# poți cunoaște foarte bine un om intrând prima oară în casa lui.
cu ceva ani în urmă, stând de vorbă cu cu S. și o profă destul de tânără de engleză, ne-a spus că noi două părem de la distanță prietene foarte bune, dar că nu își imaginează cum, pentru că eu par foarte întunecată, introvertă, opusul unei persoane vesele și pline de viață, pe când S. era exact în antiteză cu mine, plină de culori, excesiv de zâmbitoare, amabilă, comunicativă. ne-a spus că prima oară când ne-a văzut, asta i-a fost impresia, dar că imediat ce ne-am așezat la masă să vorbim și să ne predea, a văzut că era invers, S. scria poeme cu tente sadice, proza ei ducea, la fel, într-o zonă întunecată, și deși zâmbitoare, gândurile ei aveau mai mereu tente pesimiste, pe când eu spuneam întotdeauna că va fi bine. practic amândouă eram puțin din câte ceva, și acesta motivul pentru care ne înțelegeam foarte bine.
dacă intri în casa cuiva, în primă instanță vezi două lucruri: felul în care e decorată casa și gradul de curățenie, dar prin curățenie mă refer la absența mizeriei de tipul mâncării stricate, nu a împrăștierii. împrăștierea are diverse motive, deci să nu ne legăm de ea.
mie, spre exemplu, absența elementelor decorative într-o casă în care un om stă de mai bine de un an îmi inspiră, dacă nu lipsă de bun gust, atunci lipsă de vlagă. îmi pare un om pe moarte (o moarte hmhm psihică), un om care se simte singur și nu ia atitudine. oricât de minimalist ți-ar plăcea să trăiești, poți face din minimalism o "operă de artă" de cartier care să impresioneze ochiul care te vizitează. culorile sunt importante, culorile contrastante, dar care să nu fie opulente. roșul aduce multă, multă viață într-o casă. un tablou pe perete (mai ales în bucătărie – mi-am dat seama că oamenii au obiceiul să nu decoreze bucătăriile, se rezumă strict la mobilier, uitând complet de pereții goi, morți – mie îmi pare că bucătăriile fără măcar un element de decor sau cel puțin o schimbare de culoare sunt neprimitoare, mai degrabă vrei să pleci de acolo, decât să stai dimineața în liniște și să bei un ceai, să zicem); și, la fel, mi se pare important să ai o sursă de unde poți asculta muzică. radio, calculator, orice. o casă fără muzică e o casă leșinată. la fel, niște flori într-o vază schimbă aerul și aduc eleganță, dar nu zeci de ghivece cu flori, căci nu îți aduci o bucată de junglă pe balcon.
oricât de puțini bani ai avea, e imposibil să nu poți face casa să zâmbească. fie că îți pictezi singur ceva, chiar și niște linii roșii pe o coală albă, apoi înrămată, schimbă atmosfera.
și asta doar pentru că oamenii nu sunt constant fericiți sau, cel puțin, pozitivi, și ceva trebuie să fie la îndemână pentru a aduce un zâmbet. și aș zice că asta-i doar părerea mea, că unii se pot simți bine și într-un apartament aranjat fără gust sau nearanjat deloc, dar nu pot să nu mă întreb dacă chiar se simt bine, or pur și simplu nu se simt destul de determinați să facă ceva, dacă sunt fericiți când intră în casă și-i întâmpină un aer închis, trist... sau dacă pare trist doar pentru cel ce vine din afară.
cu ceva ani în urmă, stând de vorbă cu cu S. și o profă destul de tânără de engleză, ne-a spus că noi două părem de la distanță prietene foarte bune, dar că nu își imaginează cum, pentru că eu par foarte întunecată, introvertă, opusul unei persoane vesele și pline de viață, pe când S. era exact în antiteză cu mine, plină de culori, excesiv de zâmbitoare, amabilă, comunicativă. ne-a spus că prima oară când ne-a văzut, asta i-a fost impresia, dar că imediat ce ne-am așezat la masă să vorbim și să ne predea, a văzut că era invers, S. scria poeme cu tente sadice, proza ei ducea, la fel, într-o zonă întunecată, și deși zâmbitoare, gândurile ei aveau mai mereu tente pesimiste, pe când eu spuneam întotdeauna că va fi bine. practic amândouă eram puțin din câte ceva, și acesta motivul pentru care ne înțelegeam foarte bine.
dacă intri în casa cuiva, în primă instanță vezi două lucruri: felul în care e decorată casa și gradul de curățenie, dar prin curățenie mă refer la absența mizeriei de tipul mâncării stricate, nu a împrăștierii. împrăștierea are diverse motive, deci să nu ne legăm de ea.
mie, spre exemplu, absența elementelor decorative într-o casă în care un om stă de mai bine de un an îmi inspiră, dacă nu lipsă de bun gust, atunci lipsă de vlagă. îmi pare un om pe moarte (o moarte hmhm psihică), un om care se simte singur și nu ia atitudine. oricât de minimalist ți-ar plăcea să trăiești, poți face din minimalism o "operă de artă" de cartier care să impresioneze ochiul care te vizitează. culorile sunt importante, culorile contrastante, dar care să nu fie opulente. roșul aduce multă, multă viață într-o casă. un tablou pe perete (mai ales în bucătărie – mi-am dat seama că oamenii au obiceiul să nu decoreze bucătăriile, se rezumă strict la mobilier, uitând complet de pereții goi, morți – mie îmi pare că bucătăriile fără măcar un element de decor sau cel puțin o schimbare de culoare sunt neprimitoare, mai degrabă vrei să pleci de acolo, decât să stai dimineața în liniște și să bei un ceai, să zicem); și, la fel, mi se pare important să ai o sursă de unde poți asculta muzică. radio, calculator, orice. o casă fără muzică e o casă leșinată. la fel, niște flori într-o vază schimbă aerul și aduc eleganță, dar nu zeci de ghivece cu flori, căci nu îți aduci o bucată de junglă pe balcon.
oricât de puțini bani ai avea, e imposibil să nu poți face casa să zâmbească. fie că îți pictezi singur ceva, chiar și niște linii roșii pe o coală albă, apoi înrămată, schimbă atmosfera.
și asta doar pentru că oamenii nu sunt constant fericiți sau, cel puțin, pozitivi, și ceva trebuie să fie la îndemână pentru a aduce un zâmbet. și aș zice că asta-i doar părerea mea, că unii se pot simți bine și într-un apartament aranjat fără gust sau nearanjat deloc, dar nu pot să nu mă întreb dacă chiar se simt bine, or pur și simplu nu se simt destul de determinați să facă ceva, dacă sunt fericiți când intră în casă și-i întâmpină un aer închis, trist... sau dacă pare trist doar pentru cel ce vine din afară.
