, "Plătește-te pe tine mai întâi".
8. Da. Da. Da.
9. Chestii. Diverse... îmi plac ojele. Și desenele lui A.
10. Cred că era luni dimineața, pe la vreo 12 și ceva.
În final, Lullaby.
1. Hmm... nu cred că am o destinație ideală, însă îmi plac locurile călduroase și aș întinde-o spre Grecia. Cu toate astea, îmi plac și locurile răcoroase și aș merge spre Anglia și Japonia.
2. Tocmai am făcut un duș lung și relaxant, apoi mi-am făcut unghiile și o să ies afară. Numai lucruri pentru mine, sunt o egoistă. <(^.^)>
3. Acum 5 minute.
4. 30 cu bicicleta. Ador mersul cu bicicleta.
5. Nu știu... poate "În lenjerie intimă", poate "Zânele poartă bocanci".
6. Cred că The Cure - Friday I'm in Love.
7. Nu cred că am ceva anume. Sunt o grămadă de citate pe care le-am salvat pe undeva prin P.C., dar mi-a rămas unul în minte dintr-o carte pe care am citit-o de curând: Tată bogat, tată sărac" de Robert Kiyosaki, "Plătește-te pe tine mai întâi".
8. Da. Da. Da.
9. Chestii. Diverse... îmi plac ojele. Și desenele lui A.
10. Cred că era luni dimineața, pe la vreo 12 și ceva.
«În Antologia sanscrită este o zicere în legătură cu femeia:
„Câinele-a văzut o fată…
Carne-a zis, bătându-şi dinţii
Şi-şi priveau părinţii fata.
Floare-au zis, plângând, părinţii.
Şi-a văzuto un călugăr…
Bestie – a strigat ascetul.
Şi-un poet văzut-a fata…
Înger – a şoptit poetul“.» – sursa
o discuție
Nu știu cum de am dat peste o grămadă de articole împotriva homosexualității pe un anumit blog. Mi-au sărit în ochi și le-am citit. Este un blog scris de un reprezentat al tagmei creștin-ortodoxe chiar din Craiova și respectiva persoană susține tare și clar că Dumnezeu combate homosexualitatea, apoi critică inițiativa lui Remus Cernea de a da drept legal homosexualilor de casătorie. De asemenea, susține că homosexualitatea este o boală.
Eu nu înteleg de ce consideră majoritatea oamenilor homosexualitatea ca fiind o boală și de ce protestează împotriva homosexualilor. De ce nu suntem noi, oamenii, calmi și îngaduitori, astfel încât să-l lăsăm pe cel de lângă noi să facă fiecare ce vrea, atâta timp cât nu o face în public, denigrând societatea? (asta merge în ambele sensuri, și pentru homosexuali, dar și pentru heterosexuali)
E ca și cum un sărac încearcă să înțeleagă un om bogat. Nu va simți niciodată cum este bogăția materială decât dacă săracul va deveni el însuși bogat.
Un heterosexual nu înțelege un homosexual, dar ar trebui cel putin sa îi dea libertatea de a se manifesta.
Acum vreo 3 ani, în timp ce stăteam să aștept autobuzul în stație, am asistat pasiv la o discutie telefonică a unei fete, am presupus eu, din liceul meu (era imbracata în uniforma noastră). Era contrariată și supărată și plângea, vorbind la telefon cu o persoană care parea să fie de fapt chiar iubita. Ea spunea ceva de genul: de ce nu ne lasă in pace? De ce nu pot să te iubesc așa cum simt, de ce se bagă mereu între noi? Ei chiar nu înțeleg? Te iubesc așa cum și ei iubesc.
Pe atunci eram indiferentă la astfel de relații, dar cumva m-a atins modul în care vorbea ea. Părea distrusă și sunt sigură ca i se întamplase ceva rău, și pe moment m-am gandit mult la ea și la ceea ce simțea ea.
Ideea e că nu ne putem opune. Prima oară cand eu m-am îndragostit a fost așa, instantaneu. Mă gandesc că eram în aceeași clasa cu tipul, eram totuși copii (eram într-a 6-a, dar intr-a 6-a te autoconsideri deja adult:]]), și tot ce făceam atunci era să mă gândesc la el, să vorbesc cu el, îmi doream să fim tot timpul împreuna.
Povestea la care scriu acum (EMMA) se bazeaza oarecum pe o relație între două fete (care a pornit de la prima mea iubire și de la discuția aceea la care am asistat în stația de autobuz).Totusi, mi-e imposibil să o fac veridică.
Oricât aș încerca eu să simt, să înțeleg interdictia asta invizibilă, socială, mentală, tot nu pot să simt ceea ce simt homosexualii.
Și mă gândesc acum la cei care protesteaza împotriva lor. De ce o fac? Ei încearcă măcar să îi înțeleagă? Încearca vreodată să vadă daca au ceva de spus? Nu știu, cred ca oamenii se grăbesc mereu să facă presupuneri. Ne place să fim superiori, să-i îngrămadim undeva jos pe cei din jurul nostru și sa fim cei mai tari. Vrem să avem ultimul cuvânt, să avem dreptate, dar dacă ceea ce credem noi nu e corect?
Iar pe cei care critica homosexualii din prisma credinței chiar nu îi înțeleg. La urma urmei, Dumnezeu a spus să ne iubim aproapele, nu să-l judecam.
Voi ce credeți?
M.
Eu nu înteleg de ce consideră majoritatea oamenilor homosexualitatea ca fiind o boală și de ce protestează împotriva homosexualilor. De ce nu suntem noi, oamenii, calmi și îngaduitori, astfel încât să-l lăsăm pe cel de lângă noi să facă fiecare ce vrea, atâta timp cât nu o face în public, denigrând societatea? (asta merge în ambele sensuri, și pentru homosexuali, dar și pentru heterosexuali)
E ca și cum un sărac încearcă să înțeleagă un om bogat. Nu va simți niciodată cum este bogăția materială decât dacă săracul va deveni el însuși bogat.
Un heterosexual nu înțelege un homosexual, dar ar trebui cel putin sa îi dea libertatea de a se manifesta.
Acum vreo 3 ani, în timp ce stăteam să aștept autobuzul în stație, am asistat pasiv la o discutie telefonică a unei fete, am presupus eu, din liceul meu (era imbracata în uniforma noastră). Era contrariată și supărată și plângea, vorbind la telefon cu o persoană care parea să fie de fapt chiar iubita. Ea spunea ceva de genul: de ce nu ne lasă in pace? De ce nu pot să te iubesc așa cum simt, de ce se bagă mereu între noi? Ei chiar nu înțeleg? Te iubesc așa cum și ei iubesc.
Pe atunci eram indiferentă la astfel de relații, dar cumva m-a atins modul în care vorbea ea. Părea distrusă și sunt sigură ca i se întamplase ceva rău, și pe moment m-am gandit mult la ea și la ceea ce simțea ea.
Ideea e că nu ne putem opune. Prima oară cand eu m-am îndragostit a fost așa, instantaneu. Mă gandesc că eram în aceeași clasa cu tipul, eram totuși copii (eram într-a 6-a, dar intr-a 6-a te autoconsideri deja adult:]]), și tot ce făceam atunci era să mă gândesc la el, să vorbesc cu el, îmi doream să fim tot timpul împreuna.
Povestea la care scriu acum (EMMA) se bazeaza oarecum pe o relație între două fete (care a pornit de la prima mea iubire și de la discuția aceea la care am asistat în stația de autobuz).Totusi, mi-e imposibil să o fac veridică.
Oricât aș încerca eu să simt, să înțeleg interdictia asta invizibilă, socială, mentală, tot nu pot să simt ceea ce simt homosexualii.
Și mă gândesc acum la cei care protesteaza împotriva lor. De ce o fac? Ei încearcă măcar să îi înțeleagă? Încearca vreodată să vadă daca au ceva de spus? Nu știu, cred ca oamenii se grăbesc mereu să facă presupuneri. Ne place să fim superiori, să-i îngrămadim undeva jos pe cei din jurul nostru și sa fim cei mai tari. Vrem să avem ultimul cuvânt, să avem dreptate, dar dacă ceea ce credem noi nu e corect?
Iar pe cei care critica homosexualii din prisma credinței chiar nu îi înțeleg. La urma urmei, Dumnezeu a spus să ne iubim aproapele, nu să-l judecam.
Voi ce credeți?
M.
marți, 16 aprilie 2013
!@%^%$#@!#$%
Momentul in care esti complet paralel cu ce se intampla... e fenomenal. Momentul in care te-ai pus in pat la 1 dupa-amiaza si te-ai trezit la 5:30, pentru ca apoi sa vezi nu stiu cate zeci de apeluri pe telefon de la nu stiu cate persoane diferite, apoi sa le suni pe fiecare pentru a afla daca a venit sfarsitul lumii... e plictisitor. Momentul in care colega de banca nu-ti raspunde si tocmai te-a sunat in disperare e... tampit.
Si toate se rezolva cu o doza de Cola si ceva mai multa indiferenta. Bai oameni buni, mai am 3 saptamani de scoala (adunate). M-au apucat emotiile.Si iarasi se rezolva cu o portie de chipsuri si niste T.V. Si-apoi... cand realizezi ca tre' sa inveti pentru bac... asta e si urat si groaznic si tot ce e mai rau posibil... si nu se rezolva, nu se amana, trebuie doar sa o faci. !@#$%^&%$#$%
M.
Si toate se rezolva cu o doza de Cola si ceva mai multa indiferenta. Bai oameni buni, mai am 3 saptamani de scoala (adunate). M-au apucat emotiile.Si iarasi se rezolva cu o portie de chipsuri si niste T.V. Si-apoi... cand realizezi ca tre' sa inveti pentru bac... asta e si urat si groaznic si tot ce e mai rau posibil... si nu se rezolva, nu se amana, trebuie doar sa o faci. !@#$%^&%$#$%
M.
luni, 15 aprilie 2013
only one "1st day of school" remained
Asta este penultima dată când pot să zic prima zi de școală după o vacanță la liceu. Mamă ce-a trecut timpul. A zburat, bă. Avea dreptate Iz...
Am adormit destul de târziu noaptea trecută pentru că dormisem și pe zi, motiv pentru care trezitul la 6:30 în dimineața asta a fost complet nepotrivit. Partea proastă e că m-am trezit. Puteam să stau bine mersi acasă, la școală au venit mai puțin de 10 copii și nu am făcut decât ora de română.
Partea bună e că pilates dă roade. Aproximativ 30 minute pe zi m-au făcut să slăbesc 2kg și abdomenul meu arată mai plat acum. Nu de alta, dar deja e foarte cald afară și în tricouri/maieuri/bluze subțiri mi se vedeau niște începuturi de colăcei... (nu-mi vine să cred că am devenit aproape obsedată de modul în care arată corpul meu).
Azi dimineață, în timp ce mergeam cu viteza melcului încetinit de soare, am dat cu ochii de parcul pe lângă care trec în drum spre școală și am rămas cu gura căscată când am observat că e aproape înverzit/înflorit complet. Băi, ăsta e un boom bloom total. Arată ge-ni-al.
Apoi am ajuns la școală și la prima oră am stat și am pălăvrăgit despre visele noastre care nu o să se îndeplinească niciodată, asta după ce vreo doi colegi se apucaseră să vorbească despre gramatica limbii române și Doamne! ce discuție complet neadecvată la 7 jumătate dimineața. Mă mai întreb de ce urăsc școala.
După două ore de engleză în care am făcut un mare nimic, dar am primit cele două oje care se usucă în 30s de la Avon (merită toți banii, se usucă complet în maxim 5 minute; sinceră să fiu, asta era problema mea cea mai mare cu ojele, trebuie să aștepți prea mult să se usuce complet și până la urmă tot faci ceva și se strică o unghie; dar astea cu uscare rapidă sunt numai bune) și m-am tot holbat la ele până când am decis să mă și fac cu una. Profa a repetat de mai multe ori că arată mișto ( profa are vreo 25 de ani:] ) și abia prea târziu m-am prins că ar fi vrut-o și ea. Haha, era cu mult prea devreme pentru creierul meu somnoros...
Ca să fie o zi bună am mers la cumpărături, m-am ales cu o grămadă de mâncare nesănătoasă și probabil c-o să pun la loc kg pierdute.
Am realizat că învăț mai bine sub presiune, pentru că în cele două săptămâni precedente am frecat menta iar azi am învățat destul cât pentru ele.
Am un chef enervant de bicicletă dar în Craiova nu există piste speciale și cel mai probabil aș sfârși ori într-o mașină, ori într-un pieton. Parcul e extra-plin de oameni, acum cu toată căldura asta, și chiar și cu rolele nu mai ai loc să te plimbi. Cred că ultima șansă e să merg la țară, dar acolo aș da de toate babele care se holbează la trecători (iar cum eu nu le cunosc, nu le salut, și stai să vezi ce încep să bqrfească: i-auite ce copil needucat!) sau de adolescenți cu ifose care se îmbracă în copii ieftine D&G și se cred mare căcat cu cireașă în frunte. Încercam să fac astă vară niște poze la câmp (arăta genial la apus) și au trecut unii pe-acolo. Se holbau ca vițelu` la poarta 9 de parcas n-ar mai fi văzut un aparat foto sau un fotograf (amator, dar hei, fotograf).
Pe la vreo 7 seara mă sună o colegă și începe să-mi povestească despre cum nu a învățat ea nimic pentru BAC, cum că abia acum vrea să se apuce să învețe ca să dea la medicină și că nu știe nici măcar dacă va lua BAC-ul. M-am mușcat de limbă să nu-i zic că-i șansa ei să între e undeva sub - infinit, când ăștia care dau la med. învață pe rupte de acu' 2 ani. Băi, cât de ... să fii?!
Și uite-așa se duc zilele astea de dinainte de BAC, eu nu-mi mai calmez bătăile inimii de frică ( și eu am tot învățat) iar unii freacă menta încă și se gândesc să se apuce de învățat în iunie.
La voi cum stă treaba?
M.
Am adormit destul de târziu noaptea trecută pentru că dormisem și pe zi, motiv pentru care trezitul la 6:30 în dimineața asta a fost complet nepotrivit. Partea proastă e că m-am trezit. Puteam să stau bine mersi acasă, la școală au venit mai puțin de 10 copii și nu am făcut decât ora de română.
Partea bună e că pilates dă roade. Aproximativ 30 minute pe zi m-au făcut să slăbesc 2kg și abdomenul meu arată mai plat acum. Nu de alta, dar deja e foarte cald afară și în tricouri/maieuri/bluze subțiri mi se vedeau niște începuturi de colăcei... (nu-mi vine să cred că am devenit aproape obsedată de modul în care arată corpul meu).
Azi dimineață, în timp ce mergeam cu viteza melcului încetinit de soare, am dat cu ochii de parcul pe lângă care trec în drum spre școală și am rămas cu gura căscată când am observat că e aproape înverzit/înflorit complet. Băi, ăsta e un boom bloom total. Arată ge-ni-al.
Apoi am ajuns la școală și la prima oră am stat și am pălăvrăgit despre visele noastre care nu o să se îndeplinească niciodată, asta după ce vreo doi colegi se apucaseră să vorbească despre gramatica limbii române și Doamne! ce discuție complet neadecvată la 7 jumătate dimineața. Mă mai întreb de ce urăsc școala.
După două ore de engleză în care am făcut un mare nimic, dar am primit cele două oje care se usucă în 30s de la Avon (merită toți banii, se usucă complet în maxim 5 minute; sinceră să fiu, asta era problema mea cea mai mare cu ojele, trebuie să aștepți prea mult să se usuce complet și până la urmă tot faci ceva și se strică o unghie; dar astea cu uscare rapidă sunt numai bune) și m-am tot holbat la ele până când am decis să mă și fac cu una. Profa a repetat de mai multe ori că arată mișto ( profa are vreo 25 de ani:] ) și abia prea târziu m-am prins că ar fi vrut-o și ea. Haha, era cu mult prea devreme pentru creierul meu somnoros...
Ca să fie o zi bună am mers la cumpărături, m-am ales cu o grămadă de mâncare nesănătoasă și probabil c-o să pun la loc kg pierdute.
Am realizat că învăț mai bine sub presiune, pentru că în cele două săptămâni precedente am frecat menta iar azi am învățat destul cât pentru ele.
Am un chef enervant de bicicletă dar în Craiova nu există piste speciale și cel mai probabil aș sfârși ori într-o mașină, ori într-un pieton. Parcul e extra-plin de oameni, acum cu toată căldura asta, și chiar și cu rolele nu mai ai loc să te plimbi. Cred că ultima șansă e să merg la țară, dar acolo aș da de toate babele care se holbează la trecători (iar cum eu nu le cunosc, nu le salut, și stai să vezi ce încep să bqrfească: i-auite ce copil needucat!) sau de adolescenți cu ifose care se îmbracă în copii ieftine D&G și se cred mare căcat cu cireașă în frunte. Încercam să fac astă vară niște poze la câmp (arăta genial la apus) și au trecut unii pe-acolo. Se holbau ca vițelu` la poarta 9 de parcas n-ar mai fi văzut un aparat foto sau un fotograf (amator, dar hei, fotograf).
Pe la vreo 7 seara mă sună o colegă și începe să-mi povestească despre cum nu a învățat ea nimic pentru BAC, cum că abia acum vrea să se apuce să învețe ca să dea la medicină și că nu știe nici măcar dacă va lua BAC-ul. M-am mușcat de limbă să nu-i zic că-i șansa ei să între e undeva sub - infinit, când ăștia care dau la med. învață pe rupte de acu' 2 ani. Băi, cât de ... să fii?!
Și uite-așa se duc zilele astea de dinainte de BAC, eu nu-mi mai calmez bătăile inimii de frică ( și eu am tot învățat) iar unii freacă menta încă și se gândesc să se apuce de învățat în iunie.
La voi cum stă treaba?
M.
duminică, 14 aprilie 2013
sâmbătă, 13 aprilie 2013
trebuia să mi se întâmple mie ceva stupid...
Vă mai amintiți de postarea trei puncte de acum cateva zile? Acolo vă povesteam de modul în care cineva m-a speriat/mirat când am mers la biserică. Ei bine, telenovela a continuat pentru încă o săptămână și s-a încheiat azi. Sper.
Să vă povestesc cum.
Pentru că M., care venise cu mine duminică, s-a gândit că ar fi o ocazie bună să se spovedească și ea, am decis să mergem împreună vineri, adică ieri, la fix o săptămână de la prima fază. Așa că ne-am trezit noi frumușel de dimineață și ne-am dus, ea s-a spovedit, eu observasem că tipul dubios de data trecută nu mai era acolo și răsuflasem ușurată, dar nu e bine să spui hop până nu sari peste groapă, pentru că a apărut spre sfârșit. În timp ce eu o așteptam pe M. la ieșire, l-am văzut pe tip vorbind cu o altă femeie. M-am gândit că e imaginația mea, cu toate că eram 99% sigură că el e la mijloc. Apoi pam-pam acea femeie a venit la mine și mi-a dat, ghiciți ce!, o foaie și un pix să-mi scriu numărul de telefon. Am aflat așa cine e the freak/stalker și m-am dus la el să-i zic să-mi spună ce vrea în față, să lase prostiile alea de figuri. Mi-a întins un pic și o foaie și a zis că atât are de zis. Așa că i-am dat numărul. Păi da, mă enervasem și eram curioasă și voiam să aflu așa că...
Noaptea trecută, pe la vreo 12 jumate, primesc un mesaj care m-a lăsat cu gura căscată. Ca să aveți și voi un moment de fun, o să pun fotografii cu mesajele lui și răspunsul meu. După ultimul lui mesaj nu i-am mai răspuns, pentru că mi-am dat seama că-i un nebun/țicnit/disperat/obsedat/credincios fanatic.
Să vă povestesc cum.
Pentru că M., care venise cu mine duminică, s-a gândit că ar fi o ocazie bună să se spovedească și ea, am decis să mergem împreună vineri, adică ieri, la fix o săptămână de la prima fază. Așa că ne-am trezit noi frumușel de dimineață și ne-am dus, ea s-a spovedit, eu observasem că tipul dubios de data trecută nu mai era acolo și răsuflasem ușurată, dar nu e bine să spui hop până nu sari peste groapă, pentru că a apărut spre sfârșit. În timp ce eu o așteptam pe M. la ieșire, l-am văzut pe tip vorbind cu o altă femeie. M-am gândit că e imaginația mea, cu toate că eram 99% sigură că el e la mijloc. Apoi pam-pam acea femeie a venit la mine și mi-a dat, ghiciți ce!, o foaie și un pix să-mi scriu numărul de telefon. Am aflat așa cine e the freak/stalker și m-am dus la el să-i zic să-mi spună ce vrea în față, să lase prostiile alea de figuri. Mi-a întins un pic și o foaie și a zis că atât are de zis. Așa că i-am dat numărul. Păi da, mă enervasem și eram curioasă și voiam să aflu așa că...
Noaptea trecută, pe la vreo 12 jumate, primesc un mesaj care m-a lăsat cu gura căscată. Ca să aveți și voi un moment de fun, o să pun fotografii cu mesajele lui și răspunsul meu. După ultimul lui mesaj nu i-am mai răspuns, pentru că mi-am dat seama că-i un nebun/țicnit/disperat/obsedat/credincios fanatic.
Azi am mers cu A. în parc cu rolele. Telefonul meu era la A., și dintr-o dată mi-l întinde. Mă uit, văd că sună, nu recunosc numărul dar răspund. Trebuie să primesc un colet și mă gândeam că-i curierul... Alo, bună, sunt X., ce faci, vi să vorbim azi? La care eu: mmmmnu. El: de ce? Îi zic că nu văd de ce, el zice că trebuie să lămurim niște lucruri, eu îl întreb ce naiba avem de lămurit când nici nu ne cunoaștem, apoi iese credinciosul fanatic la iveală. O dă cu Biblia și zice că Dumnezeu i-a zis lui Avraam să se ducă spre țara de nicăieri, și că să mă duc și eu la el, să vorbim. A. mă tot trăgea de mânecă să-i zic ce spune tipul, eu îi fac semne să tacă. Tipul o dă înainte și zice că Dumnezeu a zis: căutați și veți găsi, dar că nu a menționat ce să căutăm și ce ar rtebui să găsim, apoi că ar trebui să ne întâlnim și să vedem cum stă treaba. Eu îl întrerup, îi zic că nu are rost. Îl întreb dacă vrea să mă convingă să mă fac călugăriță (păi, pe bune, e credincios fanatic, la ce să te aștepți?! no sex 'till the marriage, dear, even then not so much X_X) la care el zice că nu, că ce, știu eu că el a vrut să iasă cu o călugăriță? La care eu zic: ha, te-ai dat de gol. Apoi (idiotul!!! cum să faci așa ceva când încerci să "agăți" o fată?) începe să-mi zică despre o altă fată pe care a cunoscut-o pe net, apoi despre alta pe care a cunoscut-o la biserică. Tulai Doamne, A. mai avea puțin și se prăpădea de râs, era cu urechea lipită de telefon.
Mă plictisisem și înțelesesem că nu e nimic interesant la mijloc, doar un idiot de aproape 40 de ani (pedofil?!) care se dă la o tipă care pare de 15 (de unde ideea cu pedofilul).
Finalul convorbirii a fost așa: EL: deci, ai prieten? EU: da. EL: bine, pa. Și a închis telefonul.
Băi fraților, voi realizați ce disperat? Până în măduva oaselor. Și mesajele de la el? Freaked me out. :|
Aș zice chiar să nu vă mai duceți la biserică neînsoțite de un băiat, că uite ce naiba se întâmplă. Aș zice chiar să nu vă mai duceți la biserică, dar parc-ar fi prea de tot.
Și eu care aveam încredere completă că într-o biserică totul e sfânt, că oamenii se gândesc la problemele lor, că se roagă, dar nu, s-a denigrat și această înstituție.
Băi, dacă asta s-ar fi întâmplat în autobuz, mi s-ar fi părut normal. Sau la bar. Sau pe stradă. Dar nu la biserică.
Bleah.
M.
PSY - GENTLEMAN [finally here!]
Deci a aparuuuuuut!:X L-am asteptat atat de mult ca mai aveam putin si numaram minutele. :)) Ieri am ascultat melodia de cel putin 50 de ori si deja mi-a intrat in cap. Gagnam Style a fost ce a fost, dar Gentleman e deja... super Psy. Si daca nu as fi stat sa revad videoclipul de vreo 5 ori, cred c-as fi postat in acelasi timp cu Axy. Hehe, chiar il adoram! :))
M.
vineri, 12 aprilie 2013
a-normal?
Multe lucruri nu sunt in regula: sa iei pastile apoi alcool, sa te drogezi, sa mananci foarte mult si sa ai o viata sedentara, sa nu ai un vis care sa te conduca prin rahatul in care inoti, sa ti se rupa unghia tocmai dupa ce ai lacuit-o, sa nu ai in frigider iaurtul preferat cand ti s-au intamplat toate cele de mai sus si totusi am gasit ceva care-i cu adevarat anormal. Mai demult oamenii ma intrebau daca eu chiar cred in relatiile in care partenerii au o diferenta de varsta foarte mare. Eu zic da, de ce nu? La urma urmei, exista un impuls si chiar iubire, dar aceasta se dizolva mult mai usor decat in cazul partenerilor cu varste apropiate din cauze evidente: atractii diferite, un parterener doreste ceva, altul altceva etc etc.
Sunt putin cam nauca, dar tot am realizat un lucru: o astfel de relatie e complet penibila. Si o sa va dau si un exemplu concret: o femeie de 49 de ani se casatoreste cu un tip de 29 de ani. Nu stiu exact de ce mi se pare o aberatie atat de mare in acest moment, dar am totusi cateva idei care-mi zboara prin fata ochilor: femeia arata ca mamaie, dar tocmai si-a pus silicoane; ea vrea sa implineasca dorinta sotului ei care a murit de cancer, adica sa-si puna silicoane si sa se casatoreasca cu un tip mai tanar ca ea; ea si viitorul ei sot tanar se iubesc si au o viata sexuala minunata, dupa declaratiile femeii.
Bun, voua cum vi se pare chestia asta? Voua vi se pare normal? In nici-un caz n-am de gand sa afirm ca sunt impotriva acestei relatii, nu as avea de ce, in plus, mi se pare uimitoare relatia lor si sunt curioasa daca planul lor de a fi fericiti pana la adanci batraneti va continua sau totul merge doar pentru ea: urmeaza ca peste 10 ani el sa o duca la azil si sa-i plateasca pensie alimentara? Cam asta ar fi motivul pentru care relatia mi se pare penibila.
In rest, iubire sa fie, ca-i cea mai puternica. Numai iubirea a distrus pamantul, nu-i asa? Adica, serios, de ce suntem pe cale sa fim martorii celui de-al 3-lea razboi? Pentru ca unii oameni iubesc atat de mult... puterea.
M.
Sunt putin cam nauca, dar tot am realizat un lucru: o astfel de relatie e complet penibila. Si o sa va dau si un exemplu concret: o femeie de 49 de ani se casatoreste cu un tip de 29 de ani. Nu stiu exact de ce mi se pare o aberatie atat de mare in acest moment, dar am totusi cateva idei care-mi zboara prin fata ochilor: femeia arata ca mamaie, dar tocmai si-a pus silicoane; ea vrea sa implineasca dorinta sotului ei care a murit de cancer, adica sa-si puna silicoane si sa se casatoreasca cu un tip mai tanar ca ea; ea si viitorul ei sot tanar se iubesc si au o viata sexuala minunata, dupa declaratiile femeii.
Bun, voua cum vi se pare chestia asta? Voua vi se pare normal? In nici-un caz n-am de gand sa afirm ca sunt impotriva acestei relatii, nu as avea de ce, in plus, mi se pare uimitoare relatia lor si sunt curioasa daca planul lor de a fi fericiti pana la adanci batraneti va continua sau totul merge doar pentru ea: urmeaza ca peste 10 ani el sa o duca la azil si sa-i plateasca pensie alimentara? Cam asta ar fi motivul pentru care relatia mi se pare penibila.
In rest, iubire sa fie, ca-i cea mai puternica. Numai iubirea a distrus pamantul, nu-i asa? Adica, serios, de ce suntem pe cale sa fim martorii celui de-al 3-lea razboi? Pentru ca unii oameni iubesc atat de mult... puterea.
M.
Miley Cyrus - The Backyard Sessions - "Jolene"
Ador melodia asta a lui Dolly Parton si ador varianta cantata de Miley Cyrus.
Iar versurile..
miercuri, 10 aprilie 2013
3 in 1
Mi-a fost atat de rau azi dimineata ca mai aveam putin si-mi dadeam duhul. Ok, exagerez, am avut o durere de cap groaznica care m-a facut sa imi dau matele afara. Am mancat un cremsnit vechi, fir-ar sa fie.
Partea buna e ca dupa-amiaza am primit doua vesti geniale. Suna fixul, ii zic lu` mama ca s-ar putea sa fie C., o ruda care trebuia sa vina azi la noi, sa raspunda ea. Raspunde apoi ma cheama la telefon. Aflu ca sunt sunata in legatura cu super-mega-extra magnificul casting MediaPro Pictures si ca as putea ajunge chiar in serial. Mi s-a taiat respiratia si am murit si am inviat ca mai apoi sa realizez ca asta e un preprepre casting si ca sansele mele sunt ceva gen 1 la infinit. Dar mi-a facut ziua mai buna si pentru asta le multumesc.
Vestea a doua a venit cand mi-am deschis telefonul si am aflat ca am trecut exmenul la engleza cu Pass with Merit. Am avut atatea emotii saptamanile astea incat azi, cand am aflat am inceput sa topai si sa cant de fericire.
Si inca ma intreb de ce am unele zile atat de proaste iar unele atat de bune. Partea buna e ca tot ce s-a intamplat azi a fost de bun augur. Indiferent de ce s-o intampla, eu sunt atat de fericita incat inca dansez de fericire.
M.
Partea buna e ca dupa-amiaza am primit doua vesti geniale. Suna fixul, ii zic lu` mama ca s-ar putea sa fie C., o ruda care trebuia sa vina azi la noi, sa raspunda ea. Raspunde apoi ma cheama la telefon. Aflu ca sunt sunata in legatura cu super-mega-extra magnificul casting MediaPro Pictures si ca as putea ajunge chiar in serial. Mi s-a taiat respiratia si am murit si am inviat ca mai apoi sa realizez ca asta e un preprepre casting si ca sansele mele sunt ceva gen 1 la infinit. Dar mi-a facut ziua mai buna si pentru asta le multumesc.
Vestea a doua a venit cand mi-am deschis telefonul si am aflat ca am trecut exmenul la engleza cu Pass with Merit. Am avut atatea emotii saptamanile astea incat azi, cand am aflat am inceput sa topai si sa cant de fericire.
Si inca ma intreb de ce am unele zile atat de proaste iar unele atat de bune. Partea buna e ca tot ce s-a intamplat azi a fost de bun augur. Indiferent de ce s-o intampla, eu sunt atat de fericita incat inca dansez de fericire.
M.
luni, 8 aprilie 2013
trei puncte
Sinceră să fiu, nu mai știu care este al treilea punct. Până o să mi-l aduc aminte, o să vă relatez cele două întâmplări la care nu m-aș fi așteptat niciodată. Sau, mai bine zis, la care nu m-
aș fi gândit niciodată.
prima: am fost agățată la biserică
Vinerea trecută m-am decis să merg la biserică să mă spovedesc. Ținusem și eu post vreo câteva zile și am zis să finalizez totul într-o ordine creștinească obișnuită. Prin urmare am mers la Catedrala Sfântul Dumitru din Craiova, o biserică ce dispune de un stil arhitectural care m-a atras acum mulți ani. Am intrat în biserică, m-am pus la coada unde stăteau niște oameni să se spovedească și am așteptat. Îmi tot roteam ochii prin biserică, adimiram picturile, arhitectura, costumele strălucitoare (la propriu) ale preoților, când un domn (să zicem, de vreo 30 de ani) care vindea obiecte bisericești (e un fel de loc special pentru asta) a venit la o femeie de lângă mine și i-a cerut să meargă după el pentru a-i spune ceva. Rețin asta pentru că eram cu ochii-n patru, cum spuneam, admirând și ascultând tot. După ce am terminat cu spoveditul, am trecut pe lângă respectiva femeie, asta pentru că era în drumul meu spre un scaun liber pe care-l ochisem. [:))] Când să trec pe lângă dânsa, mă oprește și mă întreabă dacă vin des la biserică, la care eu îi răspund că oarecum, nu întotdeauna. Continuă cu întrebările, vorbește despre cât de frumos cântă un cântăreț de acolo [pe nume Cristian sau Alexandru, nu am reușit să rețin numele:))], îmi spune că ar mai trebui să vin, mai ales duminică seara, că este Paraclisul Maicii Domnului, după spusele ei, o slujbă încântătoare la care Cristian/Alexandru cântă foarte, foarte frumos. Eu mă întrebam ce naiba vrea doamna respectivă și încercam să scap de ea. Dar tot continua să vorbescă: ești din Craiova? ai 15 ani?18? vai, ai 18! dar să vii la biserică duminică seara! Îi zic bine, bine, și gata, plec de lângă ea, mă duc și mă așez pe scaun. Stau eu ce stau și nu știu cum întorc la un moment dat capul și ghici ce! doamna aceea era în spatele meu! Am avut un soc pentru o secundă, pentru că știam că scaunul din spetele meu era ocupat de o altă femeie, dar se pare că respectiva uneltise cumva și obținuse locul!
Bine, îmi zic în gând. E o coincidență. O fi obosită, e în vârstă. Dau să mă întorc cu spatele dar iarăși începe o discuție: duminică la 5, da? Zâmbesc și-i spun că da, apoi mă întorc. O aud zicând ceva dar mă prefac evlavioasă, mă închin și o las în plata Domnului. Dar n-ai cu cine! Peste un timp vine o prietenă de-a doamnei la ea și încep să vorbească. Și vorbesc și vorbesc și vorbesc ele până ce prietena ei se întoarce spre mine și-mi zice: să vi duminică la 5, neapărat!
Tulai Doamne! îmi zic în gând, dar ce-au femeile astea? S-au țicnit? Ce-or face duminică la 5?! Îi zâmbesc și respectivei și-i zic că vin. Numai să mă lase în pace. Apoi prietena doamnei pleacă de urgență și tot ce rămâne în spatele ei e mirarea mea. Ce-o fi fost asta? No, bine, s-o dus.
La final, când să ies din biserică, vine în fugă o altă femeie (față de cele două de mai devreme) și-mi zice: ia florile astea. Îmi întinde un buchețel de zambile, mi le îndeasă în mână și dă să plece. De la cine? zic eu repede. Ea spune că nu vrea să-mi zică, iar eu o întreb de ce. Zâmbește și se întoarce, intră în biserică și eu rămân ca prostită. Un cerșetor îmi cere bani și-i zic că n-am. Buchețelul de zambile avea în mijloc una roz, iar pe margine mai multe mov. Nu-mi plac zambilele, dar cum nu-mi vine să arunc niște flori care au fost deja rupte, le iau acasă. Îmi zic c-o să i le dau mamei, ea le adoră.
Acasă, mama se gândește că respectivele femei m-au văzut îmbrăcată în negru (rochie neagră, geacă neagră, colanți negri, eșarfă neagră, cizme negre) și s-or fi gândit că cine știe ce nenorocire am în familie și-au vrut să mă înveselească. Îi zic c-ar putea fi așa, dar eu am o presimțire că-i legat de tipul care vinde obiecte bisericești. Se tot plimba prin biserică, mă privea cu o privire fixă (ca de criminal) și mai avea și un look straniu: barbă, păr lung, ochi albaștrii-goi, haine care nu prevestesc lucruri frumoase), dar hei, eram în biserică și mă gândesc că n-o fi chiar ceva de rău.
Duminică am luat o prietenă cu mine și ne-am dus la 5 la aceeași biserică. Mă rodea curiozitatea să văd de ce m-au chemat, dar singură nu m-aș fi dus.
Așa că iată-ne duminică, la 5, la catedrală, stând și ascultându-l pe Cristian/Alexandru cum cântă (apropo de asta, chiar are o voce mișto, plus, arată bine; nu-i dau mai mult de 25 ani) si încercând să nu ne ia somnul, căci afară fusese un frig de moarte iar noi eram îmbrăcate ca de vară, și-apoi, dând de căldura din biserică, ne-am moleșit de tot.
Pe la mijlocul slujbei vine o femeie la mine (alta față de cele 3 de la slujba de vineri!!!) cu o foaie și zice să-mi scriu numărul de telefon acolo. Eu fac ochii mari și o întreb: de ce?! la care îmi răspunde că nici ea nu știe, că-i doar un mesager: nu ucideți mesagerul! Îi zâmbesc [hehe, cred că zâmbesc cam mult:))] și-i spun că nu am de gând să-mi scriu numărul acolo. Ea pleacă și pentru un timp totul e normal. La finalul slujbei vine din nou cu o foaie și un pix (de data aceasta) și-mi zice: te rog, scrie aici numărul tău de telefon. Eu îi răspund că nu o să-l scriu așa, pur și simplu, dacă e cineva care vrea să vorbească cu mine, atunci să vină la mine.
Și aici s-a terminat prima poveste.
a doua: am acasă un porumbel comunitar
Cât am fost mică mi-am tot dorit un porumbel. Aseară, când mergeam spre casă, am trecut prin centru și am văzut un porumbel ce stătea singur, zgribulit. Era deja târziu și nu era nimeni în jur. Eu și M. ne-am dus spre el cu gând să-l prindem și să facem vreo două poze cu el. Nu ne ăsteptam însă să stea, de obicei aceștia zboară una două. Numai că acesta nu s-a mișcat și când l-am luat în brațe am văzut că avea picioarele legate cu o ață. Ne-am pus pe o scară și M. a încercat să-l dezlege, însă unul dintre picioare era foarte strâns, iar ața era înfășurată de mai multe ori pe degetele acestuia, atât de strâns că-i intrase în piele. În timp ce ne chinuiam noi să-l desfacem, au venit vreo 3 tipi și [wa!] erau iubitori de animale. Unul dintre ei a scos bricheta și a ars puțin câte puțin ața și pam pam a eliberat porumbelul. După asta l-am lăsat liber, dar nu se mișca. Nu mergea, nu zbura, nu făcea nimic, așa că i-am zis lui M. să-l luăm acasă și să-l ducem a doua zi (adică azi) la veterinar. Așa că am mers la mine și lui M. i-a plăcut așa mult de el că a rămas peste noapte la mine. Azi l-am dus înapoi în centru, numai că vreo 20 dintre porumbei (cred că-s peste 150) s-au aruncat asupra lui. Pur și simplu se îngrămădeau pe el de parcă voiau să-l omoare. Deoarece porumbelul nu făcea nici-o mișcare de apărare, l-am luat din nou cu mine și l-am dus de data aceasta la veterinar. Vet-ul a spus că-i pui și că ăsta-i motivul pentru care nu zboară și că ar trebui să-l ținem în casă vreo 2 săptămâni apoi să încercăm să-l eliberăm. Așa că am dus porumbelul acasă, l-am pus în cușca hamsterului (fără gratiile de deasupra) și i-am dat apă și mâncare. Partea ciudată e că porumbelul ăsta abia dacă se mișcă, a stat în cutie toată ziua. Apoi mama l-a dus pe balcon și se pare că aerul rece i-a făcut bine, pentru că a început să se miște de colo-colo și să își facă nevoile. Spre seară l-a luat somnul iar acum doarme dus...
a treia: încă nu mi-am adus aminte, dar dacă tot nu am nimic de zis, menționez faptul că noua producție care a apărut în România de la Milka, Crispello, nu-i chiar așa genială la gust precum pare. E mai bun Kinder Bueno, în plus, pare un fel de copy-paste...
M.
aș fi gândit niciodată.
prima: am fost agățată la biserică
Vinerea trecută m-am decis să merg la biserică să mă spovedesc. Ținusem și eu post vreo câteva zile și am zis să finalizez totul într-o ordine creștinească obișnuită. Prin urmare am mers la Catedrala Sfântul Dumitru din Craiova, o biserică ce dispune de un stil arhitectural care m-a atras acum mulți ani. Am intrat în biserică, m-am pus la coada unde stăteau niște oameni să se spovedească și am așteptat. Îmi tot roteam ochii prin biserică, adimiram picturile, arhitectura, costumele strălucitoare (la propriu) ale preoților, când un domn (să zicem, de vreo 30 de ani) care vindea obiecte bisericești (e un fel de loc special pentru asta) a venit la o femeie de lângă mine și i-a cerut să meargă după el pentru a-i spune ceva. Rețin asta pentru că eram cu ochii-n patru, cum spuneam, admirând și ascultând tot. După ce am terminat cu spoveditul, am trecut pe lângă respectiva femeie, asta pentru că era în drumul meu spre un scaun liber pe care-l ochisem. [:))] Când să trec pe lângă dânsa, mă oprește și mă întreabă dacă vin des la biserică, la care eu îi răspund că oarecum, nu întotdeauna. Continuă cu întrebările, vorbește despre cât de frumos cântă un cântăreț de acolo [pe nume Cristian sau Alexandru, nu am reușit să rețin numele:))], îmi spune că ar mai trebui să vin, mai ales duminică seara, că este Paraclisul Maicii Domnului, după spusele ei, o slujbă încântătoare la care Cristian/Alexandru cântă foarte, foarte frumos. Eu mă întrebam ce naiba vrea doamna respectivă și încercam să scap de ea. Dar tot continua să vorbescă: ești din Craiova? ai 15 ani?18? vai, ai 18! dar să vii la biserică duminică seara! Îi zic bine, bine, și gata, plec de lângă ea, mă duc și mă așez pe scaun. Stau eu ce stau și nu știu cum întorc la un moment dat capul și ghici ce! doamna aceea era în spatele meu! Am avut un soc pentru o secundă, pentru că știam că scaunul din spetele meu era ocupat de o altă femeie, dar se pare că respectiva uneltise cumva și obținuse locul!
Bine, îmi zic în gând. E o coincidență. O fi obosită, e în vârstă. Dau să mă întorc cu spatele dar iarăși începe o discuție: duminică la 5, da? Zâmbesc și-i spun că da, apoi mă întorc. O aud zicând ceva dar mă prefac evlavioasă, mă închin și o las în plata Domnului. Dar n-ai cu cine! Peste un timp vine o prietenă de-a doamnei la ea și încep să vorbească. Și vorbesc și vorbesc și vorbesc ele până ce prietena ei se întoarce spre mine și-mi zice: să vi duminică la 5, neapărat!
Tulai Doamne! îmi zic în gând, dar ce-au femeile astea? S-au țicnit? Ce-or face duminică la 5?! Îi zâmbesc și respectivei și-i zic că vin. Numai să mă lase în pace. Apoi prietena doamnei pleacă de urgență și tot ce rămâne în spatele ei e mirarea mea. Ce-o fi fost asta? No, bine, s-o dus.
La final, când să ies din biserică, vine în fugă o altă femeie (față de cele două de mai devreme) și-mi zice: ia florile astea. Îmi întinde un buchețel de zambile, mi le îndeasă în mână și dă să plece. De la cine? zic eu repede. Ea spune că nu vrea să-mi zică, iar eu o întreb de ce. Zâmbește și se întoarce, intră în biserică și eu rămân ca prostită. Un cerșetor îmi cere bani și-i zic că n-am. Buchețelul de zambile avea în mijloc una roz, iar pe margine mai multe mov. Nu-mi plac zambilele, dar cum nu-mi vine să arunc niște flori care au fost deja rupte, le iau acasă. Îmi zic c-o să i le dau mamei, ea le adoră.
Acasă, mama se gândește că respectivele femei m-au văzut îmbrăcată în negru (rochie neagră, geacă neagră, colanți negri, eșarfă neagră, cizme negre) și s-or fi gândit că cine știe ce nenorocire am în familie și-au vrut să mă înveselească. Îi zic c-ar putea fi așa, dar eu am o presimțire că-i legat de tipul care vinde obiecte bisericești. Se tot plimba prin biserică, mă privea cu o privire fixă (ca de criminal) și mai avea și un look straniu: barbă, păr lung, ochi albaștrii-goi, haine care nu prevestesc lucruri frumoase), dar hei, eram în biserică și mă gândesc că n-o fi chiar ceva de rău.
Duminică am luat o prietenă cu mine și ne-am dus la 5 la aceeași biserică. Mă rodea curiozitatea să văd de ce m-au chemat, dar singură nu m-aș fi dus.
Așa că iată-ne duminică, la 5, la catedrală, stând și ascultându-l pe Cristian/Alexandru cum cântă (apropo de asta, chiar are o voce mișto, plus, arată bine; nu-i dau mai mult de 25 ani) si încercând să nu ne ia somnul, căci afară fusese un frig de moarte iar noi eram îmbrăcate ca de vară, și-apoi, dând de căldura din biserică, ne-am moleșit de tot.
Pe la mijlocul slujbei vine o femeie la mine (alta față de cele 3 de la slujba de vineri!!!) cu o foaie și zice să-mi scriu numărul de telefon acolo. Eu fac ochii mari și o întreb: de ce?! la care îmi răspunde că nici ea nu știe, că-i doar un mesager: nu ucideți mesagerul! Îi zâmbesc [hehe, cred că zâmbesc cam mult:))] și-i spun că nu am de gând să-mi scriu numărul acolo. Ea pleacă și pentru un timp totul e normal. La finalul slujbei vine din nou cu o foaie și un pix (de data aceasta) și-mi zice: te rog, scrie aici numărul tău de telefon. Eu îi răspund că nu o să-l scriu așa, pur și simplu, dacă e cineva care vrea să vorbească cu mine, atunci să vină la mine.
Și aici s-a terminat prima poveste.
a doua: am acasă un porumbel comunitar
Cât am fost mică mi-am tot dorit un porumbel. Aseară, când mergeam spre casă, am trecut prin centru și am văzut un porumbel ce stătea singur, zgribulit. Era deja târziu și nu era nimeni în jur. Eu și M. ne-am dus spre el cu gând să-l prindem și să facem vreo două poze cu el. Nu ne ăsteptam însă să stea, de obicei aceștia zboară una două. Numai că acesta nu s-a mișcat și când l-am luat în brațe am văzut că avea picioarele legate cu o ață. Ne-am pus pe o scară și M. a încercat să-l dezlege, însă unul dintre picioare era foarte strâns, iar ața era înfășurată de mai multe ori pe degetele acestuia, atât de strâns că-i intrase în piele. În timp ce ne chinuiam noi să-l desfacem, au venit vreo 3 tipi și [wa!] erau iubitori de animale. Unul dintre ei a scos bricheta și a ars puțin câte puțin ața și pam pam a eliberat porumbelul. După asta l-am lăsat liber, dar nu se mișca. Nu mergea, nu zbura, nu făcea nimic, așa că i-am zis lui M. să-l luăm acasă și să-l ducem a doua zi (adică azi) la veterinar. Așa că am mers la mine și lui M. i-a plăcut așa mult de el că a rămas peste noapte la mine. Azi l-am dus înapoi în centru, numai că vreo 20 dintre porumbei (cred că-s peste 150) s-au aruncat asupra lui. Pur și simplu se îngrămădeau pe el de parcă voiau să-l omoare. Deoarece porumbelul nu făcea nici-o mișcare de apărare, l-am luat din nou cu mine și l-am dus de data aceasta la veterinar. Vet-ul a spus că-i pui și că ăsta-i motivul pentru care nu zboară și că ar trebui să-l ținem în casă vreo 2 săptămâni apoi să încercăm să-l eliberăm. Așa că am dus porumbelul acasă, l-am pus în cușca hamsterului (fără gratiile de deasupra) și i-am dat apă și mâncare. Partea ciudată e că porumbelul ăsta abia dacă se mișcă, a stat în cutie toată ziua. Apoi mama l-a dus pe balcon și se pare că aerul rece i-a făcut bine, pentru că a început să se miște de colo-colo și să își facă nevoile. Spre seară l-a luat somnul iar acum doarme dus...a treia: încă nu mi-am adus aminte, dar dacă tot nu am nimic de zis, menționez faptul că noua producție care a apărut în România de la Milka, Crispello, nu-i chiar așa genială la gust precum pare. E mai bun Kinder Bueno, în plus, pare un fel de copy-paste...
M.
joi, 4 aprilie 2013
VENETIA - VERONA
 |
| Coloseumul din Venetia |
 |
| Presupusul balcon al Julietei - da, celebra Julieta - |
Nu-s facute de mine, ci de frate-meo.
Inca o destinatie de pus pe lista mea turistica ce nu se va sfarsi niciodata.
M.
Pilates & childhood
Nu mă gândisem niciodată serios la asta până acum, dar sportul e unul dintre lucrurile care mi-au plăcut și alături de care m-am simțit bine încă de mică.
Nu mi-am făcut niciodată griji cu privire la greutatea mea, mai ales că de vreo 3 ani mă tot mențin la aceeași greutate. Cu toate astea, în ultimul timp am mâncat o mulțime de chipsuri și am băut o grămadă de Cola, motiv pentru care am ajuns la 46kg. Pentru o înălțime de 152cm, greutatea e relativ în regulă, numai că eu mă simțeam bine la cele 43kg și am decis că e timpul să fac ceva.
Desigur, mai mult m-a împins de la spate faptul că eu nu am mai făcut mișcare (gen jogging, chiar și role, biciletă) decât la intervale de timp foarte mari și asta îmi dădea o stare de incomfort.
Când eram mică mi-am dorit să fac balet. Mă gândesc acum că mai toate fetițele când sunt mici vor să facă balet, dar pentru mine baletul era o fascinație. Balerinele erau pline de grație, aveau o prezență magică în viziunea mea și mi-am dorit enorm să fiu și eu una. La polul opus stătea tatăl meu, care nu a vrut cu nici-un chip să mă ducă la cursuri de balet. Aveam 7 ani și îmi spunea că sunt deja prea mare, că balerinele profesează până la o vârstă de aproximativ 25 și apoi voi rămâne cu portofelul gol. Mai mult, susținea că balerinele nu cresc prea înalte și îi era teamă să nu rămân scundă. Nu știu cum cineva de sus i-a râs în nas și am rămas la 152cm chiar și fără balet. Încă îmi doresc să fi fost balerină, dar acum sunt într-adevăr bătrână pentru acest sport. Din acest punct de vedere îi tot repet soră-mii să-l ducă pe băiețelul ei la toate sporturile pe care dorește să le încerce, de fapt, să-i deschidă drumul spre orice: muzică, artă, sport, pentru că trebuie să aibă o bază pe care dacă va vrea să o fructifice, îi va fi foarte ușor.
Revenind la mine, îmi aduc aminte că în copilările eram sportiva grupului din cartier. Eu eram în frunte când venea vorba de cățărat prin copaci, pe garduri etc. Mai mult de atât, aveam obiceiul să-mi arăt "puterea" prin bătaie. Desigur, nu cu fetele: mă băteam cu băieții. Atât de tare îmi plăcea să mă bat că o făceam ori de câte ori se ivea vreo ocazie. Într-o zi m-am bătut cu "răul cartierului" de care se spunea că are obiceiul să smulgă părul din cap. Vi se pare amuzant? Aflați că m-am ales cu vreo 10 fire smulse, dar și el s-a ales cu ochelarii sparți.
Oricum, nu voiam sa vorbesc despre asta ci despre faptul că am decis să scap de cele 3 kilograme prin diverse exerciții de pilates. Pilates nu necesită un efort excesiv (cu toate că nemaifăcând sport de o grămadă de timp m-a cam pus la pământ) și este o metodă bună de a avea un corp suplu.
Pentru începători, aici găsiți un set de exerciții numai bune. :)
M.
Nu mi-am făcut niciodată griji cu privire la greutatea mea, mai ales că de vreo 3 ani mă tot mențin la aceeași greutate. Cu toate astea, în ultimul timp am mâncat o mulțime de chipsuri și am băut o grămadă de Cola, motiv pentru care am ajuns la 46kg. Pentru o înălțime de 152cm, greutatea e relativ în regulă, numai că eu mă simțeam bine la cele 43kg și am decis că e timpul să fac ceva.
Desigur, mai mult m-a împins de la spate faptul că eu nu am mai făcut mișcare (gen jogging, chiar și role, biciletă) decât la intervale de timp foarte mari și asta îmi dădea o stare de incomfort.
Când eram mică mi-am dorit să fac balet. Mă gândesc acum că mai toate fetițele când sunt mici vor să facă balet, dar pentru mine baletul era o fascinație. Balerinele erau pline de grație, aveau o prezență magică în viziunea mea și mi-am dorit enorm să fiu și eu una. La polul opus stătea tatăl meu, care nu a vrut cu nici-un chip să mă ducă la cursuri de balet. Aveam 7 ani și îmi spunea că sunt deja prea mare, că balerinele profesează până la o vârstă de aproximativ 25 și apoi voi rămâne cu portofelul gol. Mai mult, susținea că balerinele nu cresc prea înalte și îi era teamă să nu rămân scundă. Nu știu cum cineva de sus i-a râs în nas și am rămas la 152cm chiar și fără balet. Încă îmi doresc să fi fost balerină, dar acum sunt într-adevăr bătrână pentru acest sport. Din acest punct de vedere îi tot repet soră-mii să-l ducă pe băiețelul ei la toate sporturile pe care dorește să le încerce, de fapt, să-i deschidă drumul spre orice: muzică, artă, sport, pentru că trebuie să aibă o bază pe care dacă va vrea să o fructifice, îi va fi foarte ușor.
Revenind la mine, îmi aduc aminte că în copilările eram sportiva grupului din cartier. Eu eram în frunte când venea vorba de cățărat prin copaci, pe garduri etc. Mai mult de atât, aveam obiceiul să-mi arăt "puterea" prin bătaie. Desigur, nu cu fetele: mă băteam cu băieții. Atât de tare îmi plăcea să mă bat că o făceam ori de câte ori se ivea vreo ocazie. Într-o zi m-am bătut cu "răul cartierului" de care se spunea că are obiceiul să smulgă părul din cap. Vi se pare amuzant? Aflați că m-am ales cu vreo 10 fire smulse, dar și el s-a ales cu ochelarii sparți.
Oricum, nu voiam sa vorbesc despre asta ci despre faptul că am decis să scap de cele 3 kilograme prin diverse exerciții de pilates. Pilates nu necesită un efort excesiv (cu toate că nemaifăcând sport de o grămadă de timp m-a cam pus la pământ) și este o metodă bună de a avea un corp suplu.
Pentru începători, aici găsiți un set de exerciții numai bune. :)
M.
miercuri, 3 aprilie 2013
a little bit of [part 3]
 |
| Ceva în neregulă. Cocoșul era pe dinafară. Desigur, a pozat foarte frumos pentru cameră... |
a little bit of [part2]
Ieri, cand am mers in parc, am trecut si pe la animale. Desigur, panterele, tigrii si leii m-au atras, ca de obicei, cel mai mult. Dar pentru prima oara am vazut o leoaica ce parea aproape jucausa. Avea o minge [probabil dintr-un plastic foarte tare] cu care se juca, insa parea feroce si foarte atasata de jucaria ei. Daca va uitati in filmuletul de mai jos, vedeti cum initial se joaca, aploi se asaza si isi tine migea strans langa ea. In jurul custii se stransese mai multi oameni, si ma gandesc ca voia sa-si arate puterea. Avea o privire superioara. Si pe buna dreptate...
M.
M.
marți, 2 aprilie 2013
a little bit of [part1]
 |
| Daca va uitati cu atentie, observati ca pantera din spate o imbratiseaza pe cea din fara. |
 |
| Cat timp noi am facut fotografii, batranica aceasta a stat atat de linistita, calma, nemiscata pe acea banca. E cel mai pasnic element, perfect omogenizat cu natura. |
 |
| Am avut un noroc enorm cand am facut foto. asta. Modul in care ele stau... |
Continurea maine.
M.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)