Eram la mall azi și eram atentă la niște mesaje în telefon, când un copil mă strigă. Mă opresc, privesc înapoi și după trăsăturile feței îmi dau seama că e copilul uneia dintre finele maică-mii. Numai că fina repsectivă are trei fete identice și pentru că eu evit aproape orice întâlnire a rudelor, indiferent de cât de apropiate sau depărtate sunt, nu le-am prea distins decât atunci când una dintre ele avea șase ani, cealaltă era bebeluș, iar a treia era în burta maică-sii. Prin urmare, nu știam cu care dintre ele vorbesc așa că am zis să nu zic nici-un nume. Am întrebat-o în ce clasă e, dar tot nu mi-am dat seama; nu le-am mai văzut pe niciuna de ani de zile. Noroc că a apărut maică-sa, ca să mai detensionăm atmosfera.
Ideea e că fetița asta de clasa a 6-a, practic pre-adolescentă, m-a întrebat la ce facultate sunt și ce vreau să mă fac. Păi vezi tu... nu știu. I-am spus că nu m-am decis încă. Bineînțeles, și ea și mama ei m-au privit dubios, dar cam ăsta e adevărul. Acum nu mai e vorba de vârstă. Da, poate că la 20 de ani ar fi trebuit să știu ce vreau să fac, dar chestia asta mergea acum 30 de ani, când îți alegeai o meserie și o prestai până ieșeai la pensie.
Acum e mai complicat. Acum nu poți să lucrezi tot timpul în același domeniu. Bine, dacă nu ești doctor, ei își cam găsesc mereu de lucru.
Clar, cu fac. de litere n-o să ajung departe. Mai ales cu specializarea de engleză. În afară de a scrie, lucru pe care nici nu prea l-am mai făcut în ultimul timp, nu știu ce aș putea face.
Așa că nu știu ce o să mă fac, chiar dacă sunt mare. O să încerc multe, asta e sigur. Acum că mi-am revenit din starea de apatie de zilele trecute (o fi fost cumva vreo pre-astenie de toamnă?) și am din nou energie, sunt gata să... continui să nu fac nimic în continuare. Sau să fac de toate. Mai ales că aș mai vrea un papanaș de la Sinaia.
m-.
Ideea e că fetița asta de clasa a 6-a, practic pre-adolescentă, m-a întrebat la ce facultate sunt și ce vreau să mă fac. Păi vezi tu... nu știu. I-am spus că nu m-am decis încă. Bineînțeles, și ea și mama ei m-au privit dubios, dar cam ăsta e adevărul. Acum nu mai e vorba de vârstă. Da, poate că la 20 de ani ar fi trebuit să știu ce vreau să fac, dar chestia asta mergea acum 30 de ani, când îți alegeai o meserie și o prestai până ieșeai la pensie.
Acum e mai complicat. Acum nu poți să lucrezi tot timpul în același domeniu. Bine, dacă nu ești doctor, ei își cam găsesc mereu de lucru.
Clar, cu fac. de litere n-o să ajung departe. Mai ales cu specializarea de engleză. În afară de a scrie, lucru pe care nici nu prea l-am mai făcut în ultimul timp, nu știu ce aș putea face.
Așa că nu știu ce o să mă fac, chiar dacă sunt mare. O să încerc multe, asta e sigur. Acum că mi-am revenit din starea de apatie de zilele trecute (o fi fost cumva vreo pre-astenie de toamnă?) și am din nou energie, sunt gata să... continui să nu fac nimic în continuare. Sau să fac de toate. Mai ales că aș mai vrea un papanaș de la Sinaia.
m-.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu