7 lovely logics / 7 gânduri "întregi la minte"

Am să traduc aceste 7 idei, pentru că mi se par atât de bune încât, dacă oamenii ar ține cont de ele, i-am vedea zâmbind muuuuult mai des.

7 gânduri "întregi la minte"

1.  Împacă-te cu trecutul tău, pentru a nu-ți strica prezentul.

2. Ceea ce gândesc alții despre tine nu este treaba ta.

3. Timpul vindecă aproape orice, așa că dă-i timpului niște timp.

4. Nimeni altcineva nu te poate conduce către fericire mai mult decât tu însuți.

5. Nu compara viața ta cu viața altora, pentru că nu știi ceea ce le este lor rezervat.

6. Nu încerca să te gândești la tot, e în regulă să nu știi toate răspunsurile.

7. Zâmbește, nu ai toate problemele din lume.

Aghiuță și aghios

Dear Screamers,

Știați că substantivul "Aghiuță", pe care toată lumea îl cunoaște cu sensul de un diavol mai mic, dar cu zgârmici în cur, care te face să strici lucrurile, derivă din cuvântul neogrec "aghios", care înseamnă sfânt? Paradoxal, ironic, well...

Love,
– M

P.S. Screamers comes from my blog's title Scream and Go, 'cuz I decided to call this way my wonderful readers.

“Viata este un joc dur si halucinant, viata inseamna salturi cu parasuta, inseamnă risc, inseamna sa cazi si sa te ridici, inseamna alpinism, inseamna vointa sa ajungi in punctul cel mai inalt și sa te simti nemultumit”.

Paulo Coelho

.

"conștiința face din noi toți niște lași" –  Hamlet

i.l.s. ...

În timp ce stau întinsă în nisip, soarele îmi arde pielea strat cu strat. Nici nu mai încape vorba de protecție solară. Marea vine spumoasă și-mi udă picioarele la câteva secunde, ritmată, înceată și apa e atât de moale și de caldă...

Când vine noaptea, marea continuă să îmi gândile tălpile. Toată iluzia plăcerii s-a dus. Soarele nu a lăsat în urmă decât o ușoară arsură. Deja îmi e dor de soare...

whatever,

– M.

[socio-originalitate] aromă și parfum

În câteva posturi destul de vechi ziceam de anumite expresii/cuvinte care la început au avut un sens aparte, înfrumusețau orice text, fie proză fie poezie, cum sunt lupte seculare sau a devora, dar care din cauza folosirii excesive atât de literați cât și de oamenii de rând și-au pierdut din valoare și au ajuns să-mi repugne. 

Am mai găsit un astfel de cuvânt, care deja mi se pare penibil, pentru că e folosit de absolut oricine în absolut orice situație.  Și ce e comun deja nu mai e literatură, e doar creație.

"aromă"          &          "parfum"

Cuvintele astea două mă scot din sărite de la un timp. Una două, "aroma gurii sale", "aroma corpului său", "parfumul buzelor sale", "parfumul zilelor trecute/de odinioară" ș.a.m.d. Dacă la început, când erau folosite rar, prin cărți cu valoare, sunau frumos, cursiv, acum nu fac decât să îngreuneze citirea. Azi am văzut "parfum" scris într-un interviu de-al lui Bănică Jr., care vorbea despre viitorul său album, afirmând că are un "parfum aparte". Fii mai original, Bănică!

Miku

Ceva ce-ar trebui sa facem toti

Sfat: Vizualizeaza-ti idealul si mergi in directia acestuia.

Am citit un horoscop pe garbo.ro si in finalul paragrafului scris despre zodia mea scria acest sfat. Mie mi se pare de bun augur, asa ca o sa incerc sa-l urmez. Oare care-i idealul meu adevarat?
  In momentul asta imi doresc rochia aia de la H&M, dar...:D

M.

Bing bing bing. Sună a nimic.

E atâââââât de frustrant să treci de la o stare de bine la o amestecătură de greață, teamă, ură pentru sine, dezgust, care provin din faptul că deși totul merge bine, de fapt nu e așa cum ți-ai dori să fie. Mă, sunt fericită, n-am ce să zic, dar parcă tu (și aici nu știu ce să zic, adică cine ești tu cu adevărat, "tu" e de fapt și el o amestecare a persoanelor cunoscute, dar mai ales a uneia la care nu m-aș fi așteptat, pentru că atunci când te aștepti, nu e așa frustrant, dar când totul vine pe nepregătite, e parcă prea prea, cu toate că te bucuri și te întristezi în aceeași măsură) nu erai așa. Nu știu, ce-i drept, e vina mea în parte, dar nu numai a mea, iar eu pot să zic că sunt scutită, că eu nu știam. Dar acum știu și tocmai pentru că știu parcă îmi vine și mai tare să regret, cu toate că nici nu știu ce regret mai mult. E atât de ușor să afișez masca asta zâmbitoare când nu mă simt în largul meu. E atât de ușor să mint, e parte din mine, parcă m-ar fi născut Minciuna, nu Adevărul. De fapt, cine știe, poate sunt masochistă; pe de o parte chiar îmi place tipul ăsta de fericire-depresie pe care mi-l insufli. Oricine ar zice că m-am țicnit și nu contrazic nici eu, cu toate că n-am fost niciodată în toate mințile. Dar parcă acum e prea de tot; o fi pe bune, să fie adevărat, să fie real, să mă fi transformat atât de tare? Că de schimbat m-am schimbat, nu-i niciun dubiu. Dar să fi ajuns cu schimbarea și într-un astfel de punct? E prea de tot, parcă nu-mi vine să mă cred. Oare nu e cumva la mijloc doar sentimentul de a fi pus pe plan secundar , sau chiar... :\

De ce ne dorim atat de mult perfectiunea?

Si toata aceasta postare a pornit
de la imaginea aceasta si de la filmuletele
 pe care le puteti vedea dand click pe ea. :))

O explicatie pe care eu o gasesc plauzibila este in directa legatura cu aparitia omului pe pamant. Eu nu cred ca omul este o maimuta fara par si cu ceva mai mult creier. Nu, teoria evolutiei speciilot este la fel de falsa precum teoria Big Bangului in mintea mea. Nu pot sa accept ca oamenii au fost la inceput niste maimute. Si nu pot sa accept ca Universul a fost creat in urma unei explozii. Serios, sa ne amintim de explozia nucleara de la Cernobil, ce a ramas in urma? Praf si pulbere, radiatii, nici urma de viata. Sau, intr-un caz mai simplu, o explozie a unei centrale de gaze. Ce ramane in urma? Nimic, nimic.
In plus, daca inainte nu exista nimic, atunci cum de a explodat ceva?! A explodat...nimicul? E ca si cum eu as  sustine ca peste noapte m-am trezit cu vreo cateva miliarde de euro in mana; a avut loc un big-bang si gata, uite banii....
Mie mi se pare o idee plauzibila cea a crearii Univerului de o entitate foarte puternica. Nu e mai simplu sa-ti imaginezi un magician scotand apa din piatra decat un loc gol, si apoi un intreg ecosistem?!

Asa ca, gandindu-ne ca acea entitate numita de noi Dumnezeu, de altii God, de altii Buddha, de altii Allah si tot asa mai departe, a creat omul. Daca a creat omul, inseamna ca a pus o parte din el in om. Deci, practic, oamenii sunt o parte a entitatii numite Dumnezeu.
Ma tot gandesc de ce cauta oamenii atat de mult perfectiunea, de ce ne dorim sa accedem atat de tare spre aceasta trapta care ne este inchisa. Uita-ti-va la televizor, de ce credeti ca noi, oamenii, adoram atat aceste vedete, acesti actori, cantareti oameni publici? Ii adoram tocmai pentru ca ei intruchipeaza perfectiunea, pentru noi, ei nu au voie sa greseasca, ei sunt mai presus de noi. Ne dorim aceste lucruri asa ca le marim, le adoram, le promovam.
Ne dorim sa fim si noi zei, pentru ca asta sunt, practic, ei. [nuuu ma refer la Oana Zavoranu sau aia, tampita aia, blonda si siliconata, nu mai stiu cum o cheama, va prindeti voi; evident, ma refer la cantaretii de inalta clasa] Chiar daca secolul 21 a adus dupa el o promovare maimare a naturalului, o persoana de scena nu va iesi niciodata pe scena fara sa fie aranjata in asa fel incat toate imperfectiunile sa-i fie acoperita. Pentru cateva secunde, acea persoana este perfecta, pentru ca noi o vedem asa.

Si ma gandesc ca ne dorim atat de tare perfectiunea asta tocmai pentru ca la inceput am facut parte din ea. Ne dorim sa ajungem inapoi la ea. Oare vom ajunge?

ironic.

cred ca 'problema' care s-a ivit pe tot parcursul vietii parintilor mei se rasfrange si asupra mea
vise mari, dar un trai normal
dorinte care mai de care, dar o viata banala

imi e teama sa nu am o viata atat de simpla
imi e teama sa nu fiu prinsa in aceeasi plasa ca ei
ca atunci cand reusesc sa strang resursele necesare pentru a obtine ceea ce doresc, acestea sa devina atat de uriase incat sa nu mai pot obtine nimic
nu vreau sa fiu asa

dar ceea ce vad acum e doar un viitor vid

"lupte seculare"

Mai demult am scris un post in care imi aratam dezgustul fata de o expresie celebra printre iubitorii si scriitorii cartilor, anume "a devora o carte". In ultimul timp am vazut-o foarte rar, ceea ce-i bine, pentru ca ce e mult e prost.

# Acum vin cu o alta expresie care ma seaca atunci cand o vad: "dupa lupte seculare". Aceasta expresie apare in locatii care de care mai bizare, precum: dupa lupte seculare limbile lor bla bla bla, dupa lupte seculare s-a decis bla bla bla. Nu va spun unde am vazut expresia astazi. Haha.
Initial, expresia "lupte seculare" suna extrem de bine, la fel ca si "a devora", dar fiind folosita din ce in ce mai mult, si-a pierdut farmecul.
# Cuvintele sunt puternice. Chiar daca spunem noi ca "o imbratisare valoreaza mai mult decat o mie de cuvinte", va spun eu ca daca i-ati spune unei persoane dragi "nu te iubesc", ar avea un efect mai mare decat un miliard de palme. Sufletul se recupereaza cel mai greu, puteti fii siguri de asta!

"A devora"

Deci, am inceput sa urmasc verbul "a devora" cu toate derivatiile sale. Daca la inceput avea farmec, avea sonoritate, acum toata lumea il foloseseste:
- am devorat mancarea
- imi vine sa te devorez
- am devorat cartea [asta o urasc cel mai mult]
etc

Si-a pierdut orice originalitate si frumusete prin folosirea sa exagerata...

Miku'