Sinceră să fiu, nu mai știu care este al treilea punct. Până o să mi-l aduc aminte, o să vă relatez cele două întâmplări la care nu m-aș fi așteptat niciodată. Sau, mai bine zis, la care nu m-
aș fi gândit niciodată.
prima: am fost agățată la biserică
Vinerea trecută m-am decis să merg la biserică să mă spovedesc. Ținusem și eu post vreo câteva zile și am zis să finalizez totul într-o ordine creștinească obișnuită. Prin urmare am mers la Catedrala Sfântul Dumitru din Craiova, o biserică ce dispune de un stil arhitectural care m-a atras acum mulți ani. Am intrat în biserică, m-am pus la coada unde stăteau niște oameni să se spovedească și am așteptat. Îmi tot roteam ochii prin biserică, adimiram picturile, arhitectura, costumele strălucitoare (la propriu) ale preoților, când un domn (să zicem, de vreo 30 de ani) care vindea obiecte bisericești (e un fel de loc special pentru asta) a venit la o femeie de lângă mine și i-a cerut să meargă după el pentru a-i spune ceva. Rețin asta pentru că eram cu ochii-n patru, cum spuneam, admirând și ascultând tot. După ce am terminat cu spoveditul, am trecut pe lângă respectiva femeie, asta pentru că era în drumul meu spre un scaun liber pe care-l ochisem. [:))] Când să trec pe lângă dânsa, mă oprește și mă întreabă dacă vin des la biserică, la care eu îi răspund că oarecum, nu întotdeauna. Continuă cu întrebările, vorbește despre cât de frumos cântă un cântăreț de acolo [pe nume Cristian sau Alexandru, nu am reușit să rețin numele:))], îmi spune că ar mai trebui să vin, mai ales duminică seara, că este Paraclisul Maicii Domnului, după spusele ei, o slujbă încântătoare la care Cristian/Alexandru cântă foarte, foarte frumos. Eu mă întrebam ce naiba vrea doamna respectivă și încercam să scap de ea. Dar tot continua să vorbescă: ești din Craiova? ai 15 ani?18? vai, ai 18! dar să vii la biserică duminică seara! Îi zic bine, bine, și gata, plec de lângă ea, mă duc și mă așez pe scaun. Stau eu ce stau și nu știu cum întorc la un moment dat capul și ghici ce! doamna aceea era în spatele meu! Am avut un soc pentru o secundă, pentru că știam că scaunul din spetele meu era ocupat de o altă femeie, dar se pare că respectiva uneltise cumva și obținuse locul!
Bine, îmi zic în gând. E o coincidență. O fi obosită, e în vârstă. Dau să mă întorc cu spatele dar iarăși începe o discuție: duminică la 5, da? Zâmbesc și-i spun că da, apoi mă întorc. O aud zicând ceva dar mă prefac evlavioasă, mă închin și o las în plata Domnului. Dar n-ai cu cine! Peste un timp vine o prietenă de-a doamnei la ea și încep să vorbească. Și vorbesc și vorbesc și vorbesc ele până ce prietena ei se întoarce spre mine și-mi zice: să vi duminică la 5, neapărat!
Tulai Doamne! îmi zic în gând, dar ce-au femeile astea? S-au țicnit? Ce-or face duminică la 5?! Îi zâmbesc și respectivei și-i zic că vin. Numai să mă lase în pace. Apoi prietena doamnei pleacă de urgență și tot ce rămâne în spatele ei e mirarea mea. Ce-o fi fost asta? No, bine, s-o dus.
La final, când să ies din biserică, vine în fugă o altă femeie (față de cele două de mai devreme) și-mi zice: ia florile astea. Îmi întinde un buchețel de zambile, mi le îndeasă în mână și dă să plece. De la cine? zic eu repede. Ea spune că nu vrea să-mi zică, iar eu o întreb de ce. Zâmbește și se întoarce, intră în biserică și eu rămân ca prostită. Un cerșetor îmi cere bani și-i zic că n-am. Buchețelul de zambile avea în mijloc una roz, iar pe margine mai multe mov. Nu-mi plac zambilele, dar cum nu-mi vine să arunc niște flori care au fost deja rupte, le iau acasă. Îmi zic c-o să i le dau mamei, ea le adoră.
