dacă ar fi să mă mut

dacă ar fi să aleg orice țară, aș alege australia. acolo m-aș muta definitiv. e singura către care aș merge pe ideea de definitiv. cât de departe se poate.

m.

The Cure - Disintegration

 

Round and round and round

And it's coming apart again

Over and over and over

«baby, pot să fiu frumoasă 2 ore pe săptămână»

*2 ore pe săptămână în rarele cazuri fericite*

Știți momentul în care aveți o hai–să-i–spunem–întâlnire importantă, sau pur și simplu aveți chef să ieșiți și să vă aranjați? Momentul ăla când folosești concealer, fond de ten, rimel, ruj, perle strălucitoare pentru obraji, practic tot ce găsești în casă, apoi probezi toate hainele în vreo câteva zeci de combinații? Momentul ăla când zici: I'm tired of my sneakers, o să îmi iau sandale cu toc, chiar dacă e el toc tip platformă? Momentul ăla full girly care vine cam o dată pe lună, dar nu, nu mă refer la ciclu–adică–menstruație, de fapt, e chiar un fel de ciclu, dar e un ciclu al frumuseții artificiale. Singura chestie e că imediat ce ieși afară realizezi că bate vântul, că e mai frig decât te-ai așteptat și că maieul ăla negru, nou, singurul în care arăți bine acoperă foarte puțin și începi să tremuri de parcă ai sta în mijlocul unui cub de gheață. Da... momentul ăla epuizează orice altă încercare de a te mai aranja în restul ieșirilor. Te-ai aranjat atât de mult pentru una singură încât la următoare folosești doar deodorant și în caz că nu îți e prea lene, te speli și pe dinți înainte de a ieși din casă.
Așa că data următoare îți iei același maieu, nu-i mai faci nimic părului, nici feței, eventual doar puțin ruj, ca să nu mai fii atât de ștearsă. În plus, e foarte probabil să nici nu mai fii epilată, așa că îți iei o pereche de blugi și teneși. Și te simți de o mie de ori mai bine decât atunci când ai ieșit ca pe podium.
Da... frumusețea de genul ăla ține maxim 2 ore pe săptămână și e a naibii de plictisitoare.

m.

The Cure - Let's Go To Bed

 

The two of us

Together again

But it's just the same

A stupid game

But I don't care if you don't

And I don't feel if you don't

And I don't want it if you don't

And I won't say it

If you won't say it first

leapșa: descrie-te prin fotografii

Ramona a lansat o provocare în care trebuie să alegi între 10 și 20 de fotografii care să te descrie. Pot fi poze cu tine, citate etc. Astea-s ale mele. Nu pot nominaliza alte persoane pentru că cei cu care țineam legătura nu prea mai scriu pe blog, de aceea oricine are blog și-mi citește blogul e liber s-o preia, eventual să-mi lase un link întrun comentariu ca să citesc la rândul meu. Have fun! :3

Miku.

P.S. am menționat la fiecare fotografie dacă este personală, iar la cele al căror autor nu l-am știut am scris google. dacă sunteți/cunoașteți autorul vreunei fotografii vă rog să mă anunțați pentru și o să scriu sursa

fotografie personală

fotografie personală

google

google

pictură personală

http://aoao2.deviantart.com/

google

google

google

google

google

things i hate

# i hate when i tell something to someone and they say: oh, we shall do that, we must fulfill your curiosity. my dear hatred dude, you are not new. you have nothing special. if you had, then you'd see my interest in you.

# i hate when i have to lie in order not to break someone's heart. Red has this pleasure to break people's hearts. i can't. of course, my caring is not infinite. if you insist, i will chop every piece of you and make you wish you'd never met me. or just hate me. easier.

# i hate when people try to become just like you in order to make you like them. stay yourself. that would make others love you.

# i hate when the night is over and the sun comes up and i have to sleep. i hate that summer's almost over.

# i hate i didn't read anything in the past 3 weeks. i didn;t feel like reading, though, i don't really regret it.

# i hate i've discovered an amazing sweetshop right before my leaving.

# i hate when i am obliged to learn something. i want to do it all by myself.

# i hate that i don't really hate all these things, but just dislike them in a way of indifference.


m.

back

be cynic

it makes your life way easier

and more pleasant

m.

The Cure - Love Song

EMO n-a plecat niciodată

Curentul EMO a avut manifestările cele mai puternice undeva în anii 2006-07-08, cel puțin în România, și a fost caracterizat de o sensibilitate uriașă a tuturor celor care-i făceau parte. Oameni care se tăiau cu lama, asta e clasică. Ideea era de a simți durerea fizică din cauza durerii interioare. Oameni care erau atât de triști încât se auto-izolau; mulți dintre ei s-au sinucis în acea perioadă.
A fost un curent care a pornit de la muzică și s-a răspândit foarte ușor printre adolescenți (ăsta e un semn de întrebare).

Vorbind cu Red, ne-am dat seama că EMO nu a dispărut. Emo nu se mai numește Emo, dar oamenii continuă să se auto-izoleze, să își taie diverse părți ale corpului, toate astea pentru a atrage atenția (nu neapărat în sensul de vedetă). Într-un fel, nu e rău. Dacă așa atrag atenția și ajung să-și rezolve o parte dintre probleme, e bine. Numai să nu mai avem iarăși sinucideri în masă.
Emo nu a dispărut niciodată pentru că dincolo de frizurile și hainele preponderent colorate, emo a reprezentat un fel de ilustrare exterioară a interiorului.
Desigur, cei mai mulți adolescenți se îmbrăcau conform stilului deoarece era un stil mișto. Sigur, încă nu am ajuns să înțeleg plăcerea auto-mutilării, dar știu în același timp că ce e interior nu mai influențează decât foarte puțin exteriorul atunci când ajungi la o limită.
Într-un fel, aș zice să nu mai fim așa proști și să ne uităm și la nevoile altora, dar apoi îmi aduc aminte de simplele exemple ale prostiei precum cele de la vax populi și îmi aduc aminte că nu avem nici-o șansă să nu mai fim tâmpiți în masă.
Bine, în 2014 emo sunt mai altfel. Mai hipsteri. Pe sistemul "eu nu sunt ceea ce par".
Dar parcă pe același sistem nu vreau să mai pun la îndoială persoanele cu care vorbesc, pentru că în ultimul timp, tot vorbind cu niște persoane pe care le consideram puternice am realizat că e o fațadă pe care ei o întrețin tocmai din motivul ăsta. E ușor să te pierzi.
În orice caz, dacă vă uitați în jur și o să faceți abstracție de măștile de protecție ale oamenilor, o să le găsiți emo-ul. La unii-i mai dezvoltat, la alții e pe față, alții se chinuie să-l ascundă.
Prin urmare, dacă auziți de cineva că s-a sinucis și ziceți că e imposibil, acea persoană avea tot ce-i trebuie, sigur acea persoană a lăsat emo-ul să-l cuprindă.
Pentru că de cele mai multe ori e mai simplu și pare mai bine.

– Miku.

șerpi

am doi șerpi în ochi,
și două capete veninoase ascunse în vârful degetelor de la picioare
ni s-au încolăcit în jurul gâtului iubiri
și ascuțim lănci - să le facem față.
am două picături de scuipat care-mi dansează-n stomac
lumea înghite-n sec și visează la plăcere.
azi nu vindem carne,
azi cumpărăm indiferență
visele se rup în două
cu ușurința unui delete în masă

celor care nu au citit cărți cu "fut" și "pizdă"

azi am primit primul meu comentariu negativ la o poveste (din seria comentariilor "din dragoste", nu cele care conțin critici bune). ce a deranjat-o pe cititoare a fost faptul că eu folosesc cuvinte interzise, citez:"cărților normale", precum "fut"

ei bine,

celor care nu au citit cărți cu "fut" și "pizdă" le sugerez Henry Miller și Marchizul de Sade

miku.

"Ce vrei să te faci?"

Eram la mall azi și eram atentă la niște mesaje în telefon, când un copil mă strigă. Mă opresc, privesc înapoi și după trăsăturile feței îmi dau seama că e copilul uneia dintre finele maică-mii. Numai că fina repsectivă are trei fete identice și pentru că eu evit aproape orice întâlnire a rudelor, indiferent de cât de apropiate sau depărtate sunt, nu le-am prea distins decât atunci când una dintre ele avea șase ani, cealaltă era bebeluș, iar a treia era în burta maică-sii. Prin urmare, nu știam cu care dintre ele vorbesc așa că am zis să nu zic nici-un nume. Am întrebat-o în ce clasă e, dar tot nu mi-am dat seama; nu le-am mai văzut pe niciuna de ani de zile. Noroc că a apărut maică-sa, ca să mai detensionăm atmosfera.
Ideea e că fetița asta de clasa a 6-a, practic pre-adolescentă, m-a întrebat la ce facultate sunt și ce vreau să mă fac. Păi vezi tu... nu știu. I-am spus că nu m-am decis încă. Bineînțeles, și ea și mama ei m-au privit dubios, dar cam ăsta e adevărul. Acum nu mai e vorba de vârstă. Da, poate că la 20 de ani ar fi trebuit să știu ce vreau să fac, dar chestia asta mergea acum 30 de ani, când îți alegeai o meserie și o prestai până ieșeai la pensie.
Acum e mai complicat. Acum nu poți să lucrezi tot timpul în același domeniu. Bine, dacă nu ești doctor, ei își cam găsesc mereu de lucru.
Clar, cu fac. de litere n-o să ajung departe. Mai ales cu specializarea de engleză. În afară de a scrie, lucru pe care nici nu prea l-am mai făcut în ultimul timp, nu știu ce aș putea face.
Așa că nu știu ce o să mă fac, chiar dacă sunt mare. O să încerc multe, asta e sigur. Acum că mi-am revenit din starea de apatie de zilele trecute (o fi fost cumva vreo pre-astenie de toamnă?) și am din nou energie, sunt gata să... continui să nu fac nimic în continuare. Sau să fac de toate. Mai ales că aș mai vrea un papanaș de la Sinaia.

m-.

begin again

printre altele

Nu știu care-i legătura între om și zodie. În ultimul timp am citit horoscopul foarte rar. Nu știu cum poate universul să-l influențeze pe om. Poate e doar un fel de statistică. În mai-iunie se nasc cei mai nebuni oameni ai anului. Dar ideea e că la mine horoscopul o imerește în procent de 70% de fiecare dată. Mai ales când e vorba de chestii negative. :)) Vorba aia, de ce ți-e frică tot nu scapi.

Gemeni
Nervii sunt consideraţi punctul cel mai sensibil al nativilor din gemeni, iar bolile psihice reprezintă pentru ei o ameninţare foarte mare.

AICI mai multe zodii.

The Killers - Shot at a night

instantanee

# dezbracă-te la ecograf. mă întreb cum de am ajuns nepudică. cred că e doar plictiseala. plus indiferența. plus faptul că e un spital privat.
# nevoie de alcool.de somn.de fugă.
# nu mă mai mobilizează nimic. nu mai există scânteia. îmi e prea greață mai ales murdăria umană, atât morală cât și fizică. nu mai iubesc.
# nu m-am plictisit. e mai mult de atât. nu e nici lene.
# mai dă-mi un pahar, am terminat cu antibioticele. le-am luat degeaba, se pare că nu aveam acea problemă pentru care mi-au fost date. de fapt, controlul ginecologic și noile analize arată că de fapt nu am avut nimic. mă întreb atunci de ce mi-o fi fost rău. sau s-o fi autovindecat corpul meu? m-oi fi îmbolnăvit doar ca să mai fac ceva nou, ceva mai diferit? nu mai trecusem prin dureri de-astea până acum. a fost interesant. jegos, dar interesant.
# aș vrea ca noaptea să țină o eternitate, să am mereu starea aia de amețeală slabă pe care-o simți după două beri, să văd oameni frumoși povestind chestii. sau cel puțin vreo câteva zile să fie doar întuneric. să am turn off-ul și apoi să mă trezesc, să văd ce vedeam când încă mă atrăgeau anumite chestii și să fiu vie.

m.

sp

bucureștiul te schimbă, asta e clar. observ multe lucruri acum, stând în craiova. e ca și cum ai compara bucureștiul cu new york-ul. ce fac ăștea prin bucurești e rahat sub unghie față de new york. la fel și cu craiova față de bucurești.
aș vrea totuși ceva care să-mi păzească și fizicul, o super-putere acolo, ceva, că de mental am învățat cum să am grijă. :))

m.

încredere, riscuri și alte căcaturi

În ultimul timp m-am tot gândit la modul în care noi oamenii avem încredere unii în alții. Când suntem mici nu alegem relațiile cu cei din jur în funcție de încredere, încrederea e un lucru de bază pe care nu-l conștientizăm, dar la un moment dat, când nu mai suntem susținuți de mâini care să ne ghideze, suntem forțați să alegem singuri oamenii din jurul nostru – cel puțin pe cei care-i vrem apropiați.
De când mă știu am dat mână liberă persoanei din fața mea. I-am acordat încredere deplină, mai ales că n-am fost niciodată o persoană secretoasă.
Ideea stă însă în posibilitatea ca nu toți oamenii cu care intrăm în contact să pornească din același punct.
Chestia asta: cunoști un om de mulți ani, dar într-o zi afli că el a făcut ceva la care tu nu te-ai fi așteptat. E vorba de încredere, sau e vorba de mintea ta, de modul în care tu percepi acea persoană?
Numai că în ultimul timp încrederea e overrated. Să ai încredere în cineva e ca și cum ți-ai da singur cu stângul în dreptul. Cred că de fapt răspunsul la întrebarea anterioară e faptul că noi suntem caracterizați de sentimente și că facem o salată urâtă amestecând încrederea – element predominant obiectiv – cu așteptările – element subiectiv. Numai că salata asta nu se mănâncă decât așa, în felul ăsta urât.

Și am pornit toată șarada asta pe care nici nu o pot explica, la care nici nu pot renunța, pentru că e vorba de altceva. Asumarea riscurilor. Cam asta înseamnă încrederea. Iar riscurile par uneori prea mari. Chiar îmi doresc să existe o telecomandă, să putem derula viața înapoi în caz că ceva nașpa se întâmplă. Pentru că oricât de mari par riscurile alea, uneori tot vrem să testăm anumite chestii.


m.

instantanee

# am încercat timp de vreo 2 ore să mă trezesc. a sunat maică-mea la telefon de vreo 4 ori. A. se trezise demult și nici măcar faptul că se holba la mine cu ochii mari nu m-a ajutat. pur și simplu eram dusă. în seara asta încerc să mă culc la 12. no more late nights.

