Micuța își
întinse mâna, și tot corpul tremurându-i
I se strânse
în îmbrățisare. Apusul de soare,
Nemărginit în
unde aurii de greață și vomă,
Se stinse
odată cu suflul ei alegru.
Lumea nu i se
întinse la picioare, îngerii, nici ei,
Sărmanii,
nu-și aduseră aminte de copilul ce bătea la ușă.
Căzu în Iad
și se rupse din mamă de fier,
O mie de
sori îi cântară necazurile ce-i vor încreți fața albă,
Și nu-și luă
ochii de la Diavolul ce-i șoptea tandru,
Că și
îngerii mor, și Iadu-i adoră.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu