E lună plină în noaptea asta. Mi-a sărit în ochi chiar când ieșeam din mall. E dubios de mare și se vede dubios de clară. Și are o rază uriașă de lumină în jurul ei, exact ca în picturile mele eșuate, numai că pe cer arată extraordinar de bine. Și în drumul de 5 minute de la mall până acasă am admirat-o și m-am gândit la o grămadă de legături cu luna: în primul rând mi-a venit în minte serialul ăla H2O, pentru că pe vremea când apăruse îmi plăcea mult; apoi mi-am adus aminte de serile când eram la țară și stăteam cu ai mei admirând cerul; după m-am gândit la lirica eminesciană, că azi am comentat vreo 3 poezii la școală și începusem să-l detest pe Eminescu; apoi mi-am adus aminte de A și de momentele în care stăteam până târziu afară și ne holbam la lună și vorbeam despre marele nostru viitor de rahat; apoi m-am gândit pur și simplu că luna e frumoasă, dar că ea nu poate să trimită lumină singură, ci are în sptele ei soarele. Cu toții știm că luna e simbolul feminității, iar soarele al masculinului, iar de-a lungul timpului s-au povestit o mulțime de legende despre soare și lună sub forma unor îndrăgostiți blestemați să nu se întâlnească niciodată pe cer împreună; cu toate astea, luna luminează cu ajutorul lui, idee care mă duce cu gândul la faptul că luna nu e de sine stătătoare, iar ca simbol al feminității, mai poate sugera și neputința, incapacitatea de a trăi fără un bărbat alături, de unde ajung la concluzia că există discriminarea bărbat-femeie chiar și la nivelul universului. Desigur, dacă o luăm ștințific, toate acestea își pierd valoarea.
Miku
Miku
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu