Vă mai amintiți de postarea trei puncte de acum cateva zile? Acolo vă povesteam de modul în care cineva m-a speriat/mirat când am mers la biserică. Ei bine, telenovela a continuat pentru încă o săptămână și s-a încheiat azi. Sper.
Să vă povestesc cum.
Pentru că M., care venise cu mine duminică, s-a gândit că ar fi o ocazie bună să se spovedească și ea, am decis să mergem împreună vineri, adică ieri, la fix o săptămână de la prima fază. Așa că ne-am trezit noi frumușel de dimineață și ne-am dus, ea s-a spovedit, eu observasem că tipul dubios de data trecută nu mai era acolo și răsuflasem ușurată, dar nu e bine să spui hop până nu sari peste groapă, pentru că a apărut spre sfârșit. În timp ce eu o așteptam pe M. la ieșire, l-am văzut pe tip vorbind cu o altă femeie. M-am gândit că e imaginația mea, cu toate că eram 99% sigură că el e la mijloc. Apoi pam-pam acea femeie a venit la mine și mi-a dat, ghiciți ce!, o foaie și un pix să-mi scriu numărul de telefon. Am aflat așa cine e the freak/stalker și m-am dus la el să-i zic să-mi spună ce vrea în față, să lase prostiile alea de figuri. Mi-a întins un pic și o foaie și a zis că atât are de zis. Așa că i-am dat numărul. Păi da, mă enervasem și eram curioasă și voiam să aflu așa că...
Noaptea trecută, pe la vreo 12 jumate, primesc un mesaj care m-a lăsat cu gura căscată. Ca să aveți și voi un moment de fun, o să pun fotografii cu mesajele lui și răspunsul meu. După ultimul lui mesaj nu i-am mai răspuns, pentru că mi-am dat seama că-i un nebun/țicnit/disperat/obsedat/credincios fanatic.

Azi am mers cu A. în parc cu rolele. Telefonul meu era la A., și dintr-o dată mi-l întinde. Mă uit, văd că sună, nu recunosc numărul dar răspund. Trebuie să primesc un colet și mă gândeam că-i curierul... Alo, bună, sunt X., ce faci, vi să vorbim azi? La care eu: mmmmnu. El: de ce? Îi zic că nu văd de ce, el zice că trebuie să lămurim niște lucruri, eu îl întreb ce naiba avem de lămurit când nici nu ne cunoaștem, apoi iese credinciosul fanatic la iveală. O dă cu Biblia și zice că Dumnezeu i-a zis lui Avraam să se ducă spre țara de nicăieri, și că să mă duc și eu la el, să vorbim. A. mă tot trăgea de mânecă să-i zic ce spune tipul, eu îi fac semne să tacă. Tipul o dă înainte și zice că Dumnezeu a zis: căutați și veți găsi, dar că nu a menționat ce să căutăm și ce ar rtebui să găsim, apoi că ar trebui să ne întâlnim și să vedem cum stă treaba. Eu îl întrerup, îi zic că nu are rost. Îl întreb dacă vrea să mă convingă să mă fac călugăriță (păi, pe bune, e credincios fanatic, la ce să te aștepți?! no sex 'till the marriage, dear, even then not so much X_X) la care el zice că nu, că ce, știu eu că el a vrut să iasă cu o călugăriță? La care eu zic: ha, te-ai dat de gol. Apoi (idiotul!!! cum să faci așa ceva când încerci să "agăți" o fată?) începe să-mi zică despre o altă fată pe care a cunoscut-o pe net, apoi despre alta pe care a cunoscut-o la biserică. Tulai Doamne, A. mai avea puțin și se prăpădea de râs, era cu urechea lipită de telefon.
Mă plictisisem și înțelesesem că nu e nimic interesant la mijloc, doar un idiot de aproape 40 de ani (pedofil?!) care se dă la o tipă care pare de 15 (de unde ideea cu pedofilul).
Finalul convorbirii a fost așa: EL: deci, ai prieten? EU: da. EL: bine, pa. Și a închis telefonul.
Băi fraților, voi realizați ce disperat? Până în măduva oaselor. Și mesajele de la el? Freaked me out. :|
Aș zice chiar să nu vă mai duceți la biserică neînsoțite de un băiat, că uite ce naiba se întâmplă. Aș zice chiar să nu vă mai duceți la biserică, dar parc-ar fi prea de tot.
Și eu care aveam încredere completă că într-o biserică totul e sfânt, că oamenii se gândesc la problemele lor, că se roagă, dar nu, s-a denigrat și această înstituție.
Băi, dacă asta s-ar fi întâmplat în autobuz, mi s-ar fi părut normal. Sau la bar. Sau pe stradă. Dar nu la biserică.
Bleah.
M.
6 comentarii:
Mi-a fost dor de tine Miku, de pățaniile tale, dar îmi pare rău că a trebuit să treci prin așa ceva. Uite că așa mai aflu și eu ce mai faci, că altfel nu aș avea cum. Cu școala e bine? Te-ai hotărât la ce facultate să mergi? Merg acum să mai citesc postările tale că am rămas în urmă. Te pup.
Si mie mi-a fost dor de tine, Diana! >:D< Ce mai faci, cum mai e facultatea?
Eu sunt bine, ma streseaza bacul, da` nu-i probleme, trece el. :))
Am zis sa dau la jurnalism, limbi straine si litere si in Buc. si in Craiova, insa in principal eu vreau sa intru in Buc. ...
>:D<
Eu îți urez mult succes, sper să intri unde îți dorești. În ceea ce privește Bucureștiul sper să te obișnuiești pt că pt mine a fost haos când am fost acolo: poluare, aglomerație și e foarte ușor să te pierzi, eu care nu o am cu orientarea :)).
La mine e mult de învățat ca de obicei și se apropie sesiunea încetișor. Mă descurc și eu cum pot. Îmi era dor de blog și blogăreală :D. Pup.
Mai, mergi si vorbeste cu preotul si zi-i de faza. Zi-i ca te-a hartuit verbal tipul si ca din cate ai inteles nu esti prima fata cu care face asta. Zi-i si ca femeile alea il sustin, povesteste-i tot. Mergi cu tupeu, zi-i ca nu e normal, ca acum tie iti e frica sa mai vii la biserica din cauza dubiosului. Sa te vada ca esti hotarata, dar, desigur, politicoasa.
@Diana
Multuuumesc, o sa am nevoie:)) Da, e cam supra-aglomerat Bucurestiul, dar n-ar fi prima oara cand stau acolo, deci... desigur, asta e de departe o perioada mult mai mare.
Oh, iarasi examene x_x
@Ramona
Mai, sa stii ca ai dreptate. O sa vorbesc si cu ai mei. Chiar trebuie facuta chestia asta.
Trimiteți un comentariu