Acasă, mama se gândește că respectivele femei m-au văzut îmbrăcată în negru (rochie neagră, geacă neagră, colanți negri, eșarfă neagră, cizme negre) și s-or fi gândit că cine știe ce nenorocire am în familie și-au vrut să mă înveselească. Îi zic c-ar putea fi așa, dar eu am o presimțire că-i legat de tipul care vinde obiecte bisericești. Se tot plimba prin biserică, mă privea cu o privire fixă (ca de criminal) și mai avea și un look straniu: barbă, păr lung, ochi albaștrii-goi, haine care nu prevestesc lucruri frumoase), dar hei, eram în biserică și mă gândesc că n-o fi chiar ceva de rău.
Duminică am luat o prietenă cu mine și ne-am dus la 5 la aceeași biserică. Mă rodea curiozitatea să văd de ce m-au chemat, dar singură nu m-aș fi dus.
Așa că iată-ne duminică, la 5, la catedrală, stând și ascultându-l pe Cristian/Alexandru cum cântă (apropo de asta, chiar are o voce mișto, plus, arată bine; nu-i dau mai mult de 25 ani) si încercând să nu ne ia somnul, căci afară fusese un frig de moarte iar noi eram îmbrăcate ca de vară, și-apoi, dând de căldura din biserică, ne-am moleșit de tot.
Pe la mijlocul slujbei vine o femeie la mine (alta față de cele 3 de la slujba de vineri!!!) cu o foaie și zice să-mi scriu numărul de telefon acolo. Eu fac ochii mari și o întreb: de ce?! la care îmi răspunde că nici ea nu știe, că-i doar un mesager: nu ucideți mesagerul! Îi zâmbesc [hehe, cred că zâmbesc cam mult:))] și-i spun că nu am de gând să-mi scriu numărul acolo. Ea pleacă și pentru un timp totul e normal. La finalul slujbei vine din nou cu o foaie și un pix (de data aceasta) și-mi zice: te rog, scrie aici numărul tău de telefon. Eu îi răspund că nu o să-l scriu așa, pur și simplu, dacă e cineva care vrea să vorbească cu mine, atunci să vină la mine.
Și aici s-a terminat prima poveste.
a doua: am acasă un porumbel comunitar
Cât am fost mică mi-am tot dorit un porumbel. Aseară, când mergeam spre casă, am trecut prin centru și am văzut un porumbel ce stătea singur, zgribulit. Era deja târziu și nu era nimeni în jur. Eu și M. ne-am dus spre el cu gând să-l prindem și să facem vreo două poze cu el. Nu ne ăsteptam însă să stea, de obicei aceștia zboară una două. Numai că acesta nu s-a mișcat și când l-am luat în brațe am văzut că avea picioarele legate cu o ață. Ne-am pus pe o scară și M. a încercat să-l dezlege, însă unul dintre picioare era foarte strâns, iar ața era înfășurată de mai multe ori pe degetele acestuia, atât de strâns că-i intrase în piele. În timp ce ne chinuiam noi să-l desfacem, au venit vreo 3 tipi și [wa!] erau iubitori de animale. Unul dintre ei a scos bricheta și a ars puțin câte puțin ața și pam pam a eliberat porumbelul. După asta l-am lăsat liber, dar nu se mișca. Nu mergea, nu zbura, nu făcea nimic, așa că i-am zis lui M. să-l luăm acasă și să-l ducem a doua zi (adică azi) la veterinar. Așa că am mers la mine și lui M. i-a plăcut așa mult de el că a rămas peste noapte la mine. Azi l-am dus înapoi în centru, numai că vreo 20 dintre porumbei (cred că-s peste 150) s-au aruncat asupra lui. Pur și simplu se îngrămădeau pe el de parcă voiau să-l omoare. Deoarece porumbelul nu făcea nici-o mișcare de apărare, l-am luat din nou cu mine și l-am dus de data aceasta la veterinar. Vet-ul a spus că-i pui și că ăsta-i motivul pentru care nu zboară și că ar trebui să-l ținem în casă vreo 2 săptămâni apoi să încercăm să-l eliberăm. Așa că am dus porumbelul acasă, l-am pus în cușca hamsterului (fără gratiile de deasupra) și i-am dat apă și mâncare. Partea ciudată e că porumbelul ăsta abia dacă se mișcă, a stat în cutie toată ziua. Apoi mama l-a dus pe balcon și se pare că aerul rece i-a făcut bine, pentru că a început să se miște de colo-colo și să își facă nevoile. Spre seară l-a luat somnul iar acum doarme dus...
a treia: încă nu mi-am adus aminte, dar dacă tot nu am nimic de zis, menționez faptul că noua producție care a apărut în România de la Milka, Crispello, nu-i chiar așa genială la gust precum pare. E mai bun Kinder Bueno, în plus, pare un fel de copy-paste...
M.
aș fi gândit niciodată.
prima: am fost agățată la biserică
Vinerea trecută m-am decis să merg la biserică să mă spovedesc. Ținusem și eu post vreo câteva zile și am zis să finalizez totul într-o ordine creștinească obișnuită. Prin urmare am mers la Catedrala Sfântul Dumitru din Craiova, o biserică ce dispune de un stil arhitectural care m-a atras acum mulți ani. Am intrat în biserică, m-am pus la coada unde stăteau niște oameni să se spovedească și am așteptat. Îmi tot roteam ochii prin biserică, adimiram picturile, arhitectura, costumele strălucitoare (la propriu) ale preoților, când un domn (să zicem, de vreo 30 de ani) care vindea obiecte bisericești (e un fel de loc special pentru asta) a venit la o femeie de lângă mine și i-a cerut să meargă după el pentru a-i spune ceva. Rețin asta pentru că eram cu ochii-n patru, cum spuneam, admirând și ascultând tot. După ce am terminat cu spoveditul, am trecut pe lângă respectiva femeie, asta pentru că era în drumul meu spre un scaun liber pe care-l ochisem. [:))] Când să trec pe lângă dânsa, mă oprește și mă întreabă dacă vin des la biserică, la care eu îi răspund că oarecum, nu întotdeauna. Continuă cu întrebările, vorbește despre cât de frumos cântă un cântăreț de acolo [pe nume Cristian sau Alexandru, nu am reușit să rețin numele:))], îmi spune că ar mai trebui să vin, mai ales duminică seara, că este Paraclisul Maicii Domnului, după spusele ei, o slujbă încântătoare la care Cristian/Alexandru cântă foarte, foarte frumos. Eu mă întrebam ce naiba vrea doamna respectivă și încercam să scap de ea. Dar tot continua să vorbescă: ești din Craiova? ai 15 ani?18? vai, ai 18! dar să vii la biserică duminică seara! Îi zic bine, bine, și gata, plec de lângă ea, mă duc și mă așez pe scaun. Stau eu ce stau și nu știu cum întorc la un moment dat capul și ghici ce! doamna aceea era în spatele meu! Am avut un soc pentru o secundă, pentru că știam că scaunul din spetele meu era ocupat de o altă femeie, dar se pare că respectiva uneltise cumva și obținuse locul!
Bine, îmi zic în gând. E o coincidență. O fi obosită, e în vârstă. Dau să mă întorc cu spatele dar iarăși începe o discuție: duminică la 5, da? Zâmbesc și-i spun că da, apoi mă întorc. O aud zicând ceva dar mă prefac evlavioasă, mă închin și o las în plata Domnului. Dar n-ai cu cine! Peste un timp vine o prietenă de-a doamnei la ea și încep să vorbească. Și vorbesc și vorbesc și vorbesc ele până ce prietena ei se întoarce spre mine și-mi zice: să vi duminică la 5, neapărat!
Tulai Doamne! îmi zic în gând, dar ce-au femeile astea? S-au țicnit? Ce-or face duminică la 5?! Îi zâmbesc și respectivei și-i zic că vin. Numai să mă lase în pace. Apoi prietena doamnei pleacă de urgență și tot ce rămâne în spatele ei e mirarea mea. Ce-o fi fost asta? No, bine, s-o dus.
La final, când să ies din biserică, vine în fugă o altă femeie (față de cele două de mai devreme) și-mi zice: ia florile astea. Îmi întinde un buchețel de zambile, mi le îndeasă în mână și dă să plece. De la cine? zic eu repede. Ea spune că nu vrea să-mi zică, iar eu o întreb de ce. Zâmbește și se întoarce, intră în biserică și eu rămân ca prostită. Un cerșetor îmi cere bani și-i zic că n-am. Buchețelul de zambile avea în mijloc una roz, iar pe margine mai multe mov. Nu-mi plac zambilele, dar cum nu-mi vine să arunc niște flori care au fost deja rupte, le iau acasă. Îmi zic c-o să i le dau mamei, ea le adoră.
Acasă, mama se gândește că respectivele femei m-au văzut îmbrăcată în negru (rochie neagră, geacă neagră, colanți negri, eșarfă neagră, cizme negre) și s-or fi gândit că cine știe ce nenorocire am în familie și-au vrut să mă înveselească. Îi zic c-ar putea fi așa, dar eu am o presimțire că-i legat de tipul care vinde obiecte bisericești. Se tot plimba prin biserică, mă privea cu o privire fixă (ca de criminal) și mai avea și un look straniu: barbă, păr lung, ochi albaștrii-goi, haine care nu prevestesc lucruri frumoase), dar hei, eram în biserică și mă gândesc că n-o fi chiar ceva de rău.
Duminică am luat o prietenă cu mine și ne-am dus la 5 la aceeași biserică. Mă rodea curiozitatea să văd de ce m-au chemat, dar singură nu m-aș fi dus.
Așa că iată-ne duminică, la 5, la catedrală, stând și ascultându-l pe Cristian/Alexandru cum cântă (apropo de asta, chiar are o voce mișto, plus, arată bine; nu-i dau mai mult de 25 ani) si încercând să nu ne ia somnul, căci afară fusese un frig de moarte iar noi eram îmbrăcate ca de vară, și-apoi, dând de căldura din biserică, ne-am moleșit de tot.
Pe la mijlocul slujbei vine o femeie la mine (alta față de cele 3 de la slujba de vineri!!!) cu o foaie și zice să-mi scriu numărul de telefon acolo. Eu fac ochii mari și o întreb: de ce?! la care îmi răspunde că nici ea nu știe, că-i doar un mesager: nu ucideți mesagerul! Îi zâmbesc [hehe, cred că zâmbesc cam mult:))] și-i spun că nu am de gând să-mi scriu numărul acolo. Ea pleacă și pentru un timp totul e normal. La finalul slujbei vine din nou cu o foaie și un pix (de data aceasta) și-mi zice: te rog, scrie aici numărul tău de telefon. Eu îi răspund că nu o să-l scriu așa, pur și simplu, dacă e cineva care vrea să vorbească cu mine, atunci să vină la mine.
Și aici s-a terminat prima poveste.
a doua: am acasă un porumbel comunitar
Cât am fost mică mi-am tot dorit un porumbel. Aseară, când mergeam spre casă, am trecut prin centru și am văzut un porumbel ce stătea singur, zgribulit. Era deja târziu și nu era nimeni în jur. Eu și M. ne-am dus spre el cu gând să-l prindem și să facem vreo două poze cu el. Nu ne ăsteptam însă să stea, de obicei aceștia zboară una două. Numai că acesta nu s-a mișcat și când l-am luat în brațe am văzut că avea picioarele legate cu o ață. Ne-am pus pe o scară și M. a încercat să-l dezlege, însă unul dintre picioare era foarte strâns, iar ața era înfășurată de mai multe ori pe degetele acestuia, atât de strâns că-i intrase în piele. În timp ce ne chinuiam noi să-l desfacem, au venit vreo 3 tipi și [wa!] erau iubitori de animale. Unul dintre ei a scos bricheta și a ars puțin câte puțin ața și pam pam a eliberat porumbelul. După asta l-am lăsat liber, dar nu se mișca. Nu mergea, nu zbura, nu făcea nimic, așa că i-am zis lui M. să-l luăm acasă și să-l ducem a doua zi (adică azi) la veterinar. Așa că am mers la mine și lui M. i-a plăcut așa mult de el că a rămas peste noapte la mine. Azi l-am dus înapoi în centru, numai că vreo 20 dintre porumbei (cred că-s peste 150) s-au aruncat asupra lui. Pur și simplu se îngrămădeau pe el de parcă voiau să-l omoare. Deoarece porumbelul nu făcea nici-o mișcare de apărare, l-am luat din nou cu mine și l-am dus de data aceasta la veterinar. Vet-ul a spus că-i pui și că ăsta-i motivul pentru care nu zboară și că ar trebui să-l ținem în casă vreo 2 săptămâni apoi să încercăm să-l eliberăm. Așa că am dus porumbelul acasă, l-am pus în cușca hamsterului (fără gratiile de deasupra) și i-am dat apă și mâncare. Partea ciudată e că porumbelul ăsta abia dacă se mișcă, a stat în cutie toată ziua. Apoi mama l-a dus pe balcon și se pare că aerul rece i-a făcut bine, pentru că a început să se miște de colo-colo și să își facă nevoile. Spre seară l-a luat somnul iar acum doarme dus...a treia: încă nu mi-am adus aminte, dar dacă tot nu am nimic de zis, menționez faptul că noua producție care a apărut în România de la Milka, Crispello, nu-i chiar așa genială la gust precum pare. E mai bun Kinder Bueno, în plus, pare un fel de copy-paste...
M.
4 comentarii:
Wow, prima parte, cea cu biserica, a fost ciudata rau. o.O Tocmai in biserica?o.o Si toate femeile alea? Brr, as fi plecat de-acolo impuscata. :))
Imi aduc aminte ca, atunci cand eram micuta, aveam o boala pe pasarile ranite. Fiind iubitoare de animale de mica, daca gaseam o pasare lovita, incercam sa o ajut asa cum puteam, insa niciodata nu isi reveneau. Mureau si eu le ingropam si le puneam cate o cruce facuta din doua bete. Stiu ca e ciudat, dar mie mi se parea normal pe-atunci si imi ziceam ca pana si ele au nevoie de o inmormantare ca atare [intr-un fel, cred asta si acum]. Sper din tot sufletul ca porumbelul sa-si revina. T_T E posibil ca pasarile sa-l atace pentru ca, asa cum ai spus si tu, e pui si au pus oamenii mana pe ei. Stiam ca daca pui mana pe pui, nu mai sunt acceptati. Uff, sper sa nu fie asa. :-s Sa ne tii la curent. ^^
Stiu, a fost prea de tot:))
Da, posibil. Insa nu-i chiar asa de mic... dau un edit la postare si pun o poza.
Si eu sper sa-si revina, desi sta asa si nu face nimic...
Oare ăştia de la biserică (okay, habar n-am la cine mă refer acum) aşa rar văd fete că de îndată ce văd una pun toţi prietenii (babele) pe ea?... Nu înţeleg de ce un tânăr ar avea aşa multe prietene-n vârstă, poate ele încercau să-i facă o surpriză, te-ai gândit la asta :))?
Hmm, m-am gândit şi eu de câteva ori să merg la biserică, dar mă cam sperie biserica mea. Îl ştiu pe preot (unul dintre ei), e aşa repezit şi bogat... Şi o ştiu şi pe doamna care vinde lumânări, o pupincuristă...
Dar nu asta contează, nu...
Aw, mă emoţionează povestea porumbelului tău :(... Să ai grijă de el, ştiu că vei avea. În situaţii de-astea mă emoţionez aşa tare că mă blochez -_-'. Epic fail.
Şi care-i a treia chestieee? Fă post când remember.
Tocmai de-aia m-am dus si eu la biserica cea mai mare din Craiova, pentru ca-i o biserica de cetru unde n-ar trebui sa existe astfel de specimene. Totul ar trebui sa fie obiectiv acolo. Si asa a si fost in alte dati cand am mai mers acolo. Dar acum parca s-au intors toate pe dos.
Asa am zis si eu: hello, asa de rar vad astia femei sub 50?:))
:))m-am cam plictisit de el. nu stie sa zboare, ii e teama sa zboare, nu il pot tine in cusca asa ca l-am lasat liber in balcon si a facut cacatei prin tot balconul. mama vrea sa-l dusem inapoi si incep sa fiu de partea ei, dar nu am cum, e prea mic...
Trimiteți un comentariu