# laptopul meu a intrat în comă. abia dacă mai scrie. ar trebui să fac un schimb de informații cu celălalt calculator pentru orice eventualitate, că parcă-l văd picând lat, dându-și ultima suflare. n-aș vrea să se ducă totuși. așa știrb de "Q" cum e, cu temperatura lui mare, cu respiratul scorțos, de zici că vomită, e chiar drăguț și unul nou cred c-ar distruge tot farmecul. mai stăm pe perfuzii între timp. niște scotch, niște cartoane de ouă.

# am nevoie de modul Hibernate sau Log off măcar pentru mine. m-am plictisit să vorbesc.


m.

-

i always do stupid things, but some are just unbelievable stupid

Within Temptation - Sinéad

alb

Mă simt atât de ipocrită chiar și dorindu-mi lucruri frumoase, după câte am văzut vineri în spital (și parcă n-a fost nici pe departe atât de mult rău cât există). Și mă gândesc că spitalul ăsta e chiar bun față de altele...

Dar unele lucruri sunt mult prea frumoase, așa că m-am gândit să vă arăt câteva chestii.

Acum vreo 2 ani am făcut o postare pe blog cu o serie de fotografii în care erau modele de paturi, de fapt, case în general. Cam în genul ăsta e și postarea asta, dar cam predomină rozul – aș schimba baldachinul de nuanță roz de la ultimul pat cu unul alb. Sau poate le-aș da jos de tot, sunt destul de incomode atunci când dormi, dacă nu le strângi.

Sursa fotografiilor: http://wanelo.com/

-m.

Ozzy Osbourne & Lita Ford - Close my eyes forever

 

Sometimes

It's hard to hold on

So hard to hold on to my dreams

It isn't always what it seems

blink 182 - what's my age again?

 

No one should take themselves so seriously

With many years ahead to fall in line

Why would you wish that on me?

I never want to act my age

What's my age again?

veveriță

sursa foto: http://www.divahair.ro/timp_liber/
acest_pui_de_veverita_iti_va_topi_inima!_

M-am tot gândit în ultimul timp ca vreau un animăluț de casă. Nu mai vreau hamsteri, speranța de viață e mult prea mică; un câine necesită mult prea multă atenție și vizite la veterinar, la pisici sunt alergică, peștii sunt destul de plictisitori, broaștele țestoase sunt cam scârboase... M. are o chinchilla, dar eu aș vrea o veveriță.
Da măi, o veveriță mică și drăguță, exact ca asta: http://themetapicture.com/guy-finds-little-animal-dying-on-a-hot-sidewalk-there-are-no-words-for-what-he-did-next/
După ce am văzut acea postare, mi-am dat seama cât de mult seamănă veverițele cu hamsterii. Sunt mici, pufoase, dar trăiesc mai mult. Se atașează de cel care în a cărui grijă este și încep să se plimbe în voie în compania lui.

m.

Spital, Craiova, 2014. pe scurt, epoca de piatră modernă

Acum că a trecut de miezul nopții și că am terminat și al doilea sezon din Desperate Housewives, m-am pus în fața laptopului să scriu o postare la care am rumegat toată dimineața. Ultima experiență într-un spital din România - Craiova.

Mă refer aici la Spitalul de Urgențe Nr. 1 din Craiova, care este practic cel mai mare - cred - din județ.

Prima oară când am fost internată în spitalul acesta a fost acum 18 ani, când aveam 2 ani și am răcit la plămâni. Totul s-a terminat cu multe injecții enervant de dureroase, atât de dureroase că încă îmi aduc aminte – și se spune că nu-ți poți aduce aminte elemente de la o vârstă așa mică. De atunci îmi mai aduc aminte că toată lumea ținea mâncarea între geam și gratiile din afara geamului, pentru că nu aveau frigidere, iar mâncarea din spital era oribilă.

A doua oară când am fost internată în același spital a fost acum 10 ani, când am avut o răceală gravă combinată cu alergie și ceva astm. Atunci am fost internată în primă fază la Reanimare, unde am stat vreo 2 sau 3 zile. La reanimare, secția pentru copii și gravide, a fost în regulă. Eram două persoane într-un salon mare, curat, cu geamuri transparente, unde asistentele erau în mare parte amabile și verificau foarte des starea pacienților. Condițiile aveau ceva în comun cu cele ale spitalelor pe care le vedem prin filme. După Reanimare, am fost transferată într-un salon cu 3 paturi, secția copii. Era o baie comună la 2 camere. Nu-mi aduc aminte ce am mâncat o săptămână cât am fost internată, știu doar că nici nu mi-a trecut prin cap să mănânc la cantina spitalului. De fapt, știu că asistentele urlau pe hol "hai la masă", dar nu se interesau dacă acei copii internați chiar mănâncă ceva. Adică O.K., nu mănânci la masă, dar măcar mănânci ceva?
Camera de spital avea pereții jupuiți, paturile vechi, lenjeria pătată, niște noptiere de fier ruginite în interiorul sertarelor. Privind înapoi, era chiar bine.

A treia oară când am ajuns să am nevoie de serviciile spitalului menționat a fost azi dimineață, când am sunat salvarea din cauza unor probleme cu spatele în care simțeam c-o să mă rup în două. Nu dormisem toată noaptea de durere și abia-mi ținusem voma înăuntru. M-au privit dubios băiețașii de la salvare, gen, n-ai altă treabă decât să vii cu durere de spate la urgențe?! Am ajuns la spital, așteptam să-mi facă fișa, când mai apare un asistent și-ntreabă superior:
Ce problemă are fata?
O doare spatele, spune unul dintre băiețașii de la salvare cu un ton de eu le știu pe toate.
Mi se pare și normal să vii la urgențe cu durere de spate, răspunde ironic celălalt.
Aveam ochii unflați de la plânsul de durere după o noapte întreagă, aveam buzele schimonosite într-o formă ciudată, pentru că mă dureau rinichii sau ce naiba m-o mai fi durut, dar n-am zis nimic niciunuia. Probabil că n-aș mai fi primit nici măcar o perfuzie cu algocalmin, care e standard, singurul lucru pe care ți-l oferă.
M-au pus să fac analiza de urină. M-au trimis într-o baie. O baie FĂRĂ curent electric, cu W.C.-ul care era să cadă dacă i-ai fi dat un bobârnac, cu o duhoare ce mirosea de la 5 metri distanță, cu murdărie pe jos, cu rugină la robinet. FĂRĂ curent. Am închis ușa, întuneric complet. Descurcă-te Fred Flinstone, welcome to Romania 2014!!!
După asta, a trebuit să fac o perfuzie. Privind în jur la toți bătrânii de acolo și auzind cum urlă doctorii la ei, m-a bufnit plânsul. Și o durere de cap. Am vrut să mă ridic, să-mi scot branula din venă și să fug. Am zis că imediat ce termin cu antibioticele mă duc în București și stau beată o săptămână plângând de mila a ce am văzut azi.
Nu e normal ca un doctor să urle la pacienți. Nu e normal să-i bruscheze, să îi dea afară din cabinetele și așa infecte.


Nu mai vreau să trăiesc într-o astfel de țară. În ultimul an am zis că tot mai bine e în România, că e acasă și stii cum să te descurci, că ești obișnuit, dar în situațiile astea nu ai ce să faci. Dacă ai 60 de ani și nimeni să aibă grijă de tine, o să mori, dar nu din cauza bolii. Or să te omoare doctorii. Deci cândva o să plec de tot și n-o să mă mai întorc. Și sper ca în timp țara asta să se ducă naibii.


- miku

AL - Smile

instantanee

# S. îmi povestește de încercarea ei de a fi chelneriță și de clienții care consumă de 200 ron și nu lasă bacșiș, mai ales după ce te freacă usturoiu' toată seara. măcar un leu, dacă tot ceri câte un pai la 10 minute.

# eu la doctora de familie. bat la ușă, intru, îmi zice repede că nu se poate, are pe cineva în cabinet. ies, aștept la ușă. trec 15 minute, iese o persoană, intru eu. se apucă doctora să mă întrebe de ce am venit, când intră o altă persoană, o cunoștință de-a doctorei. se apucă de taină, ies din cabinet. mai trec 15 minute. doctora se întoarce, mă întreabă la ce facultate sunt, unde anume etc. îi sună telefonul, se apucă la taină. mai trec 5 minute. închide, apoi mă întreabă ce simptome am. într-un final îmi scrie o rețetă. cel puțin avea o tonalitate amabilă. e tânără. îi va trece curând.

bufniță

 

nu știu de ce oamenii mai spun, printre altele și insulta asta: bufniță bătrână

bufnițele sunt adorabile și clar sunt pe lista de i want one

adică uitați-vă la fața lor perfectă și la pufoșeniile astea mici

de la hamsteri la bufnițe. destul de bine, zic :))

m.

moonlight s.

poftim jurnalism

Și ăsta e unul dintre exemplele care nu au cine știe ce greutate. Sunt însă publicații care se vor a fi mari și tari, dar cei care scriu acolo...

 

Mai citesc din când în când articole din astea pentru femei, scrise de femei. Nu cred să fii găsit vreodată ceva de calitate din acest sector în afară de o serie de articole de pe elle.ro.

Deci să vedem. Cel/cea care a scris acest articol spune că trebuie să eviți "tinutele mult prea vulgare, care iti arata si decolteu, si picioarele, in acelasi timp". Trecem desigur peste virgulele puse de-a-mpulea și vedem cum continuă: "o lenjerie intima provocatoare si cateva accesorii sexy sunt obligatorii ca sa ai incredere in tine".

Acum să vedem ce a vrut să spună. Mai întâi, în nici-un caz să nu porți o bluză decoltată și pantaloni scurți sau vreo fustă scurtă, asta așa, în sens practic. Imediat după spune că o lenjerie intimă provocatoare e obligatorie. 

Păi cum să spun eu, deci în nici-un caz să nu porți o rochie scurtă cu decolteu în V, că dai de naiba, ești obscenă. În schimb, poți cu încredere să porți o lenjerie intimă provocatoare (adică DOAR o lenjerie intimă). Mai ales la prima întâlnire. GARANTAT îl dai pe spate. A, să nu uiți de accesoriile NEAPĂRAT sexy. Dacă nu sunt sexy, vezi unde te împrumuți și cumperi. Nu se poate fără. 

Pentru cine sunt "sfaturile" astea? Pentru MissSplashy care face podul 24/24? Cine angajează frate asemenea "jurnaliști"? Cred că am avut un noroc uriaș că nu am intrat la jurnalism. Aș fi ieșit cu creierul spălat sau m-aș fi sinucis.

În fine, am dat peste articole și mai și, dar ăsta... eh, ăsta m-a mobilizat.

mmmmiku.

LATER EDIT: uite încă una

ora gândacilor. 04:47

Am ghearele adânc înfipte în carnea de pe genunchi și-l privesc cum se cațără pe perete, de la pervaz în sus, în scobitura geamului. Știu că-l voi omorî și voi savura spoiala lui cu siguranța că a rămas între două lumi care i-au fost destinate: cartea cu elegiile lui Ovidiu și peretele albastru.
Am ochii larg deschiși, încordați, îmi simt sprâncenele schimonosite, capul mi se clatină, o să cad de pe marginea biroului și o să se spună despre mine că am murit în timp ce omoram un gândac. Mă învârt pe vârfuri printre cutii de iaurt goale, vechi de cine știe când, și cabluri. E o urechelniță. Sau ceva care-i seamănă. Sau un miriapod. Ce viață scârboasă le-a fost dat să aibă, îmi zic. Dacă ar fi să mă reîncarnez, m-aș duce singură în bătaia unei palete de țânțari.
Aud ceasul în spatele meu, văd o umbră plimbându-se prin spate, poate e de vină coada ochiului, a tot început să vadă reflexii. Îmi șterg traspirația de sub ochi și-mi înghit greața.
Îi fac vânt gândacului, vreau să se mute de sub geam, vreau să-l prind pe perete. Se mișcă, în timp ce merge pe cele 10 picioare i se scurge viața și mă gândesc la un păpușar zâmbitor care face același lucru cu noi, dar parcă într-un mod puțin mai brutal. Noi avem parte de eutanasie.
Uite că e ceață, îmi tremură ochii. Îmi ridic pleoapele și-mi aduc aminte că sunt într-o mașină scundă și subțire care merge spre cine știe unde.

classical back in black

s-ar putea să fi fost drogată zilele trecute când am zis că de data asta îmi place rozul. nici nu mă-ndoiesc că aveam ceva lipsă când am cumpărat bluza roz. partea bună e că am 99% haine negre și o scot la lumină.

de data asta m-am întors cu o dorință extremă de grunge

și-mi e dor – chiar așa, dor – de geaca de piele

m i k u

Simple Plan - I'm Just A Kid

instantanee

# Dacă mă gândesc la om ca fiind format din trup și suflet, mi se face greață. Îmi imaginez o halcă de carne umblătoare; sufletul e mult prea subțire pentru a fi controlat, ca și când ai ști că ai aripi, te-ai arunca de pe-un zgârie-nori și ți-ai da seama că nu ști să zbori, că nu ai acest reflex – dar nu e imposibil, poate fi controlat.

# Era o vreme când aș fi vrut să pot schimba câte ceva în jurul meu. Ceva concepții. Concluzia la care am ajuns însă e că mărul stricat le strică și pe celelalte, așa că merele grase și frumoase ar face bine să-și ia codița la spinare și să se țină departe de împuțitele alea mici. Într-o zi or să se strice, desigur, toate, dar ar fi bine să ținem cât de mult putem de partea verde.

# Sunt împrăștiată pentru că altfel aș fi obsedată de curățenie. Nu îmi place calea de mijloc, unele lucruri pur și simplu nu sunt făcute pentru mine. Dacă aș fi fost un președinte totalitar, aș fi fost ori un fel de hitler, dar unul poetic, sufocat de tot sângele care se varsă – pe vremuri aveam un forum, cei de-acolo îmi spuneai hitler; eram prea obsedată de "curățenie" –, ori o FlowerPower cu inimioare roz care într-un final s-ar sinucide de la atâtea dulcegării.

Avril Lavigne - Everybody Hurts

vulpescu.

« Nu pot sa-mi explic cum pot exista oameni care spun Tatal Nostru si urasc alti oameni. Este complet ilogic. Nu inteleg cum pot exista oameni care sustin ca repecta cuvantul Domnului si isi doresc sa dispara alti oameni – care fie au alte convingeri, fie alta orientare sexuala. »

http://www.vulpescu.eu/2013/11/29/fanatismul-religios-otrava-care-l-ucide-pe-dumnezeu/

Papa Roach - I Almost Told You That I Loved You

naștere în direct. nope, we didn't see that coming.

bun. habar nu am cum să vorbesc despre asta, oricum aș face-o, o să par pe jumătate nebună. zic pe jumătate, pentru că fac parte din partea feminină a populației și aș putea oricând să fiu în locul acelei femei.

zilele trecute am citit un articol despre nașterea naturală în apă. doctorii spuneau că e periculoasă, mamele care au trecut prin asta spun că e incomparabilă cu cea din spitale, pentru că în spitale se naște pe bandă rulantă, mama și copilul sunt doar niște pioni, se țipă la ele etc.

bubzbeauty e o vloggeriță de beauty pe care o urmăresc de ani de zile și anul ăsta urmează să aibă un copil și tot vorbea ea despre posibilități de a naște.
azi, în timp ce mă uitam la vlogul ăsta, am văzut ca video recomandate în dreapta unul cu naștere în apă.
ca întotdeauna când e vorba să dau de ceva neobișnuit, am zis hai s-o vedem. am trecut repede peste părțile introductive, am ajuns la momentul în care ea urla de durere și copilul era cu capul afară. am pus stop video, am luat o gură de aer și am simțit c-o să vomit. apoi am dat play și am urmărit și restul.

god, primul gând după asta a fost că nu vreau să trec niciodată prin așa ceva. la ce dureri aveam eu înainte la menstruație, chiar nu îmi pot imagina cum ar fi nașterea. singura parte bună e că s-a întâmplat repede, dar știi, când e vorba de durere, parțial știu cum e și... o secundă nu trece deloc deloc repede.

anyways.

ăsta pare un mod bun de a naște. zic. o singură dată am fost internată într-un spital de stat din românia, aveam 10 ani și doctorele țipau mereu la toți copiii, deci dacă aș fi una dintre mamele care nasc într-un spital de stat, m-aș ridica, aș lua primul bisturiu pe care l-aș vedea și i l-aș înfige în gât doctorei isterice. eu nasc, pe mine mă doare. tu ai datoria să taci, dacă nu poți să ajuți.


m.

one ok rock - liar

craiova, capitală culturală europeană? haha

orașul cu o singură librărie, și aia în faliment? :)))

let me tell you a secret

la început a fost albastru

apoi a venit mov

apoi negru

acum sunt roz pal, roșu și negru


astea sunt culorile care m-au atras de-a lungul timpului. culori pe care le-am folosit obsesiv, ani la rândul. nu cred că rozul pal și roșul mă vor ține mult, însă negrul rezistă sigur.
de vreo trei săptămâni încerc să-mi dau seama în ce trec. a fost o perioadă de tranziție, exact ca acum patru ani, când mi-am făcut breton. de data asta o să am breton pe o parte și haine colorate. cred. cred. parcă negrul nu mă mai caracterizează. vreau culori, multe culori.
azi am fost la mall și am făcut cumpărături timp de 7 ore. cu o pauză de kfc de vreo oră. mi-am luat blugi vișinii, bluză roz, pălărie neagră și ochelari de soare alb-negru.
sunt și eu curioasă dacă mă va ține mult perioada colorată sau voi reveni la negru. nu de alta, dar asta e prima bluză roz pe care mi-am luat-o vreodată. și mie se par drăguțe culorile pastel, îmi aduc aminte de tokyo. într-o zi o să dau de-un magazin cu haine ca ale tipelor din harajuku și-o să mă îmbrac așa. până atunci, acadele, jeleuri și cola pentru toată lumea.

m.

Placebo - Drink You Pretty

 

human seas of apathy

Goo Goo Dolls - Broadway

im damn old.

am avut o perioadă – ani buni – în care stăteam noaptea până târziu. între 11 seara și 4 dimineața erau niște ore infinite, de parcă orice s-ar fi întâmplat în intervalul ăla era dintr-o altă lume și eram o altă persoană. numai că a intervenit obișnuința. noaptea nu e infinită și orele alea nu mai sunt orele sângeroase.
și nu pot să nu simt niște tristețe când văd că Red savurează nopțile exact cum obișnuiam eu să o fac. nothing lasts forever. nu mai există reacții hipnotice. im damn old.




----------------------miku

cărți

dad: în țara asta numai tu mai cumperi cărți

– în condițiile în care i-am spus că o să ajungă azi-mâine o comandă
– în condițiile în care, până acum o lună, nu mai cumpărasem cărți pentru mine (adică pentru plăcerea mea, nu pentru facultate și alte chestii obligatorii) de ani de zile (binebine, cu excepții rare, gen A. Teleșpan și C. Nemerovschi)
– ce vremuri, acum 3-4 ani, când cumpăram cel puțin o carte pe săptămână... mă bate gândul să revin la obiceiul ăsta măcar pe perioada verii; ieri am cumpărat Suflet pierdut de Silviu Urdea și trebuie să primesc și Specimenul de Andrei Trifănescu

m.

but fuck u anyway

vreo 3 ani pe blogul ăsta, iar asta-i a 2000-a postare. cuuute :3

m.

curlingău?

sunt oameni care trăiesc din bârfe și din analizarea și găsirea cusururilor în fiecare persoană. oameni cărora nu le convine decât ceea ce fac ei. oameni care sunt susținuți de curlingăi cărora le-ar plăcea să fie și ei linși în cur, dar care sunt mult prea mici ca oameni pentru a se ridica și a-și vedea de viața lor. oameni care dacă nu primesc ce vor, după ce au lins la rândul lor în cur pe alte persoane, încep să arunce cu tot ce văd în acele persoane. oameni care urăsc CEVA, dar pentru a-și obține scopul își ung limba cu miere și încep sa lingă la greu. și dacă cei de la care vor să obțină ceva se prind și îi dau la o parte, atunci curlingăii își arată adevărata față. pentru că își autoproclamă perfecțiunea în timp ce sunt mânjiți cu căcat la gură.

comedia umană supremă.

m.

ALTERNOSFERA - Trei Luni

 

Ne dezaxăm înalt

În zori ne spargem în asfalt

moneymoneymoney

eu sunt genul de persoană care cheltuie fiecare ban pe care-l are.

vorbeam cu L. despre o colegă de-a ei care are un salariu mare, conform postului de directoare pe care-l ocupă, și despre faptul că Maria (să-i spunem așa colegei lui L.) își înnoiește hainele în fiecare an, călătorește prin lume, își schimbă mașina ori de câte ori o atrage ceva mai nou sau faptul că Maria cheltuia în jur de 30 de milioane pe lună pentru ca cei doi copii ai ei să meargă la înot. L. spunea că e o pierdere de bani toată chestia asta.

întrebarea mea e: atunci de ce mai muncim pentru bani?

tot cu L. vorbeam despre o prietenă comună care e judecătoare. acea persoană strânge cu dinții de orice leu pe care-l primește, se țigănește la absolut orice, ne-am întâlnit cu ea la mare și a zis că a venit cu 2 milioane la ea. sincer vorbind, această persoană e mult mai bogată ca Maria.

ideea e, din nou, de ce mai facem banii, dacă nu să ne fie bine?! sunt oameni care se bucură de banii lor, care își folosesc banii pentru bunăstarea lor și a celor din jurul lor. sunt și oameni care nu fac altceva decât să strângă bani și să se plângă de orice în viață. mi se pare nașpa să nu te folosești de banii pe care-i faci. mi se pare nașpa să nu-ți dorești să călătorești, mai ales atunci când poți. mi se pare nașpa pentru că oamenii de genul ăsta sunt axați pe "câțiu bani am în cont" și uită că în orice moment ei are putea muri și de banii ăia or să se bucure alții, o să-i cheltuiască alții. dacă tot lucrăm, măcar să avem un scop. să nu muncim de dimineața până seara cu scopul final al banului.

e bine că există și oameni care se bucură de ce au. oameni pentru care banul e un mijloc prin care obțin lucruri frumoase.

m.

mâini

eu am mâini mici, dar maiiii ales degete scurte și  lucrul acesta îl observă multe persoane. hăhă. cred că V. a făcut cele mai multe aluzii la mâinile mele mici, daaaar are și ea dreptatea ei. uneori am impresia că am cârnăciori în loc de degete (nu vă aduce asta aminte de viața cu louie?). seriously, nu pot să cânt nici la pian, nici la chitară. de fapt, degetele scurte nu sunt prea estetice, dar lasă, că nu mă găsesc eu amatoare de perfecțiune.

anyways, uite ce spun mâinile despre noi:

Mainile de foc. Sunt mainile cu palme in forma de diamant, cu degetele scurte si mai rosiatice. Cei guvernati de foc sunt temperamentali, se entuziasmeaza cu usurinta si se lasa ghidati de instinct. Sunt persoane foarte creative, curajoase si spontane. Sunt rebelii dintre noi.

AICI restul tipurilor

m.

ALTERNOSFERA - Nepoata lui Gagarin

 

Pontificată-n solzi de-argint

Rămâne condamnată. 

Şi-a vaccinat din stele praf, 

În gânduri descantată.