miercuri, 24 aprilie 2013

manual de istorie din perioada stalinistă

Acum vreo doi ani am cumpărat de la un om care vindea prin centru mai multe cărți vechi, printre care și Istoria R.P.R., manual pentru învățământul mediu, editat în 1952.
În 1952 România, declarată oficial Republica Populară România, era condusă de Gheorghiu Dej, conducătorul partidului comunist.
M-am uitat azi prin acest manual și am văzut o mulțime de pasaje în care erau citate vorbe de-ale lui Stalin.
Profa de istorie ne zicea din propria experiență că atunci când a fost să dea la facultate, trebuia să dea examen la filosofie și la începutul eseului pe care îl avea de scris trebuia neapărat să scrie din "filosofia" lui Ceaușescu, adică vorbele lui, pentru că altfel, chiar dacă scriai 20 de pagini, era egal cu 0 (iar asta se întâmpla undeva prin anii '85).
Am să las mai jos câteva fotografii din carte din care reiese cât de sub papuc a fost România în acele vremuri. Parcă nici nu-mi vine să cred că asta s-a întâmplat acum vreo 60 de ani.
În schimb, în Introducerea cărții, am găsit un citat despre cum ar trebui să predea profesorii și cum ar trebui să învețe elevii care m-a lăsat cu gura căscată. Dacă profesorii din ziua de azi ar proceda așa, am ieși toți de o mie de ori mai câștigați.




din cauza migrarii oamenilor muncii la orase, pentru a realiza
creatie literara am ajuns sa avem acum esecuri inculte
in societatea moderna

2 comentarii:

roxx spunea...

am impresia că micuţa Izi uneori exagerează. e mult prea afectată şi poveştile ei sunt stupid de magistrale. iar modul ăla actoricesc prost de a le spune o dă de gol :))
e doar o incapabilă să treacă peste. şi a trăit, totuşi, foarte-foarte puţin în comunism.
eu cunosc tipi care au trăit vreo 40 de ani în perioada aia şi s-a adaptat aproape perfect.

MikuMyuuki spunea...

Ea a fost marcată de sistem. A fost atât de îndoctrinată ca acum e într-un fel de post-șoc.
Pentru că a fost de mică crescută așa, a avut un impact mai mare. Cei care erau deja adolescenți sau adulți odată cu instaurarea comunismului au avut alte percepții.
Într-o zi ne zisese că ea chiar credea în iubirea față de conducător și că i-a scris o poezie.

Exagerează, ce-i drept, și-i place să facă pe victima apoi să ne facă pe noi să ne simțim prost pentru ce avem, dar pentru ăștia care au trăit în perioada copilăriei în comunism e ceva diferit. Sunt cumva mai inhibați.

Depinde, totuși. Eu cred că Iz. a făcut cumva parte din cei mai avuți, cărora li s-au luat averile. Sigur i s-a întâmplat ceva mai rău.
Nu ar urâ regimul atât de mult dacă nu...

Oricum, e o prefăcută în majoritaea timpului.

Faceți căutări pe acest